„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii ?”
Drept răspuns, Isus i-a zis : „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi.
Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. (Ioan 14 : 21 – 26)
Poruncile Domnului sunt diferite de poruncile Legii. Atunci când vorbeşte despre Lege, Domnul o aminteşte clar, (Legea şi Proorocii), sau acest lucru se înţelege clar din context.
„Un fruntaş a întrebat pe Isus : „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
„Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Ştii poruncile : „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
„Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.”
Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru : vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”
Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat” (Luca 18 : 18 – 23).
Sărăcia asumată ? Domnul Isus ştia ce crede fruntaşul, ştia cum trăieşte şi cunoştea şi de ce mai are nevoie, pentru a fi mântuit ! Noi ştim că practic, nimic nu îi era ascuns din viaţa omului. Versetul din Evrei 4 : 13, este cât se poate de real : „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face„.
După ce a aflat voia lui Dumnezeu pentru el, s-a putut observa că în privinţa ascultării, omul avea o problemă. A apărut la suprafaţă conflictul care era în interiorul lui, între voia lui Dumnezeu şi voia lui. Îşi dorea să obţină viaţa veşnică dar nu în felul în care îi cerea Dumnezeu.
Probabil că nu s-a aşteptat la ce i s-a cerut. El a venit la Domnul Isus, pentru o confirmare că este pe drumul bun, şi poate se aştepta să i se mai ceară încă ceva, dar, în mod sigur că nu a crezut că îl aşteaptă o asemenea cerere, (care nu prea părea să aibă de-a face cu mântuirea).
De ce ar fi trebuit să renunţe la tot, implicit şi la nivelul lui de trai de până atunci, şi să adopte sărăcia, renunţarea, o viaţă în care să ajungă un oarecare după ce a fost un cineva … Era de înţeles întristarea lui. Dar, prin întristarea feţei inima se face mai bună. Şi Domnul vrea înnoirea interioară, a minţii, a inimii.
Lege şi Har, lucruri complet diferite, pe care oamenii caută să le amestece, formând un fel de har legalist, în care din Lege nu au mai rămas doar cele patru lucruri hotărâte la Conciliul din Ierusalim, ci, în funcţie de tradiţiile bisericii locale, pot fi şi altele, de care, (deşi nu este scris în Biblie), totuşi oamenii ţin la ele mai mult decât la Cuvântul scris.
Pentru primii creştini a fost ceva normal să creadă şi în Jertfa Domnului Isus de pe Calvar, dar, (cel puţin pentru început), dar să ţină şi Legea; să fie nelipsiţi de la Templu, unii să creadă în necesitatea circumciziei etc.
Dar, după ce au avut întâlnirea din Ierusalim şi care este descrisă foarte clar în Fapte 15, nu mai este normală perpetuarea credinţei, având în minte un amestec de Lege şi Har. De fapt, analizând lucrurile, putem spune, că în minte obiceiul, sau o anumită tradiţie, pot avea aceeaşi valoare cu Biblia, pentru trăirea de zi cu zi, deşi în mine pot să cred (şi să susţin) că am o teologie corectă, şi o viaţă trăită după Biblie.
„Bunule … nimeni nu este bun decât Unul singur : Dumnezeu”. Doar Domnul putea să facă o astfel de observaţie, fiindcă El îi cunoaşte pe toţi oamenii, de pe întreg pământul ! Aceasta arată atotcunoaşterea Lui. Iar Ioan face o simplă observaţie:
„Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui ; căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.
Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om” (Ioan 2 : 23 – 25).
Nu se încredea în ei pentru că nu meritau încrederea Lui, (deşi ei aveau un fel de credinţă), dar Ioan notează foarte clar: „au crezut în Numele Lui”, nu în El. În contextul, celor scrise de Ioan, aceasta înseamnă că ei ÎL cunoşteau pe Domnul ca Doctor, ştiau, şi credeau că EL poate vindeca ; (a se vedea observaţia pe care ambele surori I-o fac Domnului : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !” Ioan 11 : 21, 32).
Avea renumele de Vindecător, şi atât. Dar, între a crede că un om poate vindeca, şi a crede că este Mântuitor, este o foarte mare diferenţă. Doctori sunt mulţi, Dumnezeu este Unul, şi este Singur ! Domnul Isus ştia acest lucru, de acea poate şi spune aşa : „Unul singur”! Aşa a fost şi aşa a rămas; trăirea cu Dumnezeu aduce însingurare …
Poruncile Legii, erau mai multe, dar bogatul, ca om, a avut probleme în cinci domenii, iar acestea erau spuse de către Domnul Isus, în altă ordine decât cea din Biblie, din Lege, fiindcă Domnul cunoaşte ceea ce este în om, luptele lui interioare, iar ordinea spusă de El, poate arăta ordinea priorităţilor din viaţa acelui om. Preacurvia fiind prima problemă cu care a avut de luptat, iar cinstirea părinţilor fiind ultima.
După ce fruntaşul spune că a respectat tot ce trebuia, Domnul îi spune care este porunca Lui, care faţă de poruncile Legii, (care erau impuse), era ceva ce ţinea de voinţa lui, iar el a ales să nu se supună … În Deuteronom 18 : 15, Moise spune :
„Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!” Iar lucrul acesta a rămas valabil şi pentru noi. Nu este destul să-mi fac liste, cu ce am voie şi cu ce nu am voie, nu este destul să mă îndreptăţesc (în mintea mea înaintea lui Dumnezeu, că sunt credincios), este suficient să ÎL ascult pe Isus, dar pentru a–L asculta trebuie mai întâi să ÎL aud !