Pilda celor zece fecioare 6. Importanţa Botezului în Duhul Sfânt ! [Matei 25.5-6]

Florin

Viaţa creştină este o viaţă de aşteptare şi de acceptare ! “Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare : “Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare !” (Matei 25 : 5 şi 6).

Dacă mirele ar fi sosit la timp totul era în regulă. Atunci ar fi văzut cât erau ele de credincioase. Aparent, El este de vină. Dar nu ni se spune motivul zăbavei, al întârzierii, în cea mai frumoasă zi din viaţă ! În ziua nunţii !

Nu contează De ce-ul sau De ce-urile. Noi ni le punem în minte. Întrebările fără răspuns. Fără răspuns imediat. Fiindcă multe lucruri se vor clarifica în veşnicie. Atunci vom cunoaşte desăvârşit. Totul. Acum nu avem nevoie de atâta cunoaştere. Ne trebuie trăirea în veghere. Vegherea pentru zilele de bucurie, când garda este jos. Atunci pot să apară somnurile, nevegherile.
Şi este vorba de fecioare. De curăţia spirituală. De cei ce “au ieşit” (v. 1). Nu scrie de unde au ieşit şi nici unde aşteptau, fiindcă fecioarele sunt răspândite pe tot globul. Peste tot, Domnul are sfinţi care-L aşteaptă. “Miezul nopţii” din punct de vedere geografic nu este în acelaşi timp pentru toţi. Fusul orar diferă. Dar noaptea spirituală nu are fus orar. Ea este peste tot la fel.

Trăim în aceeaşi vreme chiar dacă, pentru unii, Harul este mai scump plătit. Chiar cu viaţa! Noaptea există pentru fiecare credincios. Ceva ce-i consumă Untdelemnul. Ceva din exteriorul apropiat ce consumă din el. Ce-l face să se consume.

Consumatorii de putere spirituală sunt diferiţi, dar Viaţa este Aceeaşi. Avem aceeaşi chemare la mântuire, la a fi Lumini în lume. În aparenţă creştinii sunt la fel, azi.

Dar într-o zi se va vedea că au fost diferiţi. Avem aceeaşi Viaţă din El. Ne hrănim din acelaşi Cuvânt. Dar, într-o zi se va vedea realitatea interioară, spirituală. “… nu vă cunosc!” (v. 12), le spune Mirele. Şi El nu deschide uşa la necunoscuţi. Ei îi spun: “Doamne, Doamne, deschide-ne!” (v. 11). Fiindcă trebuie să stea în faţa unei uşi încuiate. (v. 10).

Mirele din pildă nu este prea politicos ! După ce … că întârzie şi astfel favorizează consumul interior, încuie uşa, chiar atunci când ar fi mai mare motivul de bucurie. Când ar trebui mai multă îngăduinţă, fiind o zi de bucurie !

Atunci El este intransigent şi nu permite accesul celor care s-au păstrat curate pentru El. Celor care şi-au dedicat viaţa aşteptării Lui. Care-au folosit timpul pentru El. Şi din bani au folosit tot pentru El. Multe sacrificii, pe care fecioarele le fac doar pentru a ajunge la Nunta Lui.

Şi probabil că nici nu şi-au făcut probleme că El ar putea să nu le accepte jertfirea, pe care au făcut-o pentru El. Renunţările, vegherile de noapte. Cheltuielile. Viaţa de sacrificiu doar pentru a fi cu El. “… nu vă cunosc !”. Punct. Fără alte comentarii.

Şi nici fecioarele rămase afară nu mai spun nimic. Răspunsul îl au în interiorul lor.

“Ştii înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut …”, îi spune Solomon lui Şimei, înainte de-a-l omorî! (1 Împăraţi 2 : 44) …

Şi pentru fecioare ce era mai frumos s-a terminat. Au rămas cu iluzia în care au trăit. Cu jertfirea. Atâta cât a fost ea. Cu sacrificiile, cu timpul pierdut pentru El. Cu gustul amar, al prea-târziului. Al auzirii vocii dorite, ce însă spune nedorite …

Cât de importantă este cunoaşterea Lui, reiese din această pildă. Nu cât de mult cred că ÎL cunosc, ci cât de mult mă cunoaşte El. Nu cum mă văd eu, ci cum mă vede El !

Din pildă învăţăm câteva lucruri. Nu este destul să petreci timp pentru El, contează cum îl foloseşti. Nu este destul să te păstrezi curat. Este o condiţie, dar nu este suficient. Nu este destul că ai ieşit din tabără la Domnul; (a se vedea Matei 25:1, Evrei 13 :13). Este un prim pas, dar mai sunt şi alţii … (Evrei 13 : 15 – 17). Aceasta înseamnă a umbla cu El. Între a umbla şi a păşi este o diferenţă. Diferă cantitatea paşilor făcuţi, în ascultarea de Domnul…

Dar, diferenţa nu a fost atât între fecioare ca fiinţe, ci între ce au avut pentru a putea lumina. Diferenţa a făcut-o rezerva, care a fost (şi este) privită cu rezervă ! Untdelemnul luat şi în vase, nu doar în candele, adică Duhul Sfânt.

“Cuvântul tău este o candelă …” (Ps. 119 : 105).

Având Cuvântul în mine am parte şi de Duhul Sfânt. Dar a avea Untdelemn în vas este altceva. Vas este un termen folosit pentru a descrie omul:

“… el este un vas pe care l-am ales …” (Faptele Apostolilor 9 : 15), îi spune Domnul lui Anania, despre Saul.

A avea Untdelemn în vas înseamnă să fi primit şi Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă, strict biblic, a avea Untdelemn în vas. Între a memora Cuvântul şi a-L primi pe Duhul Sfânt, precum şi darurile Lui, este o mare diferenţă.

Cuvântul este informaţia, dacă se poate spune aşa. Duhul Sfânt dă puterea de-a trăi Cuvântul. De-a-I da viaţă şi în primul rând viaţa personală …

Un exemplu clar, în acest sens este în Faptele Apostolilor, capitolul 19 : 2, unde apostolul Pavel îi întreabă pe ucenicii din Efes:

“Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut ?”

Nu ştim cum s-a ajuns la această întrebare. Fiindcă este oricum o întrebare, pe care apostolul nu o punea de obicei, (conform Bibliei). Dar, pentru un om care este botezat în Duhul Sfânt, atunci când are de-a face cu un creştin sincer, îşi dă seama imediat dacă este botezat în Duhul Sfânt sau nu.

Este un ceva care lipseşte; şi acest lucru se vede chiar şi în privirea celui în cauză. Şi ei, cei din Efes, îşi văd nevoia, iar în versetul 6 scrie: “Când şi-a pus mâinile apostolul Pavel peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi prooroceau”.

Şi acest singur text dacă ar fi, în privinţa deosebirii dintre momentul credinţei şi momentul primirii Duhului Sfânt şi ar fi destul pentru a ne da de gândit. Dar acest lucru devine şi mai clar atunci când citim Efeseni 1 : 13, unde apostolul Pavel, le scrie:

“… după ce aţi auzit cuvântul adevărului … aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt …”

Citind în Faptele Apostolilor cum au decurs lucrurile, putem înţelege foarte clar acest adevăr : ceva este credinţa, altceva este botezul în apă şi cu totul altceva este botezul în Duhul Sfânt.

Sunt experienţe distincte. Şi nu avem nici măcar un exemplu în Biblie în care credinţa în Domnul Isus să fie considerată ca fiind sinonimă şi cu botezul în Duhul Sfânt !

La apostoli, a existat acest interval de timp între pocăinţă şi botezul în Duhul Sfânt, fiindcă doar de la Cincizecime, S-a coborât Duhul. Metoda biblică de primire a Duhului Sfânt o spune Domnul, prin Petru:

“Pocăiţi-vă, … fiecare din voi să fie botezat … spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele Apostolilor 2 : 38).

Dacă botezul în Duhul Sfânt ar interveni automat după botezul în apă, atunci nu ar mai fi fost nevoie de ce este scris; Petru şi Ioan au trebuit să mergă :

“la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8 : 15 – 17).

Şi dacă ar fi valabilă părerea, că aşa a trebuit atunci, pentru a arăta unitatea trupului, de ce nu au mers tot Petru şi Ioan peste tot unde erau noi convertiţi, pentru a-şi pune mâinile şi peste ei ?

Trebuie să avem în vedere faptul, că apostolilor li s-a spus clar, ordinea în care Domnul avea să lucreze:

“… voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului” (Fapte 1 : 8).

Nu era logic ca apostolii să meargă doar până la Samaria, (care era oricum mult mai aproape de Ierusalim, unde a luat fiinţă Biserica), şi să nu meargă şi la Efes, de exemplu, fiindcă apostolul Pavel, nu făcea parte din numărul lor celor doisprezece ucenici, care-au fost nucleul Bisericii primare !

Şi mai trebuie notat un aspect. Atunci când apostolul Petru vorbeşte în adunarea din Ierusalim, Luca scrie ce a spus el despre Neamuri :

“… Dumnezeu care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă” (Fapte 15 : 8 şi 9).

Accentuează observaţia pe care o avem notată în Fapte 10 : 47, atunci când, în Cezareea fiind, Petru spune : “Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi ?”

Cum se explică, în Biblie acest ca şi noi ?

“Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu” (Fapte 10 : 46).

Vorbirea în limbi a arătat că “au primit Duhul Sfânt” ca şi ei. Şi pentru a arăta importanţa acestui fapt, şi în Fapte 11 : 15 sunt redate încă o dată cuvintele prin care Petru, de această dată, îşi justifică faptele:

“Şi, cum am început să vorbesc, Duhul sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început”.

Există fraţi scumpi nouă, care însă înţeleg altfel lucrarea Duhului Sfânt. Am redat trei texte, în care este scris negru pe alb, că dovada primirii Duhului Sfânt, este vorbirea în alte limbi.

Întrebarea pe care o putem pune este: În Faptele Apostolilor, în Biserica Primară, avem cel puţin tot atâtea versete, prin care să se poată argumenta că ar exista şi o altfel de primire a Duhului ? Duhul Sfânt este o Persoană care vorbeşte, de aceea când intră într-un om, EL vorbeşte cu cuvinte clare … iar apostolul Pavel, (căruia dacă îi credem cuvintele, trebuie să luăm în considerare şi viaţa lui), le scrie Corintenilor:

„Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi” (I Corinteni 14 : 18).

Şi nu trebuie să trecem cu vederea cuvintele Domnului Isus:

„Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede : în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi … ” (Marcu 16 : 16 – 17).

Dacă acceptăm botezul în apă, de ce nu am accepta şi cuvintele care urmează ?

Iar noi, cei care ÎL căutăm pe Domnul, trebuie să fim conştienţi, că există o singură credinţă, şi anume “credinţa, care a fost dată sfinţilor odată, pentru totdeauna” (Iuda 3). Cum a fost atunci este şi astăzi. Iar un alt mod de-a primi Duhul Sfânt nici nu există. Indiferent de interpretările date, faptele din Biblie rămân clare.

Există o diferenţă între momentul credinţei în Domnul Isus şi momentul Botezului în Duhul Sfânt. Iar în momentul primirii botezului în Duhul Sfânt, semnul exterior, este vorbirea în alte limbi. Despre acest fapt avem trei constatări distincte ale apostolului Petru. Era modul lor în care ei constatau că omul respectiv a primit botezul în Duhul Sfânt. Nu găsim alt mod de-a constata realitatea primirii Duhului în om, decât prin vorbirea în alte limbi. Atât scrie în Biblie …

Şi încă o observaţie. Iuda ne avertizează, că existau, încă de pe atunci credincioşi “care n-au Duhul” (v. 19) şi îi sfătuieşte pe “cei chemaţi” (v. 1), “… zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt … şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Christos pentru viaţa veşnică” (v. 20 şi 21).

Ei erau chemaţi şi trebuiau să aştepte. Exact ca şi cele zece fecioare, care sunt şi azi în acea perioadă de aşteptare, care a început odată cu înălţarea Domnului Isus, dar nu ştim când se va termina …

Înţelepciunea care vine de sus, unele fecioare o aveau, altele nu. Aveau o altfel de înţelepciune firească, ce se bazează pe logică. Pe faptul că, fiind o nuntă, aşteptarea nu are cum să dureze.

De aceea, în limbajul de azi, putem spune că:

şi-au luat lanterne, dar nu şi-au luat şi baterii de rezervă.

Nu au crezut probabil că va dura atât de mult aşteptarea. Şi s-a dovedit că nu au gândit corect. Nu li s-a făcut după credinţă. “Să faceţi orice vă va zice”. Aşa le spune Maria, slujitorilor, în Ioan 2 : 5.

Mama îşi cunoştea Fiul. Ştia că este imprevizibil. Că poate să ceară lucruri la care să nu te aştepţi şi că trebuie să faci ce-ţi spune, nu să cauţi să-L înţelegi : De ce ? … Să înţelegi logica lucrurilor cerute.

Aceste cuvinte, pe care le redă apostolul Ioan, sunt mult mai importante decât ni se par. Sunt singurele cuvinte spuse de Maria, pe care le scrie Ioan ! Acest lucru arată importanţa lor ! Importanţa ascultării necondiţionate. Importanţa auzirii cuvântului Lui, personal, pentru mine. Al cuvântului din relaţia personală, directă cu El. Nu prin intermediari.

Intermediarii ne pot sfătui, ca şi Maria, din acest exemplu. Domnul însă ne vorbeşte. Îmi spune care este voia Lui pentru mine. Fiindcă, deşi El este Acelaşi, copiii Lui sunt diferiţi şi voia Lui nu este identică pentru toţi. În privinţa vieţii de zi cu zi, voia Lui diferă. Poate fi însă cunoscută din relaţia directă de supunere faţă de El.

Studii asemănătoare :