I. Sinceritatea (smerenia) aduce sfinţirea
Pentru credinciosul sincer, lucrurile merg din bine în mai bine. Şi necazul (slăbiciunea, neputinţa etc.) au (vor avea un sfârşit) şi va răsări Soarele Neprihănirii în viaţa celui / celor ce-L caută.
„Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis :
„Bucuraţi-vă !” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.
Atunci Isus le-a zis : „Nu vă temeţi ; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea : acolo Mă vor vedea”. (Matei 28 : 8 – 10)
Apocalipsa 22 : 11 „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe ; cine este întinat să se întineze şi mai departe ; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe !”
Un verset mai puţin cunoscut (care explică de ce este nevoie de sfinţire) este scris în Exod 19 : 22 unde Dumnezeu a poruncit ca : „Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea”.