08. TREI ADEVĂRURI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU [I Cronici 26.26-28]

08. TREI ADEVĂRURI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

I Podcast I Text Biblic : 1 Cronici 26 : 26 – 28 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 8 Ianuarie 2022 I

Lucrurile dăruite pentru Dumnezeu se află sub paza păcii şi a recompensei Lui Dumnezeu !

Din 1 Cronici 26.26-28 putem învăţa cel puţin trei adevăruri :

  1. Orice om are şi calităţi nu doar defecte.
  2. În urma celui care moare rămâne ce-a dăruit.
  3. Dăruitorul obţine pacea şi recompensa Divină.


„ … Şelomit şi fraţii săi, care păzeau toate vistieriile lucrurilor sfinte pe care le închinaseră

  • împăratul David,
  • capii caselor părinteşti,
  • căpeteniile peste mii şi sute şi căpeteniile oştirii : le închinaseră din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului.

Tot ce fusese închinat

  • de Samuel, văzătorul,
  • de Saul, fiul lui Chis,
  • de Abner, fiul lui Ner,
  • de Ioab, fiul Ţeruiei,

toate lucrurile închinate erau sub paza lui Şelomit şi a fraţilor săi”. (I Cronici 26 : 26 – 28)


Să urmărim aceste trei adevăruri din Cuvântul Lui Dumnezeu

I. În primul rând, orice om are şi calităţi nu doar defecte

Aceste versete sunt mai puţin cunoscute, dar ele sunt foarte importante deoarece, în primul rând ne arată partea nevăzută a oamenilor cunoscuţi.

Despre David şi Samuel, majoritatea avem o părere foarte bună, dar probabil că nu la fel gândim despre Saul sau Ioab, dar toţi cei amintiţi aici au închinat (au dăruit) Domnului din venitul lor, din ceea ce au obţinut în viaţă.

Ce învăţăm de aici ? Nu este bine ca în mintea noastră să judecăm (şi să dăm şi sentinţa) în dreptul nimănui, deoarece chiar şi un om despre care noi noi credem că este un om rău / dificil etc., poate avea şi părţi bune, lucruri pe care le-a făcut în ascuns şi de care nu a vrut să ştie nimeni !

Judecând, îmi mai fac un păcat, mai îmi adaug peste suflet o apăsare de la Dumnezeu …


II. În al doilea rând, în urma celui care moare, rămâne ce-a dăruit …

Ce rămâne în urma celui care a plecat pentru totdeauna ? Sau să punem întrebarea mai personal :

Ce va rămânea în urma mea … când eu nu voi mai fi ?

La vremea scrierii acestor cuvinte, dintre cei amintiţi cu numele pe lista de mai sus, mai trăiau doar David (care era împărat) şi Ioab, dar Samuel, Saul şi Abner nu mai trăiau.

Ce a rămas pe mai departe ? Numele lor şi amintirea felului în care şi-au trăit viaţa precum şi ceea ce au dăruit ei pentru Dumnezeu! Acele lucruri existau şi de ele nimeni nu se putea atinge !


III. În al treilea rând, dăruitorul obţine pacea şi recompensa din partea Lui Dumnezeu sau (cum spune o poezie) : „Ce Lui Isus ai făcut va sta” …

În al treilea rând, noi ştim cuvintele Domnului Isus : „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Faptele Apostolilor 20 : 35) De ce este „mai ferice”, din moment ce multora mai mult le place să primească decât să dea ?

Cel ce păzea donaţiile era Şelomit. În limba română, numele lui se traduce astfel :

1. Pacea mea. 3. Recompensă, Răsplată”.


Şi noi ştim foarte bine ce pace primeşti după ce faci ceva pentru Domnul … dar Dumnezeu nu dăruieşte doar pace, ci şi răsplata Lui! În Luca 14 : 12 – 14, Domnul Isus (referindu-se la binefacere) a spus :

„ … şi celui ce-L poftise : „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.

Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi”.

Este limpede că răsplata din Cer este valabilă pentru tot ceea ce dăruim pentru Dumnezeu … şi nu ştie absolut nimeni, decât Dumnezeu, iar Cel care „vede în ascuns, îţi va răsplăti”. (Matei 6 : 4) Nu doar milostenia este răsplătită (Matei 6 : 4), ci şi rugăciunea (v. 6) şi postul (v. 18) !

În Marcu 9 : 41 scrie :

Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata”.

Dumnezeu vede totul !

Domnul Isus a spus despre „un pahar cu apă”, care nu era lucru puţin, (având în vedere clima toridă din Israel), dar şi atunci şi azi există băuturi răcoritoare care sunt mai scumpe.

Ideea este că şi cea mai neînsemnată faptă bună făcută în Numele Domnului Isus, beneficiază de-o răsplată.

Căci tu vei trece de-aici lăsând toate,
Dar ce lui Isus ai făcut va sta” …


Şi Dumnezeu să ne binecuvânteze ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :