Trupul şi hrana. Eva a mâncat de poftă, nu de foame ! Iar problema ei a devenit problema noastră ; pofta a devenit mai importantă decât necesitatea !
„Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”
„Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ?” Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Şi le-a spus pilda aceasta :
„Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea : „Ce voi face ? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el, „ce voi face : îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari ; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu :
„Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te !” Dar Dumnezeu i-a zis : „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi ?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”
Isus a zis apoi ucenicilor Săi: „De aceea vă spun : nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12 : 13 – 23).
Ucenicii se consumau, fiindcă aveau prea puţini bani, fiind preocupaţi de ce vor mânca, în timp ce unii erau preocupaţi să adune tot mai mult, pentru ei ! Eul are vederea scurtă, vede doar până la oglindă, iar în oglindă îşi vede doar propriul chip.
„Unul din mulţime” vorbea cu Domnul Isus, avea un prilej rar, pentru vremea de atunci : „ … meu … mine … moştenirea noastră”. Noi, apare doar în legătură cu banii. Dar în centrul existenţei lui era avuţia, nu doar banii, ci lăcomia de bani ; nu doar să aibă, ci să deţină cât mai mult !
Din această pildă, putem învăţa câteva lucruri :
I. Sufletul este împrumutul care trebuie restituit … la un termen nedefinit, adică oricând !
Cumva se poate spune că sufletul este un lucru de împrumut ! El trebuie înapoiat având o valoare adăugată ; „se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu”.
Omul respectiv voia să se îmbogăţească şi Domnul Isus nu spune că ar fi rea dorinţa lui, dar conta ce termen de comparaţie avea. Dacă şi-ar fi dorit să se îmbogăţească, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, trebuia folosită matematica inversă.
În Cer, adunarea, (îmbogăţirea, ca să folosim un termen pro-fan), se face prin dare, prin scădere, (sau şi mai grav, prin împărţire), nu prin acumulare ! (Termenul mai grav, este folosit pentru a arăta cum vede zgârcitul darea) !
II. Gândirea Domnului Isus este total opusă celei omeneşti !
Rugătorul voia bogăţia cea dreaptă, dar Domnul învăţa dezbrăcarea de iubirea de bani. Într-o altă împrejurare, la Domnul Isus vine un bogat, (nu un sărac), care nici el, nu avea chiar totul. Marcu (în capitolul 10 : 21), scrie că :
„Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis : „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”
I-a dat un sfat de milioane, cum s-ar spune astăzi. Un sfat dat gratis, dar care îl făcea bogat, dacă ar fi ascultat. Cine nu ar vrea un asemenea Sfătuitor şi un asemenea sfat ?
Era un lucru elementar, pentru Domnul Isus, care îl sfătuia pe bogat, să facă şi el, ceea ce şi EL Însuşi a făcut, înainte de a veni pe pământ. Apostolul Pavel scria Corintenilor, (ajunşi şi ei cu stare) :
„Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (II Corinteni 8 : 9).
Bogăţia are valoare numai dacă este folosită corect şi se ştie, (din surse sigure), că majoritatea celor ajunşi într-o asemenea situaţie, (nu cum greşit se spune : cu situaţie), nu cunosc instrucţiunile de folosire a bogăţiei !
III. Isus îi iubeşte pe oameni şi Îşi doreşte ca ei să fie liberi, să trăiască neîngrădiţi.
Bogatul, despre care scriu primii trei evanghelişti, (fapt care arată importanţa subiectului), nu înţelegea un mare adevăr : Isus chiar îl iubea şi voia să-L aibă pe el, nu banii lui, aşa că prima condiţie era să scape de balast, nu pentru totdeauna, ci doar pentru câteva zeci de ani … după care, ajuns Acasă, în Cer, ar fi intrat automat în posesia comorii.
Dai ce ai, (averea) şi iei ce ţi se oferă, o cruce personalizată, ceea ce, în sine ar trebui să fie un motiv de mulţumire, deoarece nu primim o cruce luată la întâmplare, din grămadă, ci una făcută la comandă)! Iar omul care o acceptă poate trăi, după aceea fără grija hoţilor, a inflaţiei, a cursului leu /dolar /euro etc. În felul lui, devine un om liber !
Este foarte interesant cu câte feluri de oameni a avut Domnul Isus de-a face, dar şi cum îşi bate joc cel rău de om, prin intermediul nemulţumirii : săracul ar vrea şi el să fie bogat, bogatul, căruia i se cere sărăcirea benevolă, preferă, (cel puţin pentru un timp), să nu-L asculte pe Cel Căruia îi cere sincer un sfat !
Marcu notează foarte plastic, (în capitolul 10 : 28), ce se întâmplă după plecarea avutului :
„Petru a început să-I zică : „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Începutul dialogului era chiar promiţător … Matei este singurul care scrie şi continuarea, celorlalţi poate le-a fost greu : „Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea ?” (cap. 19 : 27). Cât ?
Era o întrebare care îl frământa nu numai pe el, iar Domnul ştia lucrul acesta, aşa că Matei nu scrie că Isus i-a răspuns, ci :
„Isus le-a răspuns : „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică. Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19 : 28 – 30).
Dobânda primită este incredibil de mare şi cu cât renunţările sunt mai mari şi răsplata va fi mai mare !
Dar mentalitatea majorităţii oamenilor de atunci este în circulaţie şi astăzi … mai mulţi merg în Vest, decât în Est. Oare de ce ?