Psalmul 23.4, (II) Trec prin vale … dar nu merg la vale!

Florin

II. Umbrirea

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii …”. (Psalmul 23 : 4)

David a fost aproape de moarte de câteva ori. La un moment dat el i-a spus lui Ionatan : „ … viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte”. (I Samuel 20 : 3)

Probabil că au trecut suficienţi ani până când omul lui Dumnezeu a înţeles un mare adevăr, moartea vine când vrea Dumnezeu, nu când i se pare omului că totul s-a sfârşit.

David a fost aproape de moarte de câteva ori. A fost aşa de aproape încât umbra ei l-a atins, dar el a scăpat cu viaţă..

1. David şi Goliat

În I Samuel 17 : 8 – 9, este scris despre momentul în care Goliat (un uriaş) îi provoca pe oamenii obişnuiţi la o luptă inegală, spunând (sigur pe el) :

„Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie ? Nu sunt eu filistean şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul ? Alegeţi un om care să se coboare împotriva mea !

Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri ; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.”

Când l-a văzut pe David, i s-a adresat, (vorbind prin vedere) cu aceste cuvinte : „Ce ! sunt câine, de vii la mine cu toiege ?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, a adăugat :

„Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului”. (v. 43 – 44)

Din punctul de vedere al specialiştilor, David nu avea absolut nicio şansă, (a se vedea versetul 33 :

„Saul a zis lui David : „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui” …) dar David se încredea în Dumnezeu, aşa că îi răspunde prin credinţă lui Goliat, cu aceste cuvinte :

„Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul ; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu. Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre”. (v. 46 – 47)

2. David şi Saul

  • I Samuel 18 : 11 „Saul a ridicat suliţa, zicându-şi în sine : „Voi pironi pe David de perete.” Dar David s-a ferit de el de două ori”.
  • I Samuel 19 : 1 – 2 „Saul a vorbit fiului său Ionatan şi tuturor slujitorilor lui să omoare pe David. Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea* mult pe David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzeşte-te, dar, mâine dimineaţă, stai într-un loc tăinuit şi ascunde-te”.
  • I Samuel 19 : 10 „ … Saul a vrut să-l pironească cu suliţa de perete. Dar David s-a ferit de el, şi Saul a lovit cu suliţa în perete. David a fugit şi a scăpat noaptea”.
  • I Samuel 19 : 12 – 12 „Saul a trimis nişte oameni acasă la David, ca să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de ştire şi i-a zis : „Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.” Ea l-a coborât pe fereastră, şi David a plecat şi a fugit. Aşa a scăpat”.

Planul pentru omorârea lui David a fost făcut, însă de fiecare dată a existat un dar, o intervenţie Divină, prin oameni şi David a scăpat !

În I Samuel 23 : 25 – 28 scrie că :

„Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a coborât la stâncă şi a rămas în pustiul Maon. Saul, când a auzit, a urmărit pe David în pustiul Maon.

Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul.

Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mâna pe ei, când un sol a venit şi a spus lui Saul :

„Grăbeşte-te să vii, căci au năvălit filistenii în ţară.” Saul a încetat să urmărească pe David şi s-a întors să iasă înaintea filistenilor”.

3. David şi Işbi – Benob

„Filistenii au pornit iarăşi cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui şi a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.

Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David ; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă şi era încins cu o sabie nouă.

Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David i-au jurat, zicând : „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel”. (II Samuel 21 : 15 – 17)

Concluzie :

Este clar că David a avut mai multe situaţii în viaţă când a simţit umbra morţii, dar tot Dumnezeu a avut ultimul cuvânt. EL l-a avut, îl are şi îl va avea pentru totdeauna ! Slăvit să fie Domnul că şi în viaţa noastră este la fel.

Nu omul rău (indiferent de funcţia lui), poate duce la îndeplinirea decizia rea luată contra copilului Lui Dumnezeu, ci Dumnezeu decide sfârşitul, (chiar dacă uneori îngăduie situaţiile în care simţim umbra morţii peste noi) !

STUDII ASEMĂNĂTOARE :