II. Natura umană / firea îşi vede în special nevoia de lucruri, (dar oare de câte lucruri avem nevoie cu adevărat) ?
„Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră”. (Luca 12 : 13)
„Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis : „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”. (Evrei 13 : 5)
În II Împăraţi 4 : 8 – 13 scrie că :
„Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei :
„Iată, ştiu că omul acesta care trece întotdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.”
Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo. El a zis slujitorului său, Ghehazi : „Cheamă pe sunamita aceasta !” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit înaintea lui.
Şi Elisei a zis lui Ghehazi : „Spune-i : „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine ?”
Probabil că era nevoie de translator, iar Ghehazi ştia limba respectivă, (este clar că Elisei aici nu a comunicat direct cu ea, ci prin intermediul lui Ghehazi care ştia mai multe detalii din viaţa ei, pe care Elisei nu le cunoştea).
Pentru un om sfânt, tot ce i s-a oferit, era un confort deosebit Elisei fiind foarte mulţumit şi recunoscător pentru : „o mică odaie … cu ziduri”, care avea în ea : „un pat … o masă, un scaun şi un sfeşnic”.
Dar oare aşa era proorocul Elisei tot timpul, sau numai a dat impresia că se mulţumeşte cu puţin ?
Realitatea este aceasta : s-a mulţumit cu puţină mâncare, nu a avut nevoie
de cadouri / atenţii etc., a avut strictul necesar …
1. Mâncarea
Cu o altă ocazie, Elisei a primit mâncare, (nu doar dreptul de-a folosi o cameră, în interes personal), oare ce-a făcut cu ea ?
„A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz şi spice noi în sac. Elisei a zis : „Dă oamenilor acestora să mănânce.”
Slujitorul său a răspuns : „Cum pot să dau din ele la o sută de inşi ?” Dar Elisei a zis : „Dă oamenilor să mănânce ; căci aşa vorbeşte Domnul :
„Vor mânca şi va mai rămâne.” Atunci le-a pus pâinile înainte ; şi au mâncat şi le-a mai şi rămas, după cuvântul Domnului”. (II Împăraţi 4 : 42 – 44)
2. Cadourile
Naaman a venit încărcat cu cadouri „pentru doctor”. De acasă :
„A plecat, luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb”. (II Împăraţi 5 : 5)
După ce a fost vindecat :
„Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis :
„Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.” Elisei a răspuns :
„Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut”. (II Împăraţi 5 : 15 – 16)
Să nu uităm că Elisei a fost cândva un om bogat, căruia i s-a cerut să renunţe la avere, familie (relaţii), la activităţile lui !
3. Strictul necesar / minimum de lucruri
Elisei a ales să trăiască alături de săraci, ei având nevoie de-o minune pentru a recupera un topor … dacă ar fi avut bani, nu era nicio problemă, mergea la magazin şi cumpăra altul :
„Fiii prorocilor au zis lui Elisei : „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan ; ca să luăm de-acolo fiecare câte o bârnă şi să ne facem acolo un loc de locuit.”
Elisei a răspuns : „Duceţi-vă.” Şi unul din ei a zis : „Fii bun şi vino cu slujitorii tăi.” El a răspuns :
„Voi merge !”A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. Şi pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat : „Ah ! domnul meu, era împrumutat !”
Omul lui Dumnezeu a zis : „Unde a căzut ?” Şi i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis : „Ridică-l !” Şi a întins mâna şi l-a luat”. (II Împăraţi 6 : 1 – 7)
Altul dacă ar fi fost în locul lui Elisei, l-ar fi criticat pe omul respectiv pentru neatenţia lui şi i-ar fi spus :
„Mă pui într-o situaţie aşa de complicată, măcar dacă erai mai atent”.
Elisei s-a concentrat pe soluţie nu pe problemă. Unii oameni de aceea şi au atât de multe probleme … numai pe ele le au în faţa ochilor.
Stau şi se uită la coada de topor cu care au rămas în mână şi privind apa (care pare a fi foarte adâncă), îşi dau seama că lamentaţia este singura soluţie viabilă, pentru cineva aflat în situaţia lor.
Iar cei care gândesc ca ei aplică versetul din Romani 12 : 15, unde scrie clar : „plângeţi cu cei ce plâng”. Plâng realizând că mai rău de atâta nici nu se poate.
„Ai vrut să ieşi şi tu la loc larg, să faci un bine, ai făcut tot ce ţine de tine (şi ai luat cu împrumut unealta de care era nevoie) şi uite ce-a ieşit ! Doamne, ai milă !”
Apostolii (urmaşii Domnului Isus), aveau acelaşi ADN ca Elisei … nici ei nu aveau bani dar ca şi el, aveau autoritate spirituală, aveau inima bună aşa că au ajutat pe cel aflat în nevoie, lucru care le-a adus probleme.
Dar nu toţi cei cărora li se cere o viaţă de sacrificiu rezistă până la capăt, (mai ales când văd ce nivel de trai au alţii, de exemplu Naaman, iar când se uită la ei, realizează cât de rău stau din punct de vedere material), în exact acest timp nerealizând că au parte constant de minuni, pe care alţii nici nu le visează, iar dacă le-ar povesti, nu le-ar crede, considerând că acel Ghehazi chiar are imaginaţie !
- Tip Ghehazi era şi omul din mulţime care cerea avere de la Cel care putea să-i dea viaţa veşnică. La Magazinul de viaţă veşnică (unicul de pe glob) să intri pentru a cere avere (pe care o poţi găsi la toate colţurile) !
- Tot acelaşi ADN tip Ghehazi, îl avea şi Dima, despre el apostolul Pavel (un fel de Elisei din Noul Testament) îi scria lui Timotei :
„Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic”. (II Timotei 4 : 10)
A privit un fapt aşa cum îl vede Dumnezeu : ce-a făcut şi de ce a ales să facă acel lucru, (cu ce motivaţie interioară, pe care probabil că Dima nu şi-a exteriorizat-o, la fel ca noi, care avem un dar de-a ascunde adevărul, sub tot felul de pretexte) !
În oglinda pe care Domnul Isus i-o pune în faţă, omului care-şi cerea drepturile, Domnul Isus i-l descrie pe bogatul prins până peste cap … cumva spunându-i respectivului :
„Aşa vrei să ajungi peste ani, să nu ai timp nici de tine şi nici de sufletul tău, să faci zi de zi ce tocmai faci acum : Să amâni mântuirea sufletului pe care într-o zi tot va trebui să-l dai înapoi !”
Oare nu semăn cumva cu el ? Stau cu Isus de vorbă, pe genunchi fiind şi chipurile eu rugându-mă, dar mă trezesc că mă gândesc la nu ştiu ce ultim model de … sau de … pe care tocmai eu nu-l am.
Şi pierd ocazia creşterii în Harul Lui Dumnezeu şi nici lucrul respectiv nu-l obţin deoarece acel timp nu este folosit nici pentru a lucra ceva !
Concluzii :
- trupul poate sta în lux, ţinând în el captiv un suflet chinuit … care trăieşte fără a se bucura de Viaţă (Isus), în timp ce tot îşi planifică cum să mai facă nişte bani, de care chiar îşi doreşte (are planificat) să se bucure cândva, dar nu acum, fiindcă azi are atâtea de făcut !
- realitatea este că nemulţumitul are o problemă ce ţine de domeniul spiritualului : „De ce să se plângă omul cât trăieşte ? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui ! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul”. (Plângeri 3 : 39 – 40) Soluţia este întoarcerea la Domnul. Sinonimul nou testamental este pocăinţa !
- reclamele diavolului conţin minciuna că dacă ai multe posesiuni (dar pe care azi încă nu le deţii), eşti (mai precis, vei fi cândva) un om realizat.
Să verificăm această informaţie venită de la un mincinos şi o putem face punându-ne o întrebare :
Cel mai bogat om de pe pământ este oare mulţumit ?
Dacă posesiunile ar aduce numai satisfacţii, oamenii bogaţi ar trebui să deţină în ei o cantitate enormă de mulţumire, pace sufletească, bucurie, satisfaţie etc. Dar aşa este oare ?
Ştim foarte bine că răspunsul este : Nu, deoarece bucuriile interioare provin din Izvorul Duhului Sfânt şi nu au nicio legătură cu partea materială a vieţii.
STUDII ASEMĂNĂTOARE :