Despre închipuire
Se poate să am vorba creştină şi fapta păgână ?!
Merge şi aşa, pentru că „Domnul este bun” ? Nu.
Trebuie să-L chem pe Isus în viaţa mea, pentru a experimenta mântuirea, care se primeşte prin credinţa în Jertfa Lui !
„Dumnezeu zice însă celui rău : „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când
- tu urăşti mustrările şi
- arunci cuvintele Mele înapoia ta ? Dacă vezi un hoţ,
- te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii.Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut.
Ţi-ai închipuit [ebr. dim·mî·tā, „ai gândit”] că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi !
Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape. Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”. (Psalmul 50 : 16 – 23)
A-şi închípui înseamnă : „1. A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva ; a-și imagina. ♦ A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia ; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza ; a forma”. (Dex)
Exemple din Biblie de imaginaţie (negativă dar şi pozitivă):
- Estera 4 : 13 „Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei : „Să nu-ţi închipui [ebr. tə·ḏam·mî, „imaginezi”] că numai tu vei scăpa dintre toţi iudeii, pentru că eşti în casa împăratului”.
- Iov 35 : 2 „Îţi închipui [ebr. ḥā·šaḇ·tā] că ai dreptate şi crezi că te îndreptăţeşti înaintea lui Dumnezeu … ”.
- Proverbe 18 : 11 „Averea este o cetate întărită, pentru cel bogat ; în închipuirea [ebr. bə·maś·kî·ṯōw, “ în propria sa imaginaţie”] lui, ea este un zid înalt”.
- Efeseni 3 : 4 „Citindu-le, vă puteţi închipui [gr. noēsai, înţelege] priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos … ”.
- I Corinteni 4 : 18 „Unii s-au îngâmfat [gr. ephysiōthēsan, au devenit aroganţi] şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi”.
Ce îşi închipuie (imaginează oamenii) ? Că nu vor avea probleme chiar dacă au :
1. O gândire duplicitară
„Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis : „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin !
Domnul este cu voi când sunteţi cu El ; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi ; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi.
Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără Lege. Dar în mijlocul strâmtorării lor
- s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel,
- L-au căutat şi
- L-au găsit”. (II Cronici 15 : 1 – 4)
2. O exprimare duplicitară
Din aceeaşi sursă interioară ies şi cuvintele bune şi cele rele ? Nu. Sunt surse diferite. Dar oare pot să stau liniştit când văd zi de zi ce-mi iese din gură ? Este în regulă (din punct de vedere spiritual) să fiu şi cu Dumnezeu (în exprimare) şi cu cel rău (în trăire) ?
Iacov întreba : „Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară ?” (Iacov 3 : 11) Psalmul 50 (versetele 16 şi 19 – 20) ilustrează tocmai acest lucru :
„Dumnezeu zice însă celui rău : „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu … ? Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale”.
Omul care are în gură şi Biblia şi bârfa dar care îşi închipuie că este normal să fie aşa ?!
Anii trec … dar mentalitatea rămâne aceeaşi. Dumnezeu spune :
- Ieremia (capitolul 9 : 8), „Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni ; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse”.
- Ezechiel (33 : 31) „Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor”.
3. O viaţă duplicitară (să fii cu două feţe : una de Biserică şi alta de toată ziua)
„Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu ; îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor. Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba”. (Psalmul 78 : 34 – 36)
Lui Isaia (în capitolul 29 : 13), Dumnezeu i-a descoperit :
„Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească”.
Adevărul este altul : Pentru mântuire nu este destul să am o conformare exterioară, o formă de evlavie (a se vedea II Timotei 3 : 5), ci am nevoie de Isus, de schimbarea vieţii, care se face atunci când ÎL chem din toată inima !
De Dumnezeu nu mă pot ascunde, indiferent de vorbele frumoase pe care le rostesc …