Isus stă … la uşă ! [Apocalipsa 3.20, Geneza 4.7]

La uşăIată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine”. (Apocalipsa 3 : 20)

În Geneza 4 : 7, Dumnezeu spune : „Nu-i aşa ?

Dacă faci bine, vei fi bine primit ; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă ; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti”.

Acesta este un fel de concurenţă neloială. Cumva la aceeaşi uşă bate şi Domnul Isus, (adică Stăpânul, Creatorul), dar tot pe acolo ne iscodeşte şi păcatul. Păcatul însă nu bate la uşă, ci pândeşte momentul în care omul se deschide pentru rău, pentru a intra în viaţa lui.

Pe cine vreau să accept ? Isus sau păcatul ?

Lupta aceasta pentru accederea în viaţa omului este toată viaţa, constant … secundă de secundă, oră de oră, zi de zi !


Iată Eu stau la ”. (Apocalipsa 3 : 20)

Ce face Isus la uşă, pentru cine stă şi de ce face acest lucru, (ce scop are) ?

1.„ … EU stau … ”. Cine este EL ? Dumnezeu … Domnul Isus.

2. „ … la uşă …”. Cine este cel la a cărui uşă stă Dumnezeu ? Probabil un nimeni, (cu sensul de un om simplu de pe pământ, care pentru cei din jur este un oarecare), dar pentru Isus fiecare om are valoare, Şi-a dat viaţa Lui pentru noi !

3. „ … şi bat …”. Cum de-a ajuns Isus la uşa omului respectiv şi de ce bate ? Aşteaptă să fie primit înăuntru, de aceea merge la adresa exactă.


În I Petru 3 : 20 scrie că : „ … îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt”.

Aşteptarea lui Dumnezeu, a fost şi pe vremea lui Noe : Cine aştepta ? Îndelunga Lui răbdare. Dumnezeu Se aştepta la o schimbare a vieţii, la reîntoarcere la EL. Dar pentru cei din vremea lui Noe, a trecut timpul stabilit, fără să se producă schimbarea vieţii, pe care Dumnezeu o aştepta …

În Biblie scrie ce se întâmplă când omul, înşeală aşteptările lui Dumnezeu :

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. (Romani 2 : 5 – 6)

Dar cu împietrirea inimii …”, omul îşi acumulează mânie, care se acumulează la Dumnezeu şi vine vremea în care omul va avea parte de ziua mâniei Lui … pur şi simplu i se întâmplă ceva, iar concluziile le trage omul în cauză !


Pe vremea lui Noe, judecata lui Dumnezeu s-a manifestat prin potop, indiferent de ce credeau teologii liberali din acele vremuri. Aşa s-a pus punct păcatului !

Şi azi omul poate uită că trăieşte pe pământul pe care nu el l-a făcut, ci este Casa lui Dumnezeu, în care beneficiază de resursele Lui naturale : aer, apă, soare, etc.

Dar : „Ce seamănă omul, aceea va şi secera”. În Galateni 6 : 7, apostolul Pavel scria : „Nu vă înşelaţi : „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Adică să nu vă imaginaţi că nu va fi o zi a socotelilor !

Va veni o zi, în care, omul care nu L-a vrut pe Isus în viaţa lui, va sta la Uşa Lui Dumnezeu şi va bate, pentru a intra în cer … dar va fi prea târziu !


Regretul va fi cu atât mai mare, cu cât omul :

1. Ştia Cine era Cel ce i-a stat la uşă, (fiindcă atunci când a auzit bătaia în uşă, s-a uitat pe vizor şi L-a văzut).

2. Cunoştea adresa la care stătea EL şi ar fi putut el să meargă până la EL acasă, pentru a se interesa : De ce a venit Isus pe la el, în vizită ?

3. Motivaţia nedeschizătorului nu va mai conta ! Veşnicia cu Isus … va începe şi fără el !


Vine şi ziua în care, cel ce-L respinge constant, va avea nevoie de Isus şi va merge acolo unde ştia că stă Isus, dar va fi prea târziu, pentru că nu va fi nici el primit … în Cer ! De ce ? Cerul este ca o sală, care are o anumită capacitate. Când toate scaunele s-au ocupat, uşa se închide !

În Romani 11 : 25 scrie :

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta : o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”.

Despre ce uşă este vorba aici ? Simbolic se vorbeşte despre uşa mântuirii prin care se poate ajunge în Cer. Uşa este Isus :

Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit … ”. (Ioan 10 : 9) Cum poţi face acest lucru ? ÎL rogi :

Doamne Isuse vino în viaţa mea ! După această rugăciune, totul va fi altfel …