Din întâmplarea descrisă în 1 Împăraţi 13 : 1 – 32 putem învăţa cel puţin două aspecte ale vieţii de credinţă :
Cum este un om al lui Dumnezeu şi cum se comportă un fost om al lui Dumnezeu !
Omul Lui Dumnezeu are câteva caracteristici : 1. Trimiterea. 2. Îndrăzneala. 3. Însoţirea divină. 4. Împotrivirea. 5. Rugăciunea cu putere. 6. Integritatea. 7. Ascultarea.
1. Trimiterea. Domnul îi vorbeşte şi el rosteşte cuvintele Lui (v. 1 – 3).
2. Îndrăzneala. El nu ţine cont de faţa omului, de funcţia efemeră pe care destinatarul mesajului o deţine: “împăratul” (v. 1).
3. Însoţirea divină
Domnul intervine şi întăreşte Cuvântul trimisului Lui :
“Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau” (Marcu 16 : 20).
Iar în versetul 17 scrie : “Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede” ! Principala caracteristică a omului Lui este credinţa şi încrederea în Domnul ! “Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit” (v. 3).
Dumnezeu şi-a trimis omul să vorbească unui altar nou construit; (1 Împăraţi 12 : 33 “Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel”). Şi trimisul Domnului, (care atenţie, este numit de fiecare dată “omul lui Dumnezeu”, nu proorocul), ajunge la sărbătoare “tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie” (1 Împăraţi 13:1). Şi “El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, şi a zis: “Altarule! Altarule ! Aşa vorbeşte Domnul …” (v. 2).
După ce-şi rosteşte cuvântul “a dat un semn, zicând: “Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa” (v. 3), şi exact aşa se face.
Aceasta arată necesitatea credinţei, exact cum scrie în Evanghelia după Marcu: “Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede …”. Era necesară credinţa în Domnul ! Să vorbeşti unei construcţii şi încă o zidire nouă, care era foarte rezistentă ! Nu i s-a cerut ceva uşor !
4. Împotrivirea
Are necazuri din pricina Adevărului. “Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii!” (Matei 5 : 10). Împăratul Ieroboam cere ca omul Lui să fie prins, dar când întinde mâna “împotriva lui”, mâna “s-a uscat, şi n-a putut s-o întoarcă înapoi” (v. 4). Fiindcă nu L-a ascultat, nici mâna lui nu l-a mai ascultat. A simţit pe pielea lui, (cum se spune), efectul neascultării.
5. Rugăciunea cu putere
El îl ascultă pe bolnavul care îi cere să se roage pentru el, chiar dacă era chiar cel care a vrut să-i facă rău : “… rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”! (Matei 5 : 44).
Citind această întâmplare, parcă am fi în Noul Testament, nu în Vechiul Testament, unde Domnul Isus le amintea ucenicilor că :
“s-a zis. Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău” (Matei 5 : 43). Omul Domnului, nu i-a spus lui Ieroboam cu satisfacţie : “Aşa-ţi trebuie. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta !” În interior nu avea dorinţa de răzbunare pe care noi, o avem uneori atunci când ne cerem dreptatea …
6. Integritatea
În versetul 7 sunt redate cuvintele împăratului care-l invită la el acasă “să iei ceva de mâncare, şi-ţi voi da un dar”. El refuză, fiindcă avea călăuzirea Duhului :
“… jumătate din casa ta să-mi dai şi n-aş intra cu tine …” ( v. 8), dar greşeşte atunci când îi spune cui nu trebuie un cuvânt care era strict pentru el.
Şi de la această neascultare (sau mai bine zis, neveghere), i se trage necazul … deşi el nu a vrut să se compromită !
7. Ascultarea
Indiferent de sacrificiile cerute : postul, întoarcerea pe un alt drum (v. 8 şi 9). A făcut exact ce i s-a cerut. Ascultarea arată sacrificiul personal cu care se îndeplineşte voia Lui.
Ascultarea presupune şi abstinenţa! Aşa este omul lui Dumnezeu. Acestea sunt câteva lucruri care ne ajută să ne verificăm viaţa, dacă corespunde voiei Lui !
Dar cum arată cineva care a fost cândva, un om al lui Dumnezeu ?
“Şi el a zis : “Şi eu sunt prooroc ca tine; Şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului, şi mi-a zis: “Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă.” Îl minţea.” (1 Împăraţi 13 : 18).
“Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1 : 8).
Cuvântul Lui Dumnezeu este etalonul pentru viaţa noastră. Metrul nu este reglabil. Nici kilogramul nu se schimbă în funcţie de cumpărător. Distanţa se măsoară tot în kilometri şi pentru sărac şi pentru bogat. În găleata celui cu punga plină, nu încap mai mulţi litri decât în găleata celui sărac.
Doar că are mai multe găleţi sau butoaie. Are încăpere mai multă în buzunar. Dar buzunarele sunt strâmte cu toate acestea, fiind prevăzute cu zgârcenie. Zgârcenia este un nou tip de fermoar, prevăzut cu un lacăt ce are o cheie ruginită, greu de găsit. Închis pentru dărnicie, deschis non- stop pentru primire.
Standardul Domnului însă nu s-a schimbat. Deşi au trecut mii de ani, Cuvântul Lui are aceeaşi prospeţime. Aerul de stătut îl are doar în viaţa celor neascultători. Celor ce vor să meargă pe acelaşi drum, al interesului.
Celor interesaţi mai mult de stomac decât de voia Lui. Celor străini de renunţare. Ei se lasă amăgiţi de părul alb, care însă nu garantează şi sfinţenia. Aparenţa de sfinţenie ce reiese din declaraţii de revelaţii supra-naturale.
Om căruia Domnul nu-i descoperă ce este în cetatea lui, dar ştie taine îndepărtate. Om care abate de la credinţă, prin folosirea cuvântului revelat, care însă nu poate fi găsit în Biblie: Minciuna! Din gura omului Lui? Izvorul din care curge şi apă dulce şi apă amară! (“Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?” (Iacov 3 : 11)
Răspunsul categoric, la această întrebare retorică, este : Nu). Dar, pentru oamenii făţarnici, depinde de băutor. Cameleonismul spiritual. În funcţie de mediu este şi prefacerea apei interioare. Lume cu lumea, sfânt cu sfinţii.
Oameni care-i jelesc pe cei ucişi de ei. (A se vedea : Matei 24 : 29 – 32, 1 Împăraţi 13 : 30 “I-a pus trupul în mormânt şi l-au jelit zicînd: “Vai, frate !”).
Oameni ce-aduc neascultarea de Cuvântul Lui în vieţile ascultătorilor lor. Ce prin revelaţiile lor, îi întorc din drumul renunţării, pe cei porniţi spre cer! Care pot avea autoritatea funcţiei şi autoritatea vârstei. Credibili din cauză că fac parte din sistem :
“se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Faptele Apostolilor 20 : 30)
Şi cum să nu-i crezi când şi apostolul Pavel spunea că : “nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.”(v. 25) … Credibili din cauză că spun şi Adevărul. Dar, spre deosebire de apostolul Pavel, acest fel de oameni nu spun doar Adevărul, nu numai Adevărul … !
Culmea cinismului este în “Vai, frate!” Nesimţirea prefăcută. Omul ce simte cu altul. (Pentru privitor, proorocul bătrân, este un exemplu de pocăit, ce simte şi cu un necunoscut, pentru care şi cheltuieşte pentru înmormântare!) Îi pare rău de ce i s-a întâmplat! Este alături de cel care nu mai este, deşi cât a trăit i-a fost doar împotrivă.
Nu a simţit cu el. Nu l-a întărit pentru o viaţă sfântă, ci l-a tras înapoi. S-a folosit de ce-a avut pentru a manipula. Pentru a câştiga de partea lui pe cei ce erau ai Lui Dumnezeu. Fiindcă rătăcirea nu circulă în afară, ci în interior. Caută sfinţi, nu păcătoşi. Este o contra-evanghelizare, o Evanghelie falsă. O Evanghelie a libertăţii, nu a abstinenţei. O reinterpretare a Cuvântului.
Compromisul propovăduit ca mod de viaţă pentru sfinţii moderni, prin care Domnul lucra altădată. Oameni care-şi sacrificau timpul pentru a merge în lucrarea Lui, indiferent de ce-i costa. Oameni care aveau în faţa ochilor Cuvântul Lui şi voia Lui.
Oameni prin care Domnul lucra cu semne, ajung ei semne de întrebare, pentru cei ce-i privesc. Oameni care se întorc de unde au plecat. Ce rămân acolo unde nu au voie să stea. Şi-şi găsesc şi o bază biblică pentru acestea.
Pentru că, fiind spirituali, nu-şi fac voia lor, fără să pară că este a Lui. Iar un cunoscător al Cuvântului poate găsi ascunzişuri în care să se ascundă de voia Lui Dumnezeu …
Revelaţii mai noi, care nu existau în vechime. Care nu apar scrise. Dar, spun ei : reies clar din text. Şi în plus, le susţin şi alţii. Genul de oameni care se bazează pe bunătatea Lui Dumnezeu.
Pe răbdarea Lui care nu pedepseşte. Care-au avut harul de-a vedea că El pedepseşte neascultarea şi tot nu se pocăiesc de faptele lor. Oameni care nu au nimic de spus celor care trăiesc în păcate. Oameni cu care împăratul Ieroboam de azi, nu are probleme. La altarele falsei închinări este accesul neîngrădit. Nimeni nu-i opreşte pe cei ce vor să se închine la Beth – El ; (în limba română înseamnă Casa lui Dumnezeu). Doar este casa Lui. Locul sfânt de altădată. Locul în care au existat revelaţiile Lui !
Scrie clar în Biblie acest lucru! Îl găsim în Biblie şi noi credem Cuvântul ! Iacov acolo a avut un vis. Acolo I s-a descoperit Domnul … Chiar dacă el nu era încă pocăit. Acolo a făcut el promisiuni. Acolo a înţeles ce înseamnă Harul … care îţi dă fără a-ţi cere ceva !
Aleluia ! Domnul este Bun ! Zâmbeşte ! Isus te iubeşte !
Nu mai trebuie pocăinţă. Doar să te încrezi în promisiunile Lui şi Domnul cu tine. Fără obligaţii, restrângeri sau constrângeri. Doar El ţi-a promis în Cuvânt. Şi EL nu poate să mintă. Nu-i pare rău de darurile făcute. Ai totul prin Har. Acesta este Bethelul reactualizat. De azi. Locul revelaţiilor avute de cel ce-şi înşeală fratele, de trup şi de credinţă.
Cel din Geneza 28 şi cel din 1 Împăraţi 13. “Vai, frate !”… Că tare mult îl iubea ! Era cu el frate de-o zi. Frate pentru care a făcut multe şi pe care l-a pierdut într-un accident nefericit, inexplicabil !
Faptul că cineva este bătrân, nu înseamnă că este şi serios. Faptul că este cineva, care-a fost folosit cândva de Domnul, nu garantează că el este şi acum omul lui Dumnezeu !
Faptul că în Bethelul în care el locuieşte este păcat pe care el nu-l observă arată adevăratul om. Faptul că-l prinzi cu minciuna, tu care cunoşti Cuvântul, îţi arată cine este el în realitate. Nu cine se dă. A te da drept altul merge poate înaintea omului (13 : 19), dar nu şi în faţa Domnului!
[14 : 5 “Domnul spusese lui Ahia. “Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbeşti aşa şi aşa. Ea când va veni se va da drept alta.” 6. Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei, în clipa când intra pe uşă, a zis: “Intră, nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta ?” Dar în versetul 4 este notat şi un “amănunt”: “Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii I se întunecaseră de bătrâneţe.”]
Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt curată. Scurt şi la subiect, fără taine. Clar…
Faptul că Dumnezeu nu intervine imediat şi are o îndelungă răbdare nu este motiv pentru a trăi în păcat. Pocăinţa nu trebuie doar predicată altora. Ea este şi pentru predicatori. Nu ştim cât e de bună pentru ei, dar ea este valabilă. Nu este medicamentul bun doar pentru pacient. Are efect şi pentru doctorul bolnav.
Pentru rătăcitorul pe care Domnul l-a ţinut în mila Lui până la o vârstă înaintată.
Care a văzut multe în viaţă şi care totuşi acceptă compromisul, deşi are harul de-a vedea lucrurile aşa cum sunt.
Care nu este deranjat de jertfele străine care se aduc în casa Lui. O casă spirituală, care “suntem noi” (Evrei 3:6). Noi care nu am văzut nici-un înger, şi nu suntem nici prooroci.
Care nu avem revelaţii speciale şi nici o trimitere deosebită, cum a avut omul Lui. Care nu avem intervenţii miraculoase din partea Lui. Care avem în schimb, mai mult decât pâine şi apă la masă.
Care nu călătorim cu măgarul fiindcă avem mijloace de transport mai rapide. Şi care nu trebuie să mergem până undeva doar pentru a vorbi cu cineva, fiindcă avem telefoane.
Care avem şi fii care merg la adunare chiar şi atunci când noi nu mai putem, sau nu mai vrem; fiindcă acolo nu se mai petrece nimic nou. Este acelaşi Altar, despre aceeaşi Jertfă se vorbeşte. Tot despre Domnul Isus şi din Viaţa Lui se spune …
Pentru ce aş mai merge la Casa Lui ? Ştim bine că Biserica nu este o clădire şi închinarea nu este legată de un anumit loc. Nu ţine de-o anumită locaţie. Pot să mă închin şi acasă, în Duh şi în Adevăr, aşa cum a spus-o clar Domnul Isus femeii din Samaria! Ea nu avea revelaţiile de azi!
Dar noi înţelegem Cuvântul, aşa cum ne-a fost spus. Chiar dacă trecem cu vederea versete ca şi cel din Evrei 10: 25 unde scrie: “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei …”). Eu nu o părăsesc, ci doar merg mai rar; în fiecare duminică. Dar nu la toate serviciile. Findcă am o anumită, vârstă merg mai greu. Deşi, dacă am undeva de mers, mă descurc fără probleme. Se rezolvă tot ce vreau! Are cine să mă ajute! Dar este bine de citat şi versetul 26, din cartea Evrei 10: “Căci dacă păcătuim cu voia …”. Această absentare ce devine obicei, este definită ca fiind păcat cu voia adică păcat premeditat.
Viaţa de compromis există. Nu ştim însă cât rezistă. Ţine înaintea oamenilor. Nu şi în faţa Lui Dumnezeu. Pocăinţa adevărată, valabilă înaintea Lui, este pocăinţa de azi şi din fiecare azi, câte Domnul ne va mai da! Amânarea trăirii Cuvântului l-a costat pe unul din oamenii Lui. Pe altul, pe proorocul bătrân, nu l-a costat nici minciuna, cum a fost în cazul lui Anania şi al Safirei! (Şi trebuie făcută o precizare. Acest lucru a fost adevărat în biserica primară, la început, fiindcă, un om care a trăit în acele zile, avea să scrie, (mai târziu), referindu-se la primejdiile de moarte ( 2 Corinteni 11 : 23) : “în primejdii între fraţii mincinoşi” (v. 26). Iar pe lista primejdiilor, acest pericol este trecut ultimul. Adică, cel mai grav !
Şi ei, fraţii mincinoşi, nu mai sunt disciplinaţi de către Dumnezeu ca Anania şi Safira ! Şi dacă despre acest pericol ne scria apostolul Pavel acum aproape două mii de ani, cât este el de real acum!?) …
Domnul nu lucrează la fel în vieţile tuturor. Pentru o singură neascultare, omul Lui a plătit ! Nu îi este scris numele, poate fi fiecare din noi. Dar lucrul acesta este valabil şi pentru proorocul bătrân. Şi el are corespondenţi în viaţă : Azi. Oameni care au parte de Harul Lui, de mila Lui, în ciuda greşelilor repetate, în ciuda nescultărilor!
Pe Domnul nu-L vom putea înţelege. Există multe : De ce-uri ? Dar îndreptarea ţine de noi. Aceasta este pocăinţa, întoarcerea la El, nu de la El şi de la voia Lui, cum se mai întâmplă în viaţă. Nevegherile ne fac să greşim. Pocăinţa şi regretul profund ne îndepărtează de păcat.
Ce înseamnă efemerul putem învăţa din 1 Împăraţi 13. Omul care ascultă de cuvântul Domnului, trimis pentru a-I vesti cuvântul, chiar şi împăratului; omul care nu ţine cont de funcţie, ci împarte drept Cuvântul Adevărului. Omul care ÎL roagă şi Domnul vindecă. Omul care se roagă pentru un prigonitor, nu pentru un prieten !
Omul integru, care trăieşte o viaţă de abstinenţă. Acest om cedează datorită aparenţelor. Datorită vârstei, poate renumelui, unui om care îl învaţă ce nu trebuie iar el ascultă … şi plăteşte cu viaţa pentru o neascultare ! Un capitol al decepţiei, după o speranţă. Al unui sfârşit prematur în acelaşi timp în care altul trăia o viaţă îndelungată !
Un capitol în care vedem ceva din lucrarea Domnului. CEL neînţeles de contemporanii Lui, dar şi de noi, urmaşii Lui. Un capitol din care învăţăm valoarea ascultării, dar şi preţul neascultării … Sau, ce înseamnă să fii al Lui, de partea Lui, sau cumva al Lui, dar împotriva Lui!
Ştefan, înainte de-a fi omorât spunea : “Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt …” (Faptele Apostolilor 7 : 51). Şi Domnul a mai avut milă pentru ei. Noi ne împotrivim numai uneori.
Omul Lui despre care citim în 1 Împăraţi 13, I S-a împotrivit doar o singură dată. Numai o dată nu a ascultat. Şi era după o zi bună, în care Domnul a lucrat prin el! Noi trăim în Har şi prin Har, este drept, (adică adevărat). Dar Harul Lui nu se arată pentru toţi la fel ! Şi nu putem profita de el.