III. Nu avem doar natura umană decăzută (firea) ci şi ceva din noi (duhul) care ÎL vrea pe Isus şi Viaţa veşnică
„Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.” „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ?” Apoi le-a zis : „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”. (Luca 12 : 13 – 15)
Problema lui (căruia numai el i-a dat glas), de fapt era problema celor mai mulţi. Dar Isus ştia ce era în ei (şi ştie ce este în noi) În Ioan 2 : 24 – 25 scrie că :
„ … Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om”.
Ioan a notat aceasta, iar Petru (un alt martor ocular care a trăit alături de Isus) a avut iniţiativa alegerii celui de-al doisprezecelea apostol, căreia i s-au alăturat şi ceilalţi ucenici care :
„ … au făcut următoarea rugăciune : „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales …”. (Faptele Apostolilor 1 : 24)
Ei ştiau că au nevoie de Isus mai mult decât de … lucrurile pe care I le cer oamenii care vor să profite de relaţia cu EL pentru satisfacerea dorinţelor lor egoiste !
Câteva adevăruri. În viaţă :
1. Data plecării (din această viaţă) … este deja stabilită !
„ … ţi se va cere înapoi sufletul … ”. (Luca 12 : 20)
Data şi ora sunt deja stabilite, pentru fiecare om, noi însă nu le ştim. În Psalmul 139 : 16 scrie :
„ … în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele [dinainte de momentul conceperii omului respectiv]”.
Dar lucrul acesta îl ştie numai un om ca David, (el a scris Psalmul 139), care este un căutător de Dumnezeu, pe care EL îl învaţă realităţile spirituale, prin iluminarea Divină !
2. Omul poate căuta să-şi satisfacă dorinţa (nevoia / necesitatea) după :
- lucruri (nevoia trupului),
- Isus (nevoia sufletului),
- Duhul Sfânt (nevoia duhului). Sau : nemulţumirea, mulţumirea, binecuvântarea.
3. Pot cere (avea pretenţii prea mari) de la :
- Isus (v. 13), ce să spună şi ce să facă.
- oameni (v. 13), este clar că pentru omul respectiv, Domnul Isus era doar un Om !
- mine însumi (v. 17 – 18)
Cel nemulţumit este asemenea bogatului din pildă care toată viaţa este în căutarea a ceva mai mult, amânând pentru cândva (fără a avea o dată precisă), momentul în care să fie mulţumit de ceea ce are şi este aici şi acum.
Doar cu Isus şi prin Duhul Sfânt pot avea Harul de-a mă bucura de viaţa pe care Dumnezeu mi-a dat-o. Lucrul acesta avea să fie ilustrat de Domnul Isus, puţin mai târziu, când aflat într-un context asemănător (cu ascultători bogaţi şi batjocoritori, a se vedea Luca 16 : 14), Domnul Isus le spune Pilda bogatului şi a lui Lazăr, omul care deşi era credincios totuşi era bolnav, flămând şi sărac dar era mulţumit cu ceea ce era el şi cu ceea ce avea din partea lui Dumnezeu !
Întrebarea pe care ar fi bine să mi-o pun este :
Sunt mulţumit cu ceea ce am aici şi acum şi stau de vorbă cu Isus, de dragul Lui, sau sunt nemulţumit, agitat cu dorinţe mai mari decât puterea mea de-a le realiza şi chiar în timpul a ceea ce eu numesc rugăciune, stau poate pe genunchi, în timp ce mintea mea umblă departe de Dumnezeu ?
STUDII ASEMĂNĂTOARE :