„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii :
„Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni ? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu !”
Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii : „Ce vrea să zică aceasta ?” … ”. (Faptele Apostolilor 2 : 1 – 12)
Pentru a înţelege ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii (la Rusalii), trebuie să ne amintim ce s-a petrecut înainte. În cartea Faptele Apostolilor (capitolul 1 : 3 – 14), doctorul Luca a notat despre Domnul Isus că :
„După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt”.
Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat : „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel ?” El le-a răspuns :
„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis :„Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer ? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”.
Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau : Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.
Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui”.
Zece zile au trecut astfel, timpul fiind folosit în special pentru rugăciuni despre care nu ştim cât ţineau, dar este clar că ei stăruiau în rugăciune. Într-o altă traducere, versetul 14 din Fapte 1, este redat astfel :
„Toţi s-au unit împreună în mod constant în rugăciune, împreună cu femeile și Maria, mama lui Isus, și cu frații săi”. (New International Version)
Toată perioada de la Înălţarea Domnului Isus până la Cincizecime, apostolii împreună cu cei care erau cu ei, au folosit timpul aşa cum le-a cerut Domnul Isus : „stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri”.
Pentru a înţelege sensul exact al cuvintelor, vom observa cuvintele care sunt folosite în limba greacă (în textul original) :
„Toţi aceştia stăruiau [gr. proskarterountes] în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui”.
Gr. proskarteréō provine din pros „spre, în mod interactiv cu“ și karteréō, „arată rezistență statornică“. În limba română gr. proskarteréo înseamnă „să continuăm să facem ceva cu efort intens, în ciuda dificultăților”.
Sinonime sunt „a stărui, a persevera”, adică a acorda o atenţie constantă unui singur lucru : rugăciunii (în cazul de faţă).
Al doilea cuvânt folosit în limba greacă este homothymadon (din homothumadon „cu o singură minte”). Cuvântul este format din homo, “același” și thymós, “pasiune”) şi înseamnă, „cu aceeași pasiune”, în „un acord” (având aceeași dorință).
Cei care îşi doresc să experimenteze botezul (cufundarea) în Duhul Sfânt, trebuie să îndeplinească aceste condiţii : să stăruiască în rugăciune, dar nu oricum ci având aceeaşi dorinţă după Duhul Sfânt, deoarece din cauza dezacordurilor dintre cei care se roagă (a lipsei unităţii dintre ei) rugăciunile nu sunt ascultate.
Domnul Isus a spus :
„Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre”. (Marcu 11 : 25)
Promisiunea pe care s-au bazat apostolii, (atunci când au început stăruinţa în rugăciune), este valabilă şi azi, (încă de atunci apostolul Petru afirmând că) :
„ … făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru”. (Faptele Apostolilor 2 : 39)