Psalmul 23

Florin

Psalmul 23Psalmul 23

„Domnul este păstorul meu : nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă ;
îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte,
din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei ;
îmi ungi capul cu untdelemn,
şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele,
şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23)

„Domnul este păstorul meu : nu voi duce lipsă de nimic” (v. 1). Aşa spunea David în Vechiul Testament, dar în Noul Testament scrie :

  • Despre unii oameni credincioşi din Vechiul Testament, este scris că : „au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi ; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi … ” (Evrei 11 : 37). „ … nu voi duce lipsă” este total diferit de : „nu duc lipsă de nimic”, arată speranţa pentru un viitor mai bun, în timpul unui prezent cu nevoi ! În Marcu 2 : 25, avem redate cuvintele Domnului Isus : „ … Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el ?”

  • Despre urmaşi ai Domnului Isus : „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele … ” (Iacov 2 : 15).

Nu întotdeauna creştinul va avea tot ce îşi doreşte ca om ! Va avea însă tot ce are nevoie din punct de vedere spiritual, în timpul şcolii care se numeşte Viaţa pe acest pământ !

„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” (v. 2).

Dar pe acest traseu, puţin mai încolo, tot David scrie că există o vale a umbrei morţii ! La un moment dat, David îi spunea lui Ionatan : „ … viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte.” (I Samuel 20 : 3).

Mai sunt şi duşmani ! Există şi odihna pe acest pământ, este drept … dar de ea a beneficiat mai mult Solomon decât David ! În cartea I Împăraţi 5, (versetele 2 – 4) este scris că :

„Solomon a trimis vorbă lui Hiram : „Ştii că tatăl meu, David, n-a putut să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui, până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui.

Acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părţile ; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri !”

Dumnezeu a împlinit ce i-a promis lui David, pentru Solomon :

„Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur ; căci numele lui va fi Solomon şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.” (I Cronici 22 : 9).

Evreilor aflaţi în drum spre Canaan, Moise le spunea : „ … n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru. Dar veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru.

  1. El vă va da odihnă, după ce

  2. vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi

  3. veţi locui fără frică.” (Deuteronom 12 : 9 – 10). Erau promisiuni care s-au adeverit, cât timp au ascultat de Dumnezeu !

Fiului, Dumnezeu i-a dat odihna şi liniştea, însă tatăl, (David) a avut multe lupte şi până să ajungă împărat şi după aceea. Până, a avut probleme cu Saul, iar după, a avut probleme cu el însuşi şi cele mai mari probleme le-a avut din cauza lui însuşi ! El şi le-a făcut !

De Saul l-a scăpat Dumnezeu, până la urmă şi din prigonit, a ajuns împărat ! Dar de el însuşi nu a putut scăpa … de ceea ce noi numim firea pământească !

„ … mă paşte … şi mă duce la … odihnă”.

Este o umblare întâi şi apoi o odihnă … însă aceasta înseamnă mai multă mişcare şi mai puţin stat. Iar traseul pe care se ajunge la apă nu este la latitudinea oii, ci a păstorului. La odihnă nu ajunge oaia când vrea ea şi nici nu poate sta … cât vrea ea !

Iar Păstorul are o turmă, nu doar o oaie ! Este „Păstorul meu”, în sensul că se ocupă şi de mine, dar nu numai de mine. Eu sunt o bucăţică din întreg. „Turma” este un termen folosit de Domnul pentru Biserică :

„Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.” (Ioan 10 : 16).

Dar şi când se referă la această turmă, este folosit viitorul : „va fi o turmă şi un Păstor.”

Pe pământ, fără îndoială că există Biserica, dar ea este formată din multe turme, cu mulţi păstori, dar în esenţă, viaţa de credinţă este aceeaşi, la fel cum şi oaia este de acelaşi tip, indiferent de ţara în care trăieşte !

Tot iarbă consumă, tot rumegă, tot lapte face, dar fiecare are personalitatea ei, ceea ce înseamnă că are şi părţi bune şi părţi rele.

Poate şi din acest motiv, văile, duşmanii, lipsurile etc., au rolul de-a uni oile, de-a le uniformiza viaţa de credinţă ! Totul fiind sub controlul Marelui Păstor al oilor : Domnul Isus !

STUDII ASEMĂNĂTOARE :