Reacţiile ascultătorilor pot fi foarte diferite. Vom aminti şapte astfel de atitudini :
- temerea de Cuvântul Domnului sau trecerea cu vederea,
- nesocotirea Cuvântului,
- neascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu,
- dispreţuirea Cuvântului,
- desfiinţarea Cuvântului,
- supunerea faţă de Cuvânt (conformare faţă de voia Lui Dumnezeu),
- primirea Cuvântului
Uneori ne întrebăm de ce acelaşi cuvânt auzit de ascultătorii aflaţi în aceeaşi sală, asupra unora are efect iar pe alţii nu-i influenţează cu nimic ? Problema poate fi şi la predicator, dar aici vom analiza şapte reacţii faţă de Cuvânt.
Realitatea este aceasta : dacă un om vrea o schimbare a vieţii, va avea parte de ea din momentul în care decide să şi-schimbe viaţa după Cuvântul Lui Dumnezeu.
Culegătorii de informaţii noi, pot avea satisfacţii intelectuale (în cel mai bun caz), dar asupra lor (pentru ei) efectul Cuvântului Lui Dumezeu va fi aproape nul …
1. Temerea de Cuvântul Domnului sau trecerea lui cu vederea
„Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele. Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp”. (Exodul 9 : 20 – 21)
„Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa – zice Domnul. – Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile : spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu”. (Isaia 66 : 2)
„Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de cuvântul Lui : „Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu : „Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!” – Dar ei vor rămâne de ruşine !” (Isaia 66 : 5)
2. Nesocotirea Cuvântului
„Dar dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, căci a nesocotit cuvântul Domnului şi a călcat porunca Lui ; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui”. (Numeri 15:30 – 31)
3. Neascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu
„Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis : 11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.” …
13. Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul ! Am păzit cuvântul Domnului.” …
23 Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.” (1 Samuel 15 : 10 – 11, 13) La fel în Fapte 2 …
„Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii”. (1 Cronici 10 : 13)
4. Dispreţuirea Cuvântului
„Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui ? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon”. (II Samuel 12 : 9)
5. Desfiinţarea Cuvântului
„ … nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre”. (Matei 15:6)
6. Supunerea faţă de Cuvânt (conformarea faţă de voia Lui Dumnezeu)
„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea ? Îndreptându-se după cuvântul Tău”. (Psalmi 119 : 9)
7. Primirea Cuvântului
„El le-a răspuns: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat”. (Matei 19 : 11)
În Iacov 1 : 21 – 27 scrie : „De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.
Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”.
Lepădarea precede primirea. Cine nu decide să-şi schimbe viaţa după Cuvânt nu va beneficia de puterea Cuvântului, deoarece va fi ca o grădină cu buruieni, în care se seamănă seminţele plantelor bune. Acestea vor fi năpădite de locuitorii anteriori (buruienile) iar proprietarul nu va avea parte de-o recoltă bună, ci va culege tot buruieni.
Concluzie
Dumnezeu garantează că în viaţa noastră se va împlini (va avea un efect deosebit, ne va transforma) Cuvântul pe care EL l-a rostit !
În Ieremia 1 : 11 – 12 este notat dialogul dintre Cuvânt şi Ieremia :
„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel : „Ce vezi, Ieremio ?” Eu am răspuns : „Văd un veghetor.” Şi Domnul mi-a zis : „Bine ai văzut ; căci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca să-l împlinesc.” … ”.
Două exemple de împlinire a Cuvântului
În cartea II Cronici 36 : 22 scrie că :
„În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui … ”.
Un al doilea exemplu este din Noul Testament. Apostolul Pavel le-a reamintit credincioşilor din Efes ce s-a întâmplat atunci când s-au întâlnit ei cu el (Faptele Apostolilor 19 : 1- 7) :
„Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”. (Efeseni 1 : 13)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :