Studiu de caz : Saul.
Saul a fost genul de om care îşi imagina situaţii ipotetice ! Acest gen de oameni se rup de realitate, trăind (sau refugiindu-se) în lumea interioară a gândurilor proprii ! Pentru a observa cum gândea Saul, vom analiza un singur exemplu :
„Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis : „Ce-ai făcut ?” Saul a răspuns : „Când am văzut
- că poporul se împrăştie de lângă mine,
- că nu vii la timpul hotărât şi
- că filistenii sunt strânşi la Micmaş, mi-am zis :
„Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului !” Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.” Samuel a zis lui Saul : „Ai lucrat ca un nebun … ”. (I Samuel 13 : 10 – 13)
De ce îl aseamănă Samuel pe Saul, cu un nebun ?
- Saul nu doar că a pierdut totul deoarece nu a mai aşteptat foarte puţin … (probabil că nici o oră, poate atât să fi trecut pentru aducerea unei jertfe).
- Manifestările nebuniei erau cunoscute şi atunci. Despre David găsim scris că :
„A făcut pe nebunul înaintea lor ;
- făcea năzdrăvănii înaintea lor ;
- făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi
- lăsa să-i curgă balele pe barbă”. (1 Samuel 21:13 )
- Dar principala caracteristică a nebunului este dialogul pe care-l poartă cu sine însuşi (el trăind în lumea lui) :
„Nebunul zice în inima lui … Nebunul zice în inima lui … ”. (Psalmi 14 : 1, 53 : 1)
Însă ceea ce-i spunea Saul proorocului Samuel, era logic. De fapt, aşa sunt de obicei gândurile venite din inspiraţia demonică, care au ca scop aducerea fricii în inima omului, prin pericolele potenţiale, de care ar putea să aibă parte, numai că, cel rău nu şopteşte şi esenţialul şi anume faptul că toate îngrijorările pot să devină realităţi numai :
Dacă Dumnezeu va vrea.
Pentru a-şi justifica păcatul, Saul i-a adus proorocului Samuel argumente clare, doar că informaţiile şi le-a adunat din lumea închipuirilor lui şi a trecut peste Cuvântul Lui Dumnezeu (care i-a fost adresat personal), fără să clipească.
De fapt, poate că tocmai din acest motiv, Saul deja era o cauză pierdută. Era omul care nu-şi recunoştea păcatul, ci şi-l justifica.
Un astfel de om nu are nevoie de iertarea Lui Dumnezeu, el fiind nevinovatul perpetuu. Din punctul lui de vedere, alţii sunt de vină (pentru ce-a făcut el), sau de vină sunt împrejurările etc.
Proorocul Samuel îi spusese lui Saul :
„Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine. Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal ; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci”. (I Samuel 10 : 7 – 8)
Ioan a spus clar :
„Noi însă suntem din Dumnezeu ; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă ; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii”. (I Ioan 4 : 6)
Concluzii :
- Păcatul din viaţa mea nu trebuie justificat, ci îndepărtat.
- Trebuie să fac deosebire între ce este scris (în Cuvântul Lui Dumnezeu) şi ceea ce-mi trece mie prin minte, (să deosebesc ce este scris negru pe alb, de gândurile care-mi trec prin minte).
- Este bine să-mi amintesc că gândurile demonice provoacă frică, îngrijorare, nelinişte nedefinită, adică îmi aduc stări sufleteşti negative, nu aduc în viaţa mea o rezolvare, ci sunt manuale de probleme. Cuvântul Lui Dumnezeu aduce soluţii concrete …
[Florin Ciochină]