Un beneficiu al izolării este oprirea din activism cu scopul refacerii capacităţilor fizice, psihice şi spirituale. Pentru a ne reface capacitatea trupului, a sufletului şi a duhului, Dumnezeu foloseşte oprirea activităţii :
- fizice (pentru odihnă şi liniştire interioară),
- sufletului (prin concentrarea pe Cuvântul Lui Dumnezeu),
- duhului (rugăciunea, timpul petrecut în prezenţa Lui Dumnezeu).
Definiţii :
- oprirea ? (A opri înseamnă) : „A face să înceteze brusc. Şi : a curma, a întrerupe, a stăvili”. (MDA2, 2010)
- capacitatea : „Cantitate care poate încăpea într-un recipient”. (NODEX, 2002)
- refacerea : „A readuce sau a reveni la starea (bună) în care a fost mai înainte”. (MDA2, 2010)
Omul are duh, suflet şi trup (în acest studiu le vom analiza în ordine inversă). În I Tesaloniceni 5 : 23 scrie :
„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin ; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos”.
I. Oprirea (încetarea) activităţii fizice
1. Ce bariere (circumstanţe ale vieţii), foloseşte Dumnezeu ?
1.1. Ziua / noaptea, anotimpurile / ziua de odihnă (Sabatul, Levitic 23 : 1– 3), anul de odihnă.
1.2. Sărbătorile :
Paştele (Levitic 23 : 4 – 14 şi Exod 12 : 17 – 18)
Rusaliile (Levitic 23 : 15 – 22)
Anul Nou (Levitic 23 : 23 – 25)
Ziua ispăşirii (Levitic 23 : 26 – 32)
Corturile (Levitic 23 : 33 – 44)
1.3. Boala (Iov 2 : 7 – 8, Iov 7 : 19, Daniel 8 : 27)
2. Perioada de timp (repausul poate să dureze):
2.1. Câteva minute (II Împăraţi 4 : 27)
2.2. Câteva zile (I Samuel 11 : 3)
2.3. Câteva luni (Judecători 11 : 37)
3. Workaholic-ul (munca peste măsură, Eclesiastul 4 : 8, Eclesiastul 2 : 18)
II. Refacerea sufletului (Judecători 8 : 3, I Petru 1 : 13)
1. Ce efect are Cuvântul Lui Dumnezeu ? Un efect liniştitor !
O condiţie : Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie să fie respectat (I Cronici 10 : 13)
Liniştirea interioară (fără îngrijorare sau temeri / Proverbe 1 : 33)
2. Ce efect au asupra sufletului ştirile negative ?
2.1. Supărarea şi mânia (Geneza 34 : 7)
2.2. Mânia Judecători 8 : 1 – 3
2.3. Mânia accentuată (Geneza 39:19)
2.4. Întristarea (Exodul 33 : 4)
2.5. Înspăimântarea şi frica accentuată (I Samuel 17 : 11)
III. Refacerea duhului (Ezechiel 1 : 24 – 25)
3.1. Rugăciunea (timpul petrecut înaintea Lui Dumnezeu).
3.2. Exemple de oameni şi de cereri în Vechiul Testament. Expresia „s-a rugat” este folosită pentru :
3.2.1. Avraam : „Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşit pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască”. (Geneza 20 : 17)
3.2.2. Isaac : „Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă ; şi Domnul l-a ascultat : nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată”. (Geneza 25 : 21)
3.2.3. Moise : „Moise a ieşit de la faraon şi s-a rugat Domnului”. (Exodul 8 : 30). A se vedea şi Exod 10 : 18, 32 : 11, Numeri 11 : 2, 21 : 7.
3.2.4. Ana : „Ana s-a rugat şi a zis : „Mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul ; mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău”. (I Samuel 2 : 1)
3.2.5. Samuel : „Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Şi Samuel s-a rugat Domnului”. (I Samuel 8 : 6)
3.2.6. David : „David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit ; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ”. (II Samuel 12 : 16)
3.2.7. Elisei : „Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului”. (II Împ. 4 : 33)
„Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei”. (II Împăraţi 6 : 17)
Alte exemple : Ioahaz (II Împăraţi 13 : 4), Isaia (II Împăraţi 20 : 11), Ezechia (II Cronici 30 : 18), Manase (II Cronici 33 : 12), Iov (Iov 42 : 10), Iona (Iona 2 :1, 4 : 2)
3.3. Exemple de oameni şi de cereri notate în Noul Testament. Expresia „s-a rugat” este folosită pentru :
3.3.1. Domnul Isus : „Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” … S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta !” … I-a lăsat din nou, S- a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte”. (Matei 26 : 39, 42, 44)
3.3.2. Apostolul Petru : „Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis : „Tabita, scoală-te !” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor”. (Faptele Apostolilor 9 : 40)
3.3.3. Apostolul Pavel : „Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat”. (Faptele Apostolilor 28:8)
3.3.4. Ilie : „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul”. (Iacov 5 : 17 – 18)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :