Învierea Domnului Isus [Marcu 16.9-20]

Invierea Domnului Isus

Invierea Domnului Isus „(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.

După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă ; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. Continue reading „Învierea Domnului Isus [Marcu 16.9-20]”

Judecaţi voi singuri ce este drept (IV), Sistemul disciplinar al Lui Dumnezeu sau În ce constă plata ? [Luca 12.57-59, Matei 5.23-26]

IV. Sistemul disciplinar al Lui Dumnezeu sau În ce constă plata (pedeapsa) ?

În măsuri disciplinare care au ca scop readucerea celui care a greşit la viaţa de om liber, (care nu are nicio datorie faţă de nimeni). Din sistemul disciplinar al Lui Dumnezeu fac parte :

• judecătorul,
• temnicerul şi
• temniţa / închisoarea.


Continue reading „Judecaţi voi singuri ce este drept (IV), Sistemul disciplinar al Lui Dumnezeu sau În ce constă plata ? [Luca 12.57-59, Matei 5.23-26]”

Judecaţi voi singuri ce este drept (I) Introducere, [Luca 12.57-59, Matei 5.23-26]

Autoevaluarea comportamentului greşit sau Aducerea la pocăinţă

Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept ? Când te duci cu pârâşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el ; ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă.

Îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi cel mai de pe urmă bănuţ”. (Luca 12 : 57 – 59)

Continue reading „Judecaţi voi singuri ce este drept (I) Introducere, [Luca 12.57-59, Matei 5.23-26]”

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina sau Natura umană / nemulţumirea (III) [Luca 12.13-21]

III. Nu avem doar natura umană decăzută (firea) ci şi ceva din noi (duhul) care ÎL vrea pe Isus şi Viaţa veşnică

Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.” „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ?” Apoi le-a zis : „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”. (Luca 12 : 13 – 15) Continue reading „Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina sau Natura umană / nemulţumirea (III) [Luca 12.13-21]”

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina sau Natura umană / nemulţumirea (II) [Luca 12.13-21]

II. Natura umană / firea îşi vede în special nevoia de lucruri, (dar oare de câte lucruri avem nevoie cu adevărat) ?

Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră”. (Luca 12 : 13)

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis : „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”. (Evrei 13 : 5) Continue reading „Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina sau Natura umană / nemulţumirea (II) [Luca 12.13-21]”

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina sau Natura umană / nemulţumirea (I) [Luca 12.13-21]

Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”

„Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ?” Apoi le-a zis :

„Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Şi le-a spus pilda aceasta :

„Ţarina unui om bogat rodise mult. Continue reading „Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina sau Natura umană / nemulţumirea (I) [Luca 12.13-21]”

Cum să reacţionez la batjocură ? [Luca 23.35-43]

Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau : „Pe alţii i-a mântuit ; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”

Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El ; se apropiau, Îi dădeau oţet şi-I ziceau : „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi !”

Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti : „Acesta este Împăratul iudeilor.” Continue reading „Cum să reacţionez la batjocură ? [Luca 23.35-43]”

Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (II), Mânia Lui Dumnezeu [Marcu 10.13-16]

2. Mânia Lui Dumnezeu

 Ce lucruri aduc mânia Lui Dumnezeu ?

[Vom studia şapte domenii din viaţa poporului Evreu, în care ei L-au mâniat, pentru a învăţa ce să nu facem. Dar acestea sunt doar un vârf al aisbergului care se numeşte răzvrătirea contra Lui Dumnezeu].

a) Faptele rele

Să observăm doar două exemple din Biblie : Continue reading „Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (II), Mânia Lui Dumnezeu [Marcu 10.13-16]”

Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (I), Mânia omului [Marcu 10.13-16, Psalmul 103.10]

Mânia, Harul şi binecuvântarea Domnului Isus

I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis :„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi ; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei”. (Marcu 10 : 13 – 16)

Continue reading „Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (I), Mânia omului [Marcu 10.13-16, Psalmul 103.10]”

Gânduri XXXVIII [Luca 11.1-4 / rugăciunea, Luca 22.31-32 / mijlocirea în rugăciune, Fapte 8.14-17 / ajutorul în rugăciune, Duhul Sfânt, harul]

1. Rugăciunea

Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis :

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” El le-a zis : „Când vă rugaţi, să ziceţi : Continue reading „Gânduri XXXVIII [Luca 11.1-4 / rugăciunea, Luca 22.31-32 / mijlocirea în rugăciune, Fapte 8.14-17 / ajutorul în rugăciune, Duhul Sfânt, harul]”