„Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus : „Trece Isus din Nazaret”. Şi el a strigat : „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine !” Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă ; dar el ţipa şi mai tare : „Fiul lui David, ai milă de mine !” Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El ; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat :
„Ce vrei să-ţi fac ?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” Şi Isus i-a zis : „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.” Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu”. (Evanghelia după Luca 18 : 35 – 43)
„ … un orb şedea lângă drum şi cerşea”. Aparent (şi era real) nevoia lui erau banii. Aşa înţelegeau cei care-l priveau. Dar adevărata lui necesitate consta în dorinţa de-a vedea, de-a fi vindecat. Aparenţa era una şi realitatea era alta.
Ziua împlinirii dorinţei, a hrănirii din Pomul de Viaţă era venită, dar el nu ştia. „Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus : „Trece Isus din Nazaret”. (v. 36 – 37)
Nu i-au răspuns : „Trec mai mulţi oameni !” În viaţă nu contează miile cât contează Isus. Aparent era o mulţime, dar pentru omul doritor, Singurul care conta din acea mulţime, era Isus.
„Şi el a strigat : „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine !” (v. 38) Şi deşi a fost certat ca să tacă : „ … el ţipa şi mai tare”. (v. 29) Dacă nu se aude cu strigarea, merge cu ţipătul !
Nu-i destul să ai nevoia, trebuie să foloseşti prilejul, pentru a sta cu Isus : „ … ai milă de mine !”. (v. 39) Nu Îi dă o listă de fapte bune ca fariseul descris de către Luca, (puţin mai înainte), în Evanghelia după Luca (capitolul 18 : 11 – 12) :
„Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele”.
Orbul spune ca vameşul : „ … ai milă de mine, păcătosul !” (Evanghelia după Luca capitolul 18 : 13) El a făcut tot posibilul pentru a fi vindecat. Nu a ţinut cont de părerile specialiştilor !
Luca a notat că : „Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă ; dar el ţipa şi mai tare : „Fiul lui David, ai milă de mine !”. (v. 39) Limitările fizice ne fac să-L cunoaştem mai bine decât cei ce umblă cu El. Cei ce stau pot obţine ceea ce nu primesc, cei ce „umblă cu EL”.
Evanghelistul Luca notează că : „Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El ; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat : „Ce vrei să-ţi fac ?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” Şi Isus i-a zis : „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.” Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu”. (v. 40 – 43)
Aşa arată întâmplarea pentru fostul orb, dar cum vedea Domnul Isus acelaşi lucru ? Isus i-a văzut nevoia şi l-a ajutat imediat.
Dar cu ce ochi îl privim noi pe cel care ne opreşte din drum, mai ales atunci când suntem în întârziere ? Piedicile aparente, opririle neplanificate din viaţă, pot fi, (iar uneori chiar sunt), spre slava lui Dumnezeu, deşi nu ne plac !
Uneori pierdem oportunităţile ivite pe cale, din cauza grabei noastre şi aşa ratăm ocazia de-a-I aduce slavă Lui Dumnezeu, neavând ungerea interioară a Duhului Sfânt care să ne şoptească voia Lui şi nici puterea de-a trece peste eul nostru !
Pentru cei mulţi de atunci conta foarte mult să meargă ! Orbul le strica planul, pentru că poate nu se încadrau în timp, în planificare. Dar credinciosul care-L cunoaşte pe Dumnezeu ştie că Domnul Isus intervine uneori în viaţă spre slava Tatălui.
Cât de mult pot conta pentru veşnicie câteva minute, cât de mult bine se poate face într-un timp foarte scurt când omul are călăuzirea Duhului şi ascultă de ceea ce-i cere Dumnezeu, pentru că Domnul Isus a spus clar :
„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine ; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând ; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face ; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi”. (Evanghelia după Ioan 5 : 19 – 20)
[În context, apostolul Ioan a scris că :
„Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos ?” (Evanghelia dpă Ioan 5 : 5 – 6)
În acest caz, Domnul Isus a avut iniţiativa vindecării].
Domnul Isus nu i-a spus orbului : „Nu am timp !” Nu l-a respins, ci s-a oprit şi nu numai că l-a vindecat … dar l-a şi mântuit. „Credinţa ta te-a mântuit”. (v. 42) De fapt orbul a acţionat prin credinţă, Isus a văzut ceea ce ceilalţi nu au văzut : credinţa omului !
Ce har au cei care văd nu numai partea vizibilă cu ochiul liber, având deschişi şi ochii duhovniceşti ! De fapt, orbul vedea ce majoritatea nu a văzut, că Isus este Domnul şi Mântuitorul ! El a strigat prin credinţă şi Domnul l-a auzit.
Credinţa nu se ia după ce spune unul şi altul. Nu cei mulţi, (care-l certau) au avut dreptate, ci orbul.
În viaţă contează foarte mult să acţionăm prin credinţă, la îndemnul Lui şi fiind bazaţi pe puterea lui Dumnezeu.
Şi opririle Lui, prin care ne face să tragem pe dreapta, din cauza unei nevoi urgente, ne apropie de Dumnezeu ! Mai mult a obţinut orbul dintr-o asemenea pagubă, decât cei care umblau cu Isus !
Concluzii :
- Cel credincios schimbă situaţiile, nu se lasă schimbat de ele.
- Ceilalţi, care la început l-au certat pentru ceea ce tocmai făcea, după aceea L-au lăudat pe Dumnezeu pentru : „cele întâmplate” (Evanghelia după Luca 18 : 43).
- Aşa este şi azi, uneori trebuie să treci prin împotriviri pentru ca voia lui Dumnezeu să fie îndeplinită !