II. Să nu se pomenească venit prea târziu
„Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească [gr. dokē] venit prea târziu [gr. hysterēkenai]”. (Evrei 4 : 1)
Întrebarea este : Cât rămâne în picioare făgăduinţa mântuirii ? Până în ce dată, un om care vrea să fie mântuit, poate fi sigur că rugăciunea lui este ascultată ?
Numai azi, aici şi acum doritorul de Dumnezeu poate fi sigur, cândva-ul nu este un termen realist.
În traducerea Cornilescu avem expresia să nu se pomenească, adică să realizeze că el vrea mântuirea, dar uşa s-a închis pentru veşnicie.
În greacă, cuvântul folosit pentru a se pomeni este dokē şi provine din dokeó, înseamnă a avea o părere (care este personală fiind subiectivă).
La ce se referă venit prea târziu ? În gr. hysterēkenai, provine din hustereó (hýsteros „ultimul”) şi înseamnă „care vine în urmă”, cum ar fi cel care ajunge la magazin după ora închiderii …
Pentru a ne aminti cum a fost în cazul poporului Evreu, să citim Deuteronom 1 : 19 – 21. Moise spunea :
„Am plecat din Horeb şi am străbătut tot pustiul acela mare şi grozav pe care l-aţi văzut ; am luat drumul care duce pe muntele amoriţilor, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea. Şi eu v-am zis :
„Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru. Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte ; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi ; nu te teme şi nu te înspăimânta”.
Au decis ca mai întâi să trimită 12 iscoade, pentru a-şi forma o părere. Iscoadele au analizat ţara şi s-au întors după 40 de zile cu următorul raport (în care evidenţiau prosperitatea pământului dar accentuau pericolele reprezentate de locuitorii ţării) :
„Bună ţară ne dă Domnul Dumnezeul nostru.” Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru. Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis :
„Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească.
Unde să ne suim ? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând : „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi ; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer ; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac”. (Deuteronom 1 : 25 – 28)
Erau la uşa ţării, aproape de intrarea în odihnă (nu ar mai fi trebuit să călătorească, să fie obosiţi de drumurile făcute uneori şi noaptea, la lumina stâlpului de foc).
Ar fi putut deveni stabili, având fiecare familie casa ei, liniştea, venitul constant, stabilitatea spirituală şi financiară dar nu au ascultat de Dumnezeu şi de Moise, omul Lui.
În ziua aceea, de judecata Lui Dumnezeu au parte cele 10 iscoade care au deformat realitatea, şi i-au făcut pe ceilalţi să privească cu alţi ochi Ţara Promisă. Dar în textul Biblic este explicat de ce s-au pomenit veniţi prea târziu.
Mântuirea era (şi este valabilă câtă vreme se zice astăzi, Evrei 3 : 7, 13, 15, adică numai în cursul zilei de azi). Ce s-a întâmplat cu poporul Evreu în ziua următoare (mâine) ?
„S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui zicând : „Iată-ne ! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”
Moise a zis : „Pentru ce călcaţi porunca Domnului ? Nu veţi izbuti ! Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru ! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri !
Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie ; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”
Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui ; dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei. Atunci s-au coborât amaleciţii şi canaaniţii, care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma”. (Numeri 14 : 40 – 45)
Ei erau veniţi prea târziu, astăzi era deja ieri ! Dar tu, eşti mântuit ?
Concluzie : Nu lăsa mântuirea sufletului (pe care o poţi obţine azi), gândindu-te că o poţi amâna pe mâine … poate fi prea târziu !
„Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”. (Evrei 4 : 1)
[Sursa foto : br.freepik.com]
STUDII ASEMĂNĂTOARE :