„Elisei i-a zis : „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis : „Nu ! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta !” Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători, a zis tatălui său : „Capul meu ! Capul meu !”
Tatăl a zis slujitorului său : „Du-l la mama sa !” Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, şi apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.
A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă ; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”
Şi el a zis : „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el ? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns : „Fii pe pace !” (II Împăraţi 4 : 16 – 23).
„Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat ; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” I Corinteni 11 : 3, iar în Efeseni 5 : 23, tot apostolul Pavel scrie : „Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului”.
„Capul meu … capul meu !” Pentru cei mai mulţi (oameni), problemele încep de la Cap. De aici li se trage moartea ! Se delimitează de Cap şi vor să fie numai trup, cu tot ce ţine de el, de dorinţele fizice, însă la necesităţi se adaugă şi poftele precum şi viciile, care bineînţeles, trebuie să fie întreţinute într-un mod corespunzător.
Trupul trece pe primul loc, în privinţa priorităţilor vieţii. Confortul este un cuvânt inventat pentru trup, nu pentru suflet. Pentru cei cu o astfel de mentalitate, nu contează atât ce este în om, cât ce are un om.
În interior, confortul este dat de relaţia cu Dumnezeu. Distribuirea Roadei Duhului, ţine de supunerea faţă de EL. Dragostea, bucuria, pacea … sunt recunoscute ca valori, (în mod teoretic), dar practic, nu se plăteşte preţul cerut de către Dumnezeu, pentru a beneficia de ele.
Aşa se face că există lux şi risipă pentru trup, iar trăirea în Duhul a ajuns un lux. Numai puţini îşi permit o astfel de trăire, cu realizări spirituale … prea puţin vizibile ochiului !
Gândirea pentru o viaţă, diferă de gândirea pentru o veşnicie ! Numai Cel Veşnic ne poate re-forma gândirea, iubirile inimii, prin trăirea LUI în noi !
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12 : 2).
Renunţarea acum, pentru puţin timp, pentru a dobândi valorile veşnice ! Civilizaţia ACUM-ului domină gândirea oamenilor, prin lucrurile atractive, care iau ochii ! „Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini ; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul ; dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4 : 18 – 19).
„ … poftele altor lucruri … ”, poartă azi numele de societatea de consum ! Societate care se consumă pentru a dobândi ceea ce, (de multe ori), nici nu are nevoie !
Pofta predomină, mai puţin lucrul / obiectul în sine ! La un moment dat, Evanghelistul Luca spunea : „Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis : „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură ? Zi-i, dar, să-mi ajute.”
Drept răspuns, Isus i-a zis : „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10 : 40 – 42). Un model de om, care a aplicat sfatul Domnului Isus, este apostolul Pavel, care scria :
- „Şi să-L cunosc pe El
- şi puterea învierii Lui,
- şi părtăşia suferinţelor Lui,
- şi să mă fac asemenea cu moartea Lui ; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă ; dar fac un singur lucru : uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi …” (Filipeni 3 : 10 – 15).
Domnul Isus a spus clar : „un singur lucru trebuie”. L-au ascultat şi Maria şi apostolul Pavel, dar nu I-a acceptat voia bogatul despre care scrie Marcu că : „Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis :
„Îţi lipseşte un lucru ; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.” Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot ; căci avea multe avuţii.” (Marcu 10 : 21, 22).
Care sunt acele lucruri, de care avem nevoie şi sunt neglijate prin acele „alte lucruri” ? „ … un singur lucru trebuie”, adică o relaţie apropiată cu Isus, iar pentru aceasta este nevoie de o alegere conştientă : „Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10 : 42)” … iar la vremea lui, la fel a făcut şi Lazăr.
Domnul Isus redă una dintre rugăciunile care se fac Dincolo : „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba ; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele ; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.” (Luca 16 : 24 – 25) !
„ … adu-ţi aminte” i se spune bogatului … Nu a fost condamnat pentru ce a făcut, dar a fost făcut conştient că dincolo, nu mai are puterea de-a decide pentru el. Acolo ALTCINEVA hotărăşte Ce-urile şi Cum-urile vieţii !
Omul nu mai are de ales. Dincolo există impunerile peste care nu se poate trece ! Libertatea alegerii voiei Lui Dumnezeu, sau a voiei mele, este Aici şi Acum, în fiecare zi şi în tot ce ţine de-o zi : orele, minutele şi secundele !