Pilda Nunţii Fiului de împărat sau Ce să faci pentru a nu ajunge la Nunta Lui ?
„Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis : „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă ; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis :
„Spuneţi celor poftiţi : „Iată că am gătit ospăţul meu ; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate ; toate sunt gata, veniţi la nuntă.”
Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat : unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
Când a auzit împăratul, s-a mâniat ; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi :
„Nunta este gata ; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”
Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii ; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi :
- „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi
- luaţi-l şi
- aruncaţi-l în întunericul de afară ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Matei 22 : 1 – 14)
Trei gânduri din Pilda nunţii Fiului de Împărat. Cum este văzută şi în zilele noastre viaţa de credinţă ? Cum era şi pe vremea Domnului Isus.
Există credincioşi care consideră că au :
- libertatea de-a alege ce să ia din Cuvântul Lui Dumnezeu şi ce să interpreteze ca fiind depăşit …
- voie să-I refuze accesul în anumite domenii ale vieţii lor (nu-I acordă timp, nu-şi fac timp pentru părtăşia cu Isus).
- permisiunea de-a-şi bate joc de oamenii Lui Dumnezeu.
„Isus i-a zis : „Ce este scris în Lege ? Cum citeşti în ea ?” (Luca 10 : 26)
Apostolul Pavel a scris : „Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste „ce este scris” : şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt”. (I Corinteni 4 : 6)
Expresia este scris, apare în traducerea Cornilescu de 105 ori. La ora actuală, observăm că avem de-a face cu oameni care trec foarte uşor peste ce este scris, decizând ei cu mintea lor, ce mai este valabil din Biblie şi în 2018 şi ce a fost valabil numai cândva.
Se ştie că Dumnezeu este bun şi ei cred că EL va lua foarte uşor neascultările lor voite. Dar dacă nu este aşa ?
Pot să-mi risc mântuirea procedând la fel cum fac alţii, fără a pune un foarte mare accent pe Cuvântul Lui şi pe împlinirea Cuvântului Lui Dumnezeu ? Este clar că nu !
Cine nu a ajuns la nunta Fiului Lui ? Cei care au pus accent pe :
I. Libertatea alegerilor personale (v. 1 – 4)
„Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis : „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă ; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis : „Spuneţi celor poftiţi : „Iată că am gătit ospăţul meu ; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate ; toate sunt gata, veniţi la nuntă”.
În primul rând, să ţii cont că prezenţa la Nunta Lui nu este obligatorie. Aşa că poţi să faci ce vrei !
II. Refuzul hotărât (v. 5)
„Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat : unul la holda lui, şi altul la negustoria lui”.
Apoi, refuză-L atunci când te invită. Nu-I spune : Nu ! Dar tu să fii hotărât că nu-L vei asculta. Domnului Isus însă, răspunde-I politicos.
Dă-i de înţeles că vei participa acolo, că Se poate baza pe tine. Doar atunci când insistă, găseşte-ţi motive. Ai de lucru tocmai atunci.
Cine nu ştie că pământul are lucrările lui care trebuie să fie făcute la timp. Iar afacerile au lucruri neprevăzute aşa că nu poţi avea un timp hotărât numai pentru El …
III. Batjocură (v. 6 – 14)
„Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. Când a auzit împăratul, s-a mâniat ; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi :
„Nunta este gata ; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”
Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii ; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
„Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi : „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”.
„Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui”. (Ieremia 18 : 18)
Dacă nu ai nici pământ, nici afaceri poate găseşti în tine ceva batjocură. Bate-ţi joc de trimişii Lui, (nu de El, bineînţeles). Despre Dumnezeu, numai cuvinte bune. Dar oamenii Lui … sunt cum sunt !
Nu contează că Isus i-a trimis, sunt oameni cu defecte ; nici măcar nu sunt perfecţi. Pe ei poţi să nu-i iei în seamă şi nici să nu-i asculţi când îţi vorbesc din Cuvânt.
Altfel spus : Nu lua seama la toate vorbirile lor. Omoară-i cu vorba. Ce-ţi pasă ţie ce simt ei ? Sunt nişte oarecare … oricum, aşa că nu te lua după ei !
În Ieremia 18 : 18 este descrisă atitudinea unora dintre contemporanii proorocului Ieremia :
„Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui”.
Concluzii :
Care au fost greşelile celor chemaţi de Isus ?
Din Evanghelia după Matei (22 : 1 – 14) putem observa care sunt neglijenţele din domeniul spiritual :
- neglijarea în mod repetat a Cuvântului Lui ;
- neglijarea timpului petrecut cu Isus ;
- neglijarea îmbrăcării conform voii Lui :
- Romani 13 : 14 „ … îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele”.
- Efeseni 6 : 11 „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului”.
- Coloseni 3 : 12 „Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare”.
- Coloseni 3 : 14 „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii”.
Urmarea neascultării a fost moartea sau aruncarea într-un întuneric de afară (în noapte), legat fiind !