„În aceeaşi zi, au venit câţiva farisei şi I-au zis : „Pleacă şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare”. „Duceţi-vă”, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia : „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi. Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine ; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut ! Iată că vi se va lăsa casa pustie ; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea până veţi zice : „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului !” (Evanghelia după Luca 13 : 31 – 35)
Această întâmplare din viaţa Domnului Isus, poate fi trecută în rândul pildelor, datorită mesajului pe care Domnul ni l-a transmis. Cel ce face comparaţiile este Domnul Isus. EL îl aseamănă pe Irod cu o vulpe, iar viaţa Lui este în antiteză cu viaţa lui Irod, deoarece Isus scapă vieţile celor care Îi caută ajutorul.
„Irod vrea să Te omoare”. (Evanghelia după Luca 13 : 31) Vulpea este în opoziţie cu găina, (mai precis cu cloşca). Ea deşi este în pericol de-a-şi pierde viaţa, (fiind urmărită de vulpe), nu-şi caută folosul ei (şi nu pleacă pentru a-şi salva viaţa, deşi I Se recomandă exact acest lucru), ci vrea salvarea puilor ei !
1. Vulpea a fost considerată întotdeauna o „devoratoare de găini”. Cel ce omoară / Irod era contra Celui ce-şi dădea viaţa … pentru a scăpa vieţile. În Evanghelia după Luca 13 : 34 scrie : „ … de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi”. Sunt două aspecte ale vieţii Domnului Isus :
a). „ … Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele”. (Evanghelia după Ioan 10 : 15)
b). Tot Domnul Isus spunea că după aceea, va da viaţa : „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”. (Evanghelia după Ioan 10 : 28)
2. Vulpea vânează noaptea. În versetul 32, sunt redate cuvintele pe care Domnul i le comunică lui Irod : „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi”. Ioan a notat şi cuvintele pe care Domnul Isus le-a spus : „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis ; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”. (Evanghelia după Ioan 9 : 4)
- Când Iuda a plecat pentru a face târgul tot Ioan notează că era noapte. „Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte”. (Evanghelia după Ioan 13 : 30)
- Domnul Isus a fost prins noaptea : „Isus le-a zis : „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire ; pentru că este scris : „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite”. (Evanghelia după Marcu 14 : 27)
- Despre Rai scrie că : „Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor”. (Apocalipsa 22 : 5) Deşi noaptea va exista în continuare : „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”. (Apocalipsa 20 : 10)
3. Vulpea este solitară, nu trăieşte în haită. Ea este un simbol al egoismului / egoistului. Luca redă cuvintele Domnului Isus : „ … spuneţi vulpii aceleia”. (Evanghelia după Luca 13 : 32)
Aşa este şi azi. Există cel ce ia viaţa şi Cel ce dă viaţa ! Cu cine mă asemăn ?