În I Corinteni capitolul 13, apostolul Pavel ne pune la dispoziţie o listă a lucrurilor care se pot face, dar important nu este atât ce fac, cât contează care este motivaţia mea, de ce fac, la un moment dat, un anumit lucru.
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt
-
o aramă sunătoare sau
-
un chimval zăngănitor … [transmit un anumit sunet, cu un anumit volum; iar un lucru se poate auzi foarte tare, chiar dacă omul nu ţipă, ci doar se foloseşte de mass-media, scopul fiind însă glorificarea personală. După relatarea mutării munţilor sau a împărţirii averii, omul poate adăuga chiar şi ceva de genul :
„Slăvit să fie Domnul”, sau o altă formulă asemănătoare, însă totul va fi un sunet deranjant pentru urechile Celui Prea Înalt dar şi pentru copiii Lui] … Dragostea nu va pieri niciodată.
-
Prorociile se vor sfârşi;
-
limbile vor înceta;
-
cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte ; dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos ; dar atunci, vom vedea faţă în faţă.
Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Acum, dar, rămân acestea trei : credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. (I Corinteni 13 : 1, 8 – 13)
Apostolul atunci când vorbeşte despre viaţa de pe pământ spune : „Acum” iar atunci când se referă la viaţa din cer foloseşte cuvântul : „Atunci”.
Apostolul Pavel, afirmă în versetul 8 că : „ … limbile vor înceta ; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi”.
Aceste două aspecte vor avea loc în acelaşi timp. Apostolul Pavel spune „limbile”, nu are sensul doar de darul vorbirii în alte limbi, ci se poate înţelege că în Cer pur şi simplu nu se va mai vorbi în alte limbi ; în cer nu va mai fi nevoie de daruri, de traducători, fiindcă toţi vor vorbi aceeaşi limbă.
În ceruri există un singur limbaj, al dragostei, iar dragostea nu este doar un sentiment; Apostolul Ioan, scrie de două ori că : „Dumnezeu este dragoste” :
„Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu ; pentru că Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4 : 8).
„Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste ; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4 : 16).
Cum poate fi explicată expresia : „ … cunoştinţa va avea sfârşit” ? Să însemne că „oamenii nu vor mai avea minte” ? Fiindcă mintea este depozitul în care se află cunoştinţa, iar noi ştim versetul din Proverbe 8 : 12, unde scrie : „Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea”.
Acolo sus va fi o altfel de viaţă, nu a personalităţilor ciocnitoare unele de altele, care nu au loc de atâta eu. Acolo toţi sunt una, nu există individualităţile în sensul de pe pământ, deşi este clar că personalitatea rămâne, dar ea este caracterizată de dragoste, de ceea ce este mai bun !
Acolo, oricât ar părea de greu de crezut, nu se vor mai găsi multe lucruri, care aici par a fi foarte importante. Nu există, (de exemplu) întuneric ! Este o viaţă fără ascunzişuri ! Rămân numai lucrurile spirituale, iar acest lucru, dacă l-am înţelege, am investi mult mai mult, (decât o facem în mod obişnuit), în lucrurile spirituale.
Pe pământ, viaţa este ca înt-un fel de creşă. Prin tot ceea ce face, scopul lui Dumnezeu este să ne maturizeze. Apostolul Pavel, le scria Efesenilor că :
„Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile.
Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
-
pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire,
-
pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi
-
la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu,
-
la starea de om mare,
-
la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos ; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire ; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste” (Efeseni 4 : 10 – 16). Apostolul scrie clar până unde trebuie ajuns : „până vom ajunge toţi
-
la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu,
-
la starea de om mare,
-
la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
ca să nu mai fim copii …”. Dacă nu există climatul acesta, al acceptării iubitoare, nu va exista nici adevărata creştere.
Întrebarea este : La ce se referă apostolul Pavel, când spune despre finalul proorociilor, al vorbirilor în alte limbi şi al cunoaşterii prin darurile de descoperire ? (A se vedea v. 8 – 10).
Pentru a înţelege sensul cuvintelor lui, este bine să vedem în Biblie, (în traducerea Cornilescu), cum sunt folosiţi cei doi termeni care sunt asociaţi cu terminarea lucrării Duhului Sfânt prin darurile spirituale şi anume 1. sfârşitul şi 2. încetarea lor.
1. Sfârşitul („se vor sfârşi” în greacă katargēthēsontai), este un termen care se referă la:
-
Moartea fizică, (la decesul unui om) :
„Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul” (Geneza 6 : 13).
„Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” (Numeri 23 : 10).
„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Psalmul 23 : 6).
„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.” (Psalmi 39 : 4).
„Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta” (Eclesiastul 7 : 2).
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa !” (Evrei 13 : 7).
„Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.” (Evrei 11: 22).
- Încetarea existenţei unei naţiuni
„Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie” (Plângerile lui Ieremia 1 : 9). Se referă la Israel, în acest caz.
- Sfârşitul lumii
„Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” (Daniel 12 : 13).
„Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii” (Matei 13 : 39).
„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24 : 14).
„În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere” (I Corinteni 15 : 24).
- Domnul Dumnezeu
„Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1 : 8)
„Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii”. (Apocalipsa 21 : 6)
„Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.” (Apocalipsa 22 : 13).
Înţelesul termenului sfârşit, pe care apostolul Pavel îl foloseşte în I Corinteni 13 : 8 – 10, este cel de sfârşit al lumii văzute; din acel moment încetează şi predicarea Evangheliei, (a Cuvântului scris sau rostit).
2. Cel de-al doilea termen folosit este a înceta, („vor înceta” în greacă pausontai ) :
„Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea !” (Geneza 8 : 22)
„Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor : Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea !” (Ieremia 31 : 35 – 36)
A înceta este un sinonim al lui sfârşi, iar cele două sensuri, în care este folosit în citatele de mai sus, sunt de încetare a existenţei pământului; când existenţa, viaţa de pe pământ se va sfârşi, atunci spune Dumnezeu că va înceta să existe şi Israel ca popor.
În I Corinteni 13 : 8, apostolul Pavel, foloseşte un al treilea verb, care este a pieri : „Dragostea nu va pieri [gr. piptei]”, pentru a arăta veşnicia ei, neperisabilitatea ei.
Studiind aceste verbe în contextul întregii Biblii, putem concluziona că darurile Duhului Sfânt, vor fi folosite până la sfârşit, până va veni cerul nou care se află deasupra de pământul nou, despre care în Apocalipsa 21 : 1 scrie astfel :
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou ; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră …”.
De atunci va începe noua viaţă, în care noua naţiune este formată, toţii membrii ei fiind adunaţi în acelaşi loc. Acest lucru ia timp şi până atunci Duhul Sfânt este Cel care are o lucrare completă, care nu poate fi trunchiată.
EL dovedeşte omului starea de păcat, în care se află, pentru a-l aduce la mântuire; dar, după ce omul s-a pocăit (şi este convins că va exista o judecată şi că trebuie să trăiască în neprihănire), Duhul Se foloseşte de celelalte daruri ale Lui, pentru a-L maturiza.
Dumnezeu este Acelaşi dintotdeauna, EL nu Se schimbă, iar darurile Duhului Sfânt, sunt la ora actuală tot atât de folositoare ca şi în Biserica Primară, atunci când apostolul Pavel, le scria Corintenilor ; iar oferta de păcate fiind tot mai diversificată, cu aspecte tot mai greu de sesizat şi nevoia de descoperire este mai mare, pentru cel care nu vrea să greşească Ţinta finală : Mântuirea sufletului lui !