„Domnul este păstorul meu : nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă ; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei ; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”. (Psalmul 23 : 1 – 6)
Trei meditaţii din acest psalm. Domnul este Cel care stabileşte :
- nivelul de trai pentru oile din Turma Lui,
- traseul pe care-l au de parcurs zi de zi şi
- El este Modelul nostru pentru viaţa de pe pământ !
I. Nivelul de trai al credinciosului
„Domnul este păstorul meu : nu voi duce lipsă de nimic … căci Tu eşti cu mine”. (Psalmul 23 : 1, 4)
În general noi citim acest vers al Psalmului 23, cu gândul la prezent, la faptul că dacă eu sunt cu Dumnezeu toate îmi merg bine şi chiar dacă nu toate sunt cum mi-aş dori azi, sper ca de mâine sau poimâine, totul să fie foarte bine …
Poate să fie cum cred eu, sau se poate ca de mâine totul să fie mai rău, (nu mai bine decât azi), de aceea este bine să facem două observaţii :
1. Belşug sau lipsuri ?
În versetul 1, David notează o observaţie personală, (pe care noi prea uşor o generalizăm) :
„ … nu voi duce lipsă de nimic”.
Este speranţa pentru un viitor mai bun, în care nu voi duce lipsă de nimic (ci sper că voi avea de toate), dar aceasta poate însemna că acum nu îmi este chiar aşa de bine !
„Nu duc lipsă de nimic” diferă total de „nu voi duce lipsă de nimic”. Una este prezentul şi cu totul altceva este binele ipotetic de care se poate să am parte în viitor ! Şi trebuie accentuat faptul că David se referea la el.
În Evrei 11 : 37 – 39 scrie despre unii credincioşi care ca David au trăit tot în perioada Vechiului Testament, că :
„ … au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi ; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit … ”.
Încercarea lui Iov a avut un sfârşit frumos, dar ea nu poate fi luată ca etalon …deoarece au fost şi încă sunt credincioşi a căror trăire a fost / este exemplară şi totuşi viaţa nu le-a decurs / decurge ca la carte …
Dumnezeu chiar a părut a fi foarte departe de ei, deşi era cu ei ! Poate nu este atât de important atât de mult cât de bine (sau de rău o duc), cât contează că Isus este cu mine şi îmi dă puterea de-a-I accepta voia !
2. Cred că sunt cu Dumnezeu, dar oare EL chiar este cu mine ?
„Tu eşti cu mine”. (Psalmul 23 : 4)
Faptul că eu cred că sunt cu Dumnezeu nu implică şi realitatea prezenţei Lui alături de mine ! Pot să cred că EL este cu mine şi totuşi realitatea să fie alta … Domnul să nu fie cu mine pe unde merg, deoarece EL nu are ce căuta / găsi pe-acolo.
În II Cronici 15 : 1 – 4 găsim scris că :
„Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis : „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin ! Domnul este cu voi când sunteţi cu El ; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi ; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi.
Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără Lege. Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi L-au găsit”.
O întrebare pe care ne-o putem pune este aceasta :
Domnul a fost cu Iuda Iscarioteanul, dar Iuda a ales să fie cu Isus ?
Răspunsul clar este : Nu. De la un moment dat Iuda a decis să meargă pe o altă cale, pe care putea să creadă că este cu Dumnezeu, dar este limpede că nu mai era el cu Isus !
II. Traseul vieţii mele nu eu (oaia) îl stabilesc, ci Păstorul
„Domnul este păstorul meu … Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine”. (Psalmul 23 : 1, 4)
Psalmul este scris din perspectiva oii care face parte dintr-o turmă de care se ocupă un păstor. „Chiar dacă ar fi să umblu prin … ”. Oaia nu are putere de decizie, altfel spus, David recunoaşte că traseul vieţii lui îl stabileşte Dumnezeu. Nu eu (oaia) decid prin ce văi ale vieţii voi trece, ci Păstorul.
Oaia doar ascultă de Păstorul ei şi merge pe-acolo pe unde El decide. Pe unde ? „ … prin valea umbrei morţii …”. Drumul poate să treacă şi prin apropierea morţii …
III. Modelul Divin / exemplul pe care ni l-a dat Domnul Isus înainte de moartea de pe cruce
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine”. (Psalmul 23 : 4)
Ce-a făcut Păstorul (Isus) când a trebuit El Însuşi prin valea umbrei morţii ? În drumul spre cruce :
„Pe când Îl duceau să-L răstignească … În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după El. Isus S-a întors spre ele şi a zis :
„Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine ; ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri. Căci iată vor veni zile, când se va zice : „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat !”
Atunci vor începe să zică munţilor : „Cădeţi peste noi !”, şi dealurilor : „Acoperiţi-ne !” Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat ?” (Luca 23 : 26 – 31)
Cel ce pleacă de pe pământ (dacă Dumnezeu vrea, va muri şi va) ajunge Acasă. Dumnezeu poartă de grijă ca în acel timp, copilul Lui să fie pregătit pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Problema este cu cei ce rămân … În focul încercării într-un fel rezistă copacul verde şi cu totul altfel (re-) simte copacul uscat acelaşi foc ! Viaţa Divină din noi, face diferenţa în încercare ! Copacul uscat are mai puţină rezistenţă la foc decât copacul verde care este plin de viaţă … iar Isus era Viaţa personificată !
Un exemplu de trecere prin valea umbrei morţii (de deces) este descris în cartea II Împăraţi 13 : 14, unde este notat că :
„Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit”.
Era metoda folosită de Dumnezeu pentru a-l aduce acasă. Faptul că un creştin se îmbolnăveşte nu înseamnă că el are neapărat un păcat ascuns din cauza căruia Dumnezeu a intervenit în viaţa lui, (deşi acest lucru poate fi adevărat, a se vedea Iacov 5 : 14 – 16). La Elisei, boala a fost calea pe care a mers spre Casă / Cer. Că totul era în regulă în viaţa lui se poate deduce şi din ce s-a întâmplat după aceea :
„Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare”. (II Împăraţi 13 : 20 – 21)
Concluzii
Domnul Isus ne-a promis şi nouă :
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin”. (Matei 28 : 20)
Realitatea aceasta rămâne indiferent de nivelul ridicat de trai pe care îl am (sau nu-l) şi nici de situaţiile prin care am de trecut, ştiind că Isus ştie exact ce am nevoie şi prin tot ce mi se întâmplă zi de zi, EL Însuşi mă aduce mai aproape de momentul întâlniri cu EL …
Sursa foto : www.nomadsworld.com