Veselie sau mânie ? (II)
Veselia poate fi de cel puţin două feluri :
- fără Isus, departe de prezenţa Lui, având însă iedul, (adică motivul de bucurie) şi grupul meu de prieteni (mediul prielnic) sau :
- cu Isus, în prezenţa Tatălui.
Aceasta este bucuria reală ; cea dintâi este într-o mare măsură utopică, de dorit, ceva de viitor, sau ceva care poate fi în prezent, dar de foarte scurtă durată.
Este o diferenţă între a fi sătul şi a fi săturat. Tatăl este genul de om care găseşte motiv de bucurie, în tot, (sau pentru tot ce i se întâmplă), care se bucură imediat, nu mai stă până vine şi celălalt, pe când, fiul cel mare, este tipul de om, care are bucuria planificată în Agendă, pentru cândva, care este termenul generic pentru un timp nedefinit … care poate să nu fie niciodată !
Pilda fiului risipitor (II)
„Să mâncăm şi să ne înveselim ; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească” (v. 23 şi 24).
Cuvântul folosit în greacă pentru a se înveseli este euphrainó : „pentru a ridica moralul”, „a se veseli”. Acest cuvânt provine din : eu „bine”, „bine făcut”, „pe bună dreptate” (fiind utilizat şi ca semn de exclamare) şi phrén (Înţelegere) dar care tradus literal înseamnă : „stomac”, „inimă”, „minte” (!) „Să ne înveselim” poate fi tradus şi cu „să sărbătorim” !
Luca este cel care foloseşte cel mai mult termenii din aceeaşi familie. În aceeaşi pildă, la v. 32 scrie „Dar trebuia să ne înveselim [euphranthēnai] şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”
Un cuvânt din aceeaşi familie, (euphrainomenos) este folosit şi în Luca 16 : 19, unde scrie despre bogat că „în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire” ; tot Luca în capitolul 12 : 19 scrie despre un alt bogat :
„ … şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te [euphrainou] !”
Un alt loc în care apare un termen înrudit este Apocalipsa 11 : 10 „Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli [euphrainontai] de ei ; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului”. În context este vorba despre cei doi martori.
Un text care redă foarte bine înţelesul acestui cuvânt este Romani 15 : 5 – 10, unde apostolul Pavel scrie astfel :
„Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus ; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor ; şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris :
„De aceea Te voi lăuda printre Neamuri şi voi cânta Numelui Tău.” Este zis iarăşi : „Înveseliţi-vă, [Euphranthēte] Neamuri, împreună cu poporul Lui.”
În acest pasaj apostolul Pavel explică care trebuie să fie atitudinea corectă, a celor care se întorc la Dumnezeu, din popoare diferite. Ei trebuie să se primească unii pe alţii, adică să se acepte aşa cum sunt, chiar dacă au culturi diferite …
Pentru aceasta trebuie să apelăm la Dumnezeul răbdării şi al mângâierii, (Romani 15.5) altfel spus, avem nevoie de răbdare în relaţiile interumane, iar aceasta vine numai prin mângâierea Divină.
La fel cum fiului cel mai mare i-a fost greu să îl accepte pe fratele lui cel mai tânăr … după ce a făcut, la fel de greu ne va fi şi nouă uneori, să-i acceptăm şi să-i iubim pe cei care vin tot din lume, de acolo unde viaţa se trăieşte fără a lua în considerare voia lui Dumnezeu.
Reacţia firească a fratelui mai mare o descrie Luca : „ … s-a întărâtat de mânie” şi Tatăl l-a înţeles, de aceea a şi ieşit la el. Dar fiind în aceeaşi Biserică şi sentimentele trebuie să se schimbe.
Dumnezeu nu vrea doar ca eu să îl accept pe proaspătul întors la Dumnezeu, ci să mă şi pot bucura împreună cu el în prezenţa Tatălui. Exact acesta şi este contextul în care le scrie apostolul Pavel creştinilor din Roma ; (a se vedea capitolul 14).
În Pilda din Luca 15, nu scrie să ne veselim, ci să ne înveselim, adică să intrăm în veselie : „Stăpânul său i-a zis : „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău !” (Matei 25 : 21 este identic cu v. 23).
Cuvântul Lui Dumnezeu aduce bucuria ! Versetul 15 din Psalmul 147 poate fi înţeles şi în mod profetic : „ … cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare”, iar … Internetul facilitează această viteză de ajungere dintr-un loc în altul ! Tocmai pentru a aduce mai multă bucurie nevoitorilor de pe calea credinţei !
Pentru omul foarte ocupat cu slujirea este greu să-şi facă timp să se mai şi bucure de viaţă ! De aceea trebuie să ne facem un timp şi pentru a intra în bucuria Stăpânului şi să rămânem acolo !
Roada (sau fructul) Duhului constă, în primul rând din Dragoste şi în al doilea rând din Bucurie. Când cineva ÎL are pe Duhul Sfânt, el va avea şi bucurie ! În Proverbe 15 : 15, scrie că :
„Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat”, nu contează zilele, (adică ce mi se întâmplă), ci contează cum aleg să fiu în interior ! Ne-norocit este cel care nu are noroc, genul de om care nu se bazează pe Dumnezeu, ci pe Noroc, pe factorii exteriori, pe întâmplare etc.
A intra în bucuria stăpânului, înseamnă şi a alege să trăieşti ca un stăpân, care poate controla ceea ce se petrece, în sufletul lui, (iar sentimentele pot fi controlate). Nu pot face cu mine ce vor ele, ci eu, ca şi creştin, datorită Celui care este în mine, pot să-mi controlez sentimentele, iar ele pot să fie şi ascultătoare !
[Pictură de Bartolome Esteban Murillo 1667-1670. Preluată de pe : http://www.encyclopediaurantia.org]
STUDII ASEMĂNĂTOARE :