Naomi le-a binecuvântat pe nurorile ei astfel : „Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa unui bărbat !” (Rut 1 : 9) Nu a generalizat, („Să dea Domnul”), ci a personalizat binecuvântarea : Să vă dea Domnul ! Ce îşi dorea pentru ele ? Odihna interioară a sufletului, pe care o tânără / femeie, o poate avea în special din momentul căsătoriei. De atunci ea are parte de împlinirea sufletească, (familia /casa) dar şi de un alt confort material, (locuinţa).Această odihnă însă vine în urma căsătoriei cu un tânăr /bărbat ! Multă vreme aşa a fost gândirea, în momentul căsătoriei băiatul are casa, iar fata vine cu zestrea şi umple casa !
Trei gânduri din acest verset : 1. Dumnezeu dă. Ce oferă ? 2. Odihna. Unde ? 3. În casa unui bărbat !
I. Dumnezeu dă ! Acesta este Harul lui Dumnezeu, deoarece numai Domnul poate să dea ceea ce omul are nevoie ! Naomi după zece ani de necazuri spunea: „Să vă dea Domnul … ”.
1. Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor, (fie spirituale, fie materiale), nu mintea noastră !
O căsătorie binecuvântată face parte din harul lui Dumnezeu. Să nu uităm : „Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul”. (Proverbe 19 : 14)
Harul constă într-o aşteptare activă a intervenţiei lui Dumnezeu, nu într-o pasivitate totală, în care omul nu face nimic, aşteptând însă ca Dumnezeu să-i dea totul !
Naomi spunea clar : „ … să găsiţi odihnă”. Găseşte … în special, cel ce caută. Domnul Isus spunea : „ … căutaţi şi veţi găsi …”. (Matei 7 : 7)
Naomi ştia foarte bine ce spune, („Să vă dea Domnul … ”), deoarece la vremea când : „ … a fost o foamete în ţară … ” (Rut 1 : 1), ea a plecat împreună cu familia din Israel, într-o ţară străină, pentru un mai bine, dar acolo lucrurile nu au decurs cum poate s-a aşteptat Elimelec, (soţul ei) !
De ce ? În loc să aştepte ca Dumnezeu să dea, au vrut să-şi dea singuri … au plecat unde era mai bine din punct de vedere material. Poporul evreu putea avea fie binecuvântări fie blesteme, în funcţie de relaţia lor cu Dumnezeu. Ei ştiau cuvintele spuse de Dumnezeu prin Moise :
„Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului ; este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului”. (Deuteronom 11 : 11 – 12)
În binecuvântări scria : „Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi … Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale …
Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău … Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pământul sub tine va fi de fier. Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit”. (Deuteronom 28 : 1, 12, 15, 23 – 24) Foametea era o urmare directă a neascultării de Dumnezeu !
Naomi a văzut clar faptul că, mai binele nu poate fi găsit prin deciziile luate cu mintea, prin puterea omului, prin planurile logice care se fac privind la ceea ce se vede, (sărăcia din ţara mea şi belşugul cel mare care este în străinătate) !
Ei ştiau că în asemenea condiţii, trebuiau să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, pentru ca Domnul să le dea iarăşi ploaie !
Ea a învăţat din experienţă că : „ … nu cei înţelepţi câştigă pâinea …”. Lucrurile nu s-au rezolvat, doar luând decizii logice, omeneşti, care de fapt chiar păreau a fi foarte bune ! Dar ea a trebuit să-şi asculte soţul şi probabil că au vrut să stea în Moab doar o perioadă scurtă de timp. În textul Biblic scrie că :
„Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului”. (Rut 1 : 1)
Eclesiastul observa : „Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi, bogăţia, nici cei învăţaţi, bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări”. (Eclesiastul 9 : 11)
Este un mod de-a arăta că totul depinde de Cel care este deasupra timpului, (vremea) şi a împrejurărilor, (locul). Numai Dumnezeu nu poate fi cuprins în timp şi spaţiu, între limitele pe care EL le-a decis pentru om !
Apostolul Pavel spunea despre Dumnezeu că : „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului ; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”. (Faptele Apostolilor 17 : 16 – 27)
Ieşirea dintre hotarele hotărâte de Dumnezeu ne poate costa ! Dacă un creştin trebuie să stea în România, iar el alege să plece într-o altă ţară, va beneficia de harul problemelor, prin care va trece … până se va întoarce în locul în care Dumnezeu îl vrea !
2. Prin lipsuri, pierderi, necazuri, Dumnezeu ne transformă în special gândirea. Astfel putem ajunge să trăim conform voii Lui.
Trec anii şi este notat faptul că : „Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei şi-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani. Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat”. (Rut 1 : 3 – 5)
La momentul luării unei decizii, noi judecăm după aparenţe, după datele pe care le avem la momentul respectiv, numai că viitorul poate fi total diferit, de ceea ce ne dorim !
La întoarcere Naomi nu mai era aceeaşi … decât ca persoană ! Le spune cunoscuţilor : „Nu-mi mai ziceţi Naomi [Plăcută]; ziceţi-mi Mara [Amărăciune] căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune.
La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a întristat ?” (Rut 1 : 20 -21) Întrebarea este :
Domnul i-a trimis în Moab, sau au plecat acolo, fără să-I ceară părerea ? E uşor să găsim vinovaţii pentru greşelile făcute de noi, dar oare chiar aşa stau lucrurile ?
La plecare probabil că se uitau după ce nu aveau, nerealizând ce belşug aveau de fapt : familia ! Aşa este omul uneori, nu se bucură de ceea ce are … deoarece tânjeşte după ce nu are !
3. Creşterea în Har !
Petru scria : „Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria ; ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin”. (II Petru 3 : 17 – 18)
Creşterea în har se face ascultând de voia lui Dumnezeu ; de ceea ce vrea Dumnezeu de la mine. Aceasta înseamnă că trebuie să am un dialog constant cu Domnul Isus, în care să-I vorbesc şi El să-mi răspundă prin Duhul Sfânt … să aud exact ce-mi spune, nu să fac ceea ce deduc că ar fi voia Lui !
În ţară poate să fie foamete, dar în inima mea / starea sufletească va fi foarte bună. Un om care umblă cu Dumnezeu, nu va lua o decizie greşită, (plecare într-o ţară străină, cum a fost în cazul familiei lui Naomi), deoarece creştinul va face numai ceea ce îi cere Dumnezeu !
Dacă trebuie să treacă prin lipsuri materiale, va accepta voia lui Dumnezeu pentru el, va sta în locul în care Dumnezeu îl vrea şi va beneficia de Harul lui Dumnezeu care constă în intervenţiile uneori supranaturale ale lui Dumnezeu !
Ţinta vieţii credinciosului este în primul rând Dumnezeu şi apoi mântuirea sufletului lui şi a celor din familia lui ; după aceea urmează partea materială :
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Matei 6 : 33) Cei ce fac ce vrea Dumnezeu, vor primi ce vrea Dumnezeu pentru ei !
Nu există inversul, să vreau să am doar etajul întâi, (ce este deasupra), fără a avea şi parterul. Să am parte numai de ce dă Dumnezeu, fără a avea parte şi de El precum şi de ce vrea El de la mine !
În viaţa creştinului realizările materiale vin nu făcându-ne un scop din acumularea de pământ / averi etc., ci căutându-L pe Dumnezeu şi fiind credincioşi în lucrul pe care El ni l -a încredinţat !
Citind cartea Rut, în ce s-a întâmplat după aceea, vedem că într-adevăr Dumnezeu, în Harul Lui i-a purtat de grijă lui Rut, (şi Naomei) într-un mod deosebit ! Ea a a venit într-o ţară străină, fără a avea nimic … şi a primit totul !
Aşa este binecuvântat omul care se încrede în Dumnezeu. A fost exact inversul experienţei Naomei. Naomi se poate că nu a vrut să ajungă în Moab, ci a trebuit să asculte de soţul ei …
Realitatea este că omul care nu se bazează pe Dumnezeu, (deşi este credincios), poate avea totul la plecare şi să ajungă să piardă tot ce are mai drag : familia …
Dumnezeu însă în Harul lui nu ne uită în Moab, sau undeva pe drumul de întoarcere, ci în fiecare zi avem parte de reabilitarea relaţiei cu El, ceea ce duce la un nou început !
„Domnul a răspuns : „Da, vei avea un viitor fericit … !”. (Ieremia 15 : 11)