„În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis : „Nu. Ci are să se cheme Ioan.” Ei i-au zis :
„Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.” Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând :
„Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat. În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu …
Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis : … Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt.
Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui … ”. (Evanghelia după Luca 1 : 59 – 64, 67, 76 – 77)
Pentru ca tatăl să fie o binecuvântare pentru familie este nevoie ca el, să trăiască în / cu ungerea Divină, să primească constant cuvinte profetice şi să rostească aceste cuvinte, (pentru că de fapt numai aşa ÎL ascultă pe Dumnezeu : rostind Cuvântul Lui indiferent de faţa omului / ascultătorului).
„Dar vreau să ştiţi că
- Hristos este Capul oricărui bărbat ; că
- bărbatul este capul femeii şi că
- Dumnezeu este Capul lui Hristos”. (I Corinteni 11 : 3)
Dacă autoritatea umană (tatăl) nu trăieşte sub autoritatea Divină, lucrurile nu au cum să meargă bine, în familia respectivă.
I. Trăiesc şi să păstrez ungerea Duhului Sfânt (să trăiesc în / cu ungerea Divină)
„Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis … ”. (Evanghelia după Luca 1 : 67)
1. Ungerea Duhului Sfânt
Contează foarte mult să trăiesc în aşa fel încât să am în tot timpul, ungerea Duhului Sfânt :
„Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva ; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. (I Ioan 2 : 27)
Ce este ungerea Duhului Sfânt ? Este acel ceva pe care nu-l pot înţelege numai trăitorii cu Dumnezeu, care au fost botezaţi în Duhul Sfânt.
Nu este ceva ce să poată fi explicat în cuvinte, deoarece este o realitate existentă pe plan spiritual. Este ca şi cum ai încerca să explici compoziţia chimică a bucuriei, din ce este făcută etc.
2. Dumnezeu permite orice ? Pot să trăiesc oricum ?
În Evanghelia după Luca, (1 : 18 – 20) găsim scris că :
„Zaharia a zis îngerului : „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta ? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă.” Drept răspuns, îngerul i-a zis :
„Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu ; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor”.
Apostolul Pavel întreba : „Şi ce are a face dacă unii n-au crezut ? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu ?” (Romani 3 : 3) Necredinţa îmi va face rău mie (şi implicit familiei mele), pentru că voia Lui Dumnezeu se va face !
Se vorbeşte mult despre un Dumnezeu pe care, personal nu ÎL cunosc ! Un Dumnezeu bun care te iubeşte şi te îngăduie orice faci. Din punctul de vedere al credincioşilor de acest fel, orice faci este O.K. înaintea Lui Dumnezeu !
Şi atunci, de ce un om ca Zaharia a rămas mut ? De ce Ananaia şi Safira au plătit cu viaţa minciuna şi suţinerea ei ? În fond, nu era o minciună nevinovată, care nu făcea rău nimănui ? Bineînţeles că nu !
Chiar dacă oamenii ceilalţi nu ştiau despre ce au discutat Anania cu Safira, decizia lor a fost un afront adus direct Lui Dumnezeu. Petru l-a întrebat pe Anania :
„Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta ? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei ? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta ? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor 5 : 4)
Creştinul este responsabil de cuvintele rostite, chiar dacă el nu realizează acest lucru ! Trec trei ore şi apostolul Petru o întreabă pe Safira :
„Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului ?”. (Faptele Apostolilor 5 : 9)
Puteau să spună adevărul : „Am luat atâta pe pământ, din care dăm suma aceasta, iar pentru noi păstrăm suma aceasta de bani”. Dar dacă făceau aşa, nu erau ca dăruire la înălţimea celorlalţi, îşi pierdeau prestigiul. Din punct de vedere Biblic era foarte bine să spună adevărul :
- „Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu ? ”. (Evanghelia după Matei 20 : 15) Răspunsul este : Ba da ! (Dar ce este de fapt al meu, pe acest pământ … care este al Domnului cu tot ce este pe el ?)
- „Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoş, nu vei stăpâni ? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim ?!”. (Judecători 11:24 )
3. Prin disciplinare, Dumnezeu ne menţine în voia Lui (sau ne readuce la voia Lui)
„A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia : cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit ?”. (Iov 9:4 )
Păcatul este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Disciplinarea ne readuce prin pocăinţă la Dumnezeu.
Exemple de disciplinare (pedeapsă) :
- „Când cerul va fi închis şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta : dacă se vor ruga în acest loc şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit) …”. (2 Cronici 6 : 26)
- „Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuşi Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas”. (II Cronici 24 : 24)
- „Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor”. (Psalmul 106 : 32)
Este adevărat însă că noi beneficiem de Harul Lui, dar acesta nu este un motiv pentru a profita de bunăvoinţa Lui. În Ezra (9 : 13) scrie :
„După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi”.
Şi în cartea Iov (33 : 27) găsim scris : „Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele …”.
De disciplinarea Divină, au parte în special oamenii care sunt maturi, din punct de vedere spiritual, care ştiu foarte bine ce fac !
În cartea Evrei (capitolul 12 : 6 – 10) scrie :
„Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa : Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii.
Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl ? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim ? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine ; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui”.
Apostolul Pavel a pus două întrebări :
- „Ce vom zice, dar ? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul ? Nicidecum ! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat ?” (Romani 6 : 1 – 2)
- „Ce urmează de aici ? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har ? Nicidecum”.(Romani 6 : 15)
Voi fi foarte atent la felul în care trăiesc, nu de frica pedepsei, ci din dragoste de Dumnezeu, pentru că nu vreau să-L întristez ! Apostolul Pavel le-a scris creştinilor din Efes :
„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”. (Efeseni 4 : 30)