„Ce credeţi ? Un om avea doi feciori ; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis : „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea !” „Nu vreau”, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus. S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns : „Mă duc, doamne !” Şi nu s-a dus. Care din amândoi a făcut voia tatălui său ?”
„Cel dintâi”, au răspuns ei. Şi Isus le-a zis : „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut : şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.” (Matei 21 : 28 – 32).
Numai Matei a scris această pildă care poate fi rezumată prin : „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta … ” (Iacov 1 : 22 – 23).
Domnul Isus le spunea despre două categorii de oameni :
- care nu promit, dar totuşi fac şi
- care promit dar nu se ţin de cuvânt.
Din această pildă putem învăţa despre : autoamăgire, ascultare sau răzvrătire şi persistarea în încăpăţânare.
1. Autoamăgirea, adică mă exprim frumos : „Doamne, Doamne !”, dar fac ce vreau eu, când vreau eu şi dacă vreau eu. În realitate eu îmi sunt propriul stăpânul.
Prin voi (v. 32), Domnul Isus Se referă la ascultătorii lui : „preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului” (v. 23). Ei erau cei care vorbeau cu Dumnezeu, dar nu ascultau de El. Ei sunt reprezentaţi prin fiul care a spus, spune şi rămâne tot cu : „Mă duc, doamne !” Şi nu s-a dus”.
În acelaşi verset, Matei redă cuvintele lor : „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ?” Cu cine vorbau ei aşa ? Cu Domnul Isus … despre EL, apostolul Pavel scrie : „ … Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin !” (Romani 9 : 5). Pe Dumnezeu ÎL întrebau : „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ?” Fără comentarii !
A autoamăgi înseamnă : A (-şi) amăgi (intenţionat) propria persoană. A amăgi înseamnă : „A induce în mod conştient în eroare, a înşela” (Dex).
Adam şi Eva au fost amăgiţi, mai grav este însă când omul se autoînşeală ! Ce se întâmplă dacă fac aşa ceva ? Isus este Stăpânul meu doar în declaraţii … Nu trebuie uitat că în realitate EL va decide pe cine ia în Cer :
- Matei 7 : 21 „Nu oricine-Mi zice : „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”.
- Matei 7 : 22 „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea : „Doamne, Doamne ! N-am prorocit noi în Numele Tău ? N-am scos noi draci în Numele Tău ? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău ?”
- Matei 25 : 11 „Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis : „Doamne, Doamne, deschide-ne !”
- Luca 13 : 25 „Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi : „Doamne, Doamne, deschide-ne !”, drept răspuns, El vă va zice : „Nu ştiu de unde sunteţi.”
2. Ascultarea / supunerea sau împotrivirea / răzvrătirea ? A asculta înseamnă : „A acorda importanţă celor spuse de cineva, a lua în consideraţie ; a împlini o dorinţă, o rugăminte. ♦ A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva.” (Dex).
Evanghelistul Luca, (în capitolul 6 : 46) redă cuvintele Domnului Isus : „De ce-Mi ziceţi : „Doamne, Doamne !”, şi nu faceţi ce spun Eu ?” EL nu are nevoie doar de-o exprimare politicoasă, ci vrea ascultarea prin fapte.
Exemple din Biblie :
- Luca 19 : 8 – 10 : „Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis : „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor ; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus i-a zis : „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”
- I Samuel 15 : 22 – 23 : „Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului ? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”
- Ioan 15 : 4 : „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine”.
- Ioan 6 : 38 – 39 : „ … căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi”.
3. Încăpăţânarea. A se încăpăţâna înseamnă : „A stărui cu îndârjire într-o comportare voluntară, fără a ţine seama de împrejurări ; a se îndărătnici. ♦ (În sens favorabil) A se ambiţiona într-o atitudine, pentru o idee etc. ” (Dex). Scriban defineşte încăpăţânarea astfel : „Ținere excesivă la ideile, la voinţa ta”.
Faptul că încăpăţânarea lor era conştientă şi voită reiese din versetul 32, unde Matei redă cuvântul Domnului Isus : „ … Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut : şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.”
- Marcu 1 : 4 : „ … a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor”. Mari preoţi şi bătrânii nu s-au pocăit nici nu s-au botezat, deşi vedeau ce fac cei sinceri şi în inima lor ştiau care este adevărul ! Însă în loc de-a-şi schimba viaţa, lucrau la imaginea lor :
- Matei 23 : 5 – 7 : „Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi ; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi ; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică : „Rabi ! Rabi !”.
- Luca 7 : 28 – 30 : „Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el. Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan ; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”.
Acestea sunt cel puţin trei caracteristici ale oamenilor religioşi, care erau contemporani cu Domnul Isus : autoamăgirea, răzvrătirea şi persistarea în încăpăţânare.
Dacă ne uităm în oglindă, s-ar putea să vedem că ne asemănăm cu ei … facem rugăciuni frumoase, mergem pe la Biserică dar avem planurile noastre, de fabricaţie proprie, la care ţinem şi ne încăpăţânăm să le ducem până la capăt, deşi uneori înţelegem că Isus nu este de acord cu noi !
Bogatul ajuns în Locuinţa morţilor este un exemplu perfect, în privinţa aceasta. Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu : „Au pe Moise şi pe proroci ; să asculte de ei.” şi totuşi este de altă părere : „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” (Luca 16 : 29 – 30). Era un încăpăţânat iremediabil !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :