Mai marelui paharnicilor, un vis neînţeles i-a adus în suflet neliniştea, deşi avea de fapt motiv de bucurie ! Ar fi trebuit să se bucure … peste trei zile avea să scape şi totuşi nu era bucuros ! Mai mult chiar şi mai marele pitarilor care ar fi trebuit să fie trist, se bucură, (deşi numai motiv de bucurie nu avea) :
„Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis … ”. Unul era trist deşi ar fi putut să se bucure, celălalt a început probabil să se bucure, deşi ar fi avut un motiv de mâhnire !
În Geneza 40 : 7 – 8 scrie : „Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei ; şi i-a văzut trişti. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis : „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi ?”.
Unii poate l-ar fi întrebat : „Nu ai observat unde ne aflăm ? Ţi se pare că este hotel de cinci stele ?” Dar, adevărul este că şi în temniţă poţi fi bucuros, de fapt trebuie să fii bucuros ! Bucuria nu depinde de situaţiile prin care treci, ci de relaţia cu Dumnezeu ! Pentru un necredincios există în special bucuria dependentă de exterior :
„Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face, căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată”. (Psalmul 49 : 18 – 19 )
Pentru creştin, bucuria din suflet este o certitudine, indiferent de situaţiile prin care trece, pentru că este dată de Dumnezeu, fiind o parte din Roada Duhului !
Ceea ce este mai interesant este că Dumnezeu dă mai multă mângâiere în suflet, mai ales atunci când omul este mai încercat :
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz !
Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere”. (II Corinteni 1 : 3 – 5)
Din moment ce de-abia atunci au fost trişti, înseamnă că în mod normal nu erau aşa ! De ce ? Sigur nu datorită lor, ci datorită lui Iosif. Acolo unde este un om al lui Dumnezeu, atmosfera spirituală este bună, deoarece Dumnezeu este cu el.
Domnul Isus a promis : „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin”. (Evanghelia după Matei 28 : 20) Ce înseamnă pentru noi : Eu sunt cu voi ? Exact ce a fost pentru ucenici prezenţa reală a Domnului Isus !
Închisorile / circumstanţele vieţii, (ce ni se întâmplă în exterior), nu au voie să ne schimbe în interior ! Felul în care privim viaţa depinde de interior, de ceea ce este în duhul omului.
„Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat”. (Proverbe 15 : 15) El găseşte ceva bun, în orice împrejurare a vieţii, prin tot ce trece !
De fapt întrebarea lui Iosif, era de nota zece. Tu ai doar acum-ul, doar azi-ul ! Dacă nu te bucuri acum, atunci când vei fi bucuros ?
Un exemplu de om care şi-a făcut bucurii, este bogatul despre care scrie evanghelistul Luca în capitolul 12. Domnul Isus relatează dialogul interior al unui om, care şi-a planificat bucuria, pentru viitorul imediat, (după ce avea să termine tot ce avea de făcut atunci) :
„Iată”, a zis el, „ce voi face : îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari ; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele ; şi voi zice sufletului meu :
„Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani ; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te !” Dar Dumnezeu i-a zis : „Nebunule ! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul ; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi ?” (Evanghelia după Luca 12 : 18 -20)
Bogatul se poate că şi-a rezolvat cu testamentul, prin care a făcut bucurii altora, dar a pierdut ocaziile în care se putea bucura !
Mulţumirea este o caracteristică a omului împăcat cu Dumnezeu. Nenorocitul şi cel cu inimă mulţumită, pot fi fraţi, care lucrează la acelaşi loc de muncă, având condiţii de viaţă identice şi totuşi, aceleaşi realităţi, ei le vor vedea diferit. Au altfel de ochi.
Un astfel de exemplu sunt Pavel şi Sila, care ajung la închisoare, pe nedrept. (În Filipi era şi Luca, dar el nu a ajuns să fie închis).
„După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu ; iar cei închişi îi ascultau”. (Faptele Apostolilor 16 : 23 – 25)
Una este să priveşti o realitate, având o gândire nouă, primită de la Dumnezeu şi cu totul altfel vede viaţa, (altceva înţelege), un om care a fost cineva … cândva şi care a ajuns la închisoare, aşa cum erau cei doi mai mari din vremea lui Iosif !
„Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători”. (Coloseni 3 : 15)
Există însă şi stările sufleteşti / sentimentele reale. Domnul Isus le spunea ucenicilor : „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte ; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”. (Evanghelia după Matei 26 : 38 ) Avea nevoie de rugăciune, de putere de la Dumnezeu pentru a trece peste toate, dar Îşi dorea şi să fie cineva alături de El !
Luca relatează despre Domnul Isus că : „ … a îngenuncheat şi a început să Se roage, zicând : „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine ! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească”. (Evanghelia după Luca 22 : 41 – 43)
Creştinul ştie că va primi o răsplată şi pentru stările sufleteşti prin care a trecut de dragul Domnului Isus : „Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”. (2 Corinteni 4 : 17)