Evrei 9.27, Trei Decizii Divine şi o decizie omenească !

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”. (Evrei 9 : 27 – 28)

[Decizie : „Hotărâre luată în urma examinării unei probleme, a unei situații etc., soluție adoptată (dintre mai multe posibile)”. Dex]

Trei decizii Divine :

  1. o singură moarte, (fără reîncarnare) : „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat ; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. (Geneza 3 : 19) Suflarea de viaţă însă merge în alt loc. Ex. Bogatul, trupul unde era şi el era în alt loc !
  2. o singură judecată (Ioan 5 : 24 „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”. 1 Timotei 5 : 24 „Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă”.) care se face imediat după deces şi
  3. un singur mod de-a petrece veşnicia. După deces nimeni de pe pământ nu mai poate face nimic pentru cel plecat de aici. Oricum a avut suficient timp pentru a se pregăti pentru veşnicie. Dar dincolo există doar două locuri …

Toate acestea depind de decizia omului de-a-L asculta pe Dumnezeu sau de-a I Se împotrivi !

Ţărână eşti … în ţărână te vei întoarce ! Doar în ţărână ? Omul este doar trup ?  Nu. Trupul este casa sufletului şi-a duhului.

Decizia morţii (până când trăieşte cineva) şi decizia felului în care îşi trăieşte viaţa cineva :

Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele ; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit”. (Luca 16 : 25)


Cum se ia o decizie ? Omul se poate baza pe :

  • ceea ce crede el (dar poate greşi. Aşa a fost bogatul ajuns dincolo) : „Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând : „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra”. (II Împăraţi 5 : 11)
  • ceea ce cunoaşte (dar poate greşi, în momentul în care nu cunoaşte decât o parte a adevărului). Este o problemă când omul decide bazându-se pe o informaţie trunchiată : „ … dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. (Geneza 3 : 5)
  • Cuvântul Lui Dumnezeu :

Apostolul Pavel a scris :

Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste „ce este scris” ”. (I Corinteni 4 : 6) Ce este scris în privinţa mântuirii ?

Apostolul Petru a spus :

În nimeni altul nu este mântuire : căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”. (Faptele Apostolilor 4 : 12)

Domnul Isus nu a trecut peste ce era / este scris :

Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis : „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” Drept răspuns, Isus i-a zis: Este scris : „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. (Matei 4 : 4)

Eu cum iau decizii ?