„În ziua dintâi a praznicului Azimelor, ucenicii au venit la Isus şi I-au zis : „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile ?” El le-a răspuns : „Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i :
„Învăţătorul zice : „Vremea Mea este aproape ; voi face Paştile cu ucenicii Mei în casa ta.” Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit paştile. Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.
Pe când mâncau, El a zis : „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” Ei s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul : „Nu cumva sunt eu, Doamne ?” Drept răspuns, El le-a zis : „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid acela Mă va vinde. Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului ! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut !” Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul şi I-a zis : „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule ?” „Da”, i-a răspuns Isus, „tu eşti !” (Matei 26 : 17 – 25).
Atitudinea în trei ipostaze :
1. Ucenicii, (cei unsprezece). ÎL întreabă pe Domnul Isus : „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile ?” (Matei 26 : 17). Până atunci, Domnul nu a rămas în Ierusalim. În Marcu 11 : 19 scrie : „Ori de câte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate”. Unde ?
Răspunsul îl avem în Luca 21 : 37 : „Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea pe muntele care se cheamă Muntele Măslinilor”. Şi Ioan notează : „După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui. Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.” (18 : 1 – 2).
Ucenicii nu ştiau care este voia Lui, pentru ziua respectivă, dar caută să afle care ÎI este voia ! ÎL întreabă nu fac ceva de la ei !
2. Isus. Domnul ştia unde trebuie să meargă : cetatea, (în Ierusalim) şi nu oriunde, ci într-o anumită casă, iar camera era la etajul ei : „Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra şi spuneţi stăpânului casei : „Învăţătorul îţi zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei ?” Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata : acolo să pregătiţi paştile.” Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit paştile.” (Luca 22 : 10 – 13).
3. Iuda, (cel ce L-a predat pe Isus). În timp ce erau acolo, Domnul spune adevărul din inimă : „Pe când mâncau, El a zis : „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” Ei s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul : „Nu cumva sunt eu, Doamne ?” (Matei 26 : 21 – 22). Pentru toţi Isus era Stăpânul.
Ultimul care ÎL întreabă pe Domnul Isus, ca şi cum nu ar fi ştiut adevărul, este Iuda, el se exprimă altfel, iar Matei notează că : „Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul şi I-a zis : „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule ?” „Da”, i-a răspuns Isus, „tu eşti !” (Matei 26 : 25).
În I Corinteni 14 : 25, apostolul Pavel scria despre descoperirile spirituale : „Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru”. În cazul celui sincer aşa şi este, dar în cazul lui Iuda nu a fost aşa !
El a ales banii … dar nu s-a putut bucura de banii necinstiţi obţinuţi. Petru spunea :
„Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.”
Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor : „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui.” (Fapte 1 : 16 – 19).