„ … prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine”. (Psalmul 23 : 4)
Atât timp cât sunt în voia lui Dumnezeu, nu contează atât pe unde umblu, cât contează cu Cine umblu !
Dumnezeu este Cel ce ne dă puterea de-a merge înainte, în ciuda tuturor împotrivitorilor şi-a situaţiilor potrivnice …
David scria şi din experienţă, dar fiind şi inspirat de Dumnezeu :
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu
- îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei ;
- îmi ungi capul cu untdelemn, şi
- paharul meu este plin de dă peste el”. (Psalmul 23 : 4 – 5)
Care este avantajul umblării cu Dumnezeu ? În ce constă umplerea ? Cu ce poate fi umplut paharul ? (Este folosit un limbaj figurat pentru a ne învăţa despre viaţa omului, ca pahar în care Dumnezeu poate pune anumite lucruri) …
Dumnezeu dă :
1. Prosperitatea materială. Binecuvântarea pentru trup
Robul spunea despre Avraam :
„Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari”. (Geneza 24 : 35)
Iacov încerca să-l înduplece pe Esau astfel : „Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit”. (Geneza 33 : 11)
Ce se înţelegea prin bunătăţi ? Iacov / Israel se referea la darul / cadoul trimis lui Esau :
„A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau :
- două sute de capre şi douăzeci de ţapi,
- două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
- treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor,
- patruzeci de vaci şi zece tauri,
- douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi”. (Geneza 32 : 12 – 15)
Era venitul obţinut de Iacov la locul lui de muncă !
2. Satisfacţiile interioare. Binecuvântarea pentru suflet
Ajutor de sus. În Psalmul 107 : 9 scrie :
„Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând”.
În ce au constat bunătăţile în acest caz ? În :
- călăuzirea Divină (v. 7) ;
- rezolvarea problemelor pentru care s-au rugat, (v. 13 – 16) etc.
Bucurie.
„Ei au zis solilor care veniseră : „Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad : „Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor.” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie …”. (I Samuel 11 : 9)
Pricepere.
În Exod 31 : 3, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise despre Beţaleel, fiul lui Uri, (un om care până atunci a fost un oarecare … din sutele de mii de evrei) :
„L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări …”.
3. Puterea spirituală. Binecuvântarea pentru duh
Prin umplerea cu Duhul Sfânt, Dumnezeu dă :
- Puterea interioară de-a trece cu bine prin greutăţile vieţii :
„Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt”. Avea foarte mare nevoie de putere de la Dumnezeu având în vedere că era la prima naştere, ea o femeie în vârstă ! (Luca 1 : 41)
- Vindecarea fizică, un dar de descoperire :
„Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis …”. Nu doar faptul că a proorocit a fost ceva deosebit ci şi faptul că în acele momente Zaharia tocmai a fost vindecat. (Luca 1 : 67)
- Îndrăzneala, curajul :
„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi ; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”. (Faptele Apostolilor 4 : 31)
Au fost amintite numai câteva avantaje pe care le au cei ce aleg să meargă cu Dumnezeu, indiferent de văile, (problemele, nevoile, încercările), prin care Dumnezeu alege să îi treacă, pentru binele lor veşnic !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :
- PSALMUL 23
- 4. HARUL LUI DUMNEZEU (Psalmul 23:1)
- PSALMUL 23:4-5, (I) Trec prin vale … dar nu merg la vale!
- PSALMUL 23:4, (II) Trec prin vale … dar nu merg la vale!
-
NIMIC, Psalmul 23:1