Orice om (făptură) este ca iarba (a se vedea 1 Petru 1.24)
„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi ; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.
Omul ! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească”. (Psalmul 103.13-18)
Adevărul central
Fiecare om are parte de naştere şi de moarte, iar între cele două graniţe se desfăşoară viaţa omului.
Alegerile pe care le fac mă pot aduce în prezenţa Lui Dumnezeu sau mă pot îndepărta de prezenţa Lui.
În acest pasaj biblic (Psalmul 103 : 13 – 18) sunt făcute câteva comparaţii, dar trei dintre ele se raportează exact la aceste aspecte :
- ţărâna se referă la naşterea omului şi la compoziţia lui. Din ţărână răsare
- iarba care este un termen de comparaţie pentru zilele vieţii omului, dar iarba poate fi smulsă de
- vânt acel ceva care pune capăt vieţii de pe pământ.
I. Ţărâna (naşterea omului)
„Căci El ştie din ce suntem făcuţi ; Îşi aduce aminte că suntem ţărână”. (Psalmul 103 : 14)
În limba română, ţărâna are cel puţin trei sensuri :
- „Sol fărâmițat. ◊ Fie-i ţărâna ușoară formulă folosită la înmormântare.
- Fig. Rămășițe ale unei ființe după moarte.
- Strat superior al scoarței terestre … <lat. terrina”. (NODEX, 2002)
În Geneza 3 : 19 este scrisă ultima frază pe care Adam a auzit-o de la Dumnezeu :
„În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat ; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. Este limpede că pentru Adam este descrisă aici ceea ce s-ar putea numi naşterea lui.
În Geneza 2 : 7 scrie că :
„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Omul este făcut dintr-un material foarte perisabil …
II. Iarba (zilele omului)
„Omul ! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp”. (Psalmul 103 : 15)
La fel cum iarba iese din ţărână, tot aşa şi viaţa omului se desfăşoară între cele două hotare care sunt de netrecut (naşterea şi decesul). În Faptele Apostolilor 17 : 26 – 27 sunt notate cuvintele apostolului Pavel care a spus că Dumnezeu :
„ … a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului ; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”.
Viaţa este perioada de timp în care pot să-L caut pe Dumnezeu, iar dacă-L caut El Se va lăsa găsit. Trebuie să folosesc acest timp cum se cuvine, deoarece viaţa este comparată cu iarba, nu cu un copac puternic.
III. Vântul (sfârşitul vieţii)
„Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte”. (Psalmul 103 : 16)
Iov 27 : 21 „Vântul de răsărit îl ia şi se duce ; îl smulge cu putere din locuinţa lui”.
Dar în Psalmul 103 : 15 – 16 scrie mai mult :
„Omul ! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte”.
Vântul care smulge iarba este acel ceva care apare dintr-odată şi smulge iarba, aduce sfârşitul vieţii omului. Din punct de vedere spiritual, vântul poate să fie :
- o veste rea (I Samuel 4 : 17 – 18),
- o boală care nu poate fi tratată (II Samuel 2 : 15 – 18),
- un accident (I Împăraţi 22 : 34 – 35) etc.
Concluzie
De ce trebuie să ţin cont ? De faptul că eu pot decide doar aici şi acum, mâinele nu este al meu, deoarece sfârşitul poate veni oricând … de aceea înţelept este omul care-L cheamă în viaţa Lui pe Isus ca Domn şi Mântuitor !