Sultanul Saladin, (născut în 1138, decedat în 4 martie 1193), era cinstit de popor cu epitetul de „Mare”. Când a simţit că i se apropie moartea, porunci, ca un călăreţ să parcurgă străzile oraşului reşedinţei sale şi arătând spre o bucată de pânză, – ridicată pe o prăjină, – să strige în toate părţile :
„Iată, aceasta e toată averea pe care marele Saladin o va duce cu sine în mormânt !”
Pânza purtată prin oraş era giulgiul cu care sultanul fu înfăşurat după moarte.
Apostolul Pavel scria : „Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea”. (I Timotei 6 : 7)