I. Mentalitatea
- „Un om bogat avea doi fii”. (Luca 15 : 11)
- „Un om bogat avea un ispravnic”. (Luca 16 : 11)
- „ ... un om bogat … se îmbrăca în porfiră şi în in subţire …”. (Luca 16 : 19)
Evanghelistul Luca scrie despre trei oameni care erau bogaţi, dar aveau mentalităţi diferite :
- Pentru primul, contau copiii. Era bogat, dar averea lui erau copiii !
- Pentru al doilea conta averea, poate că nu o iubea, dar îşi dorea să fie bine administrată.
- Pentru cel de-al treilea, conta să-şi trăiască viaţa !
Faptele noastre se nasc din mentalitatea noastră. Gândirea apasă pe „butonul” acţiunii.
În cele trei texte, notate mai sus apar trei feluri de-a privi viaţa :
- Dorinţa de-a-ţi câştiga copiii pentru Dumnezeu (câştigătorul de suflete).
- Dorinţa de-a nu risipi ceea ce ai, sau extrema ei, iubirea de bani, care poate să vină la pachet cu zgârcenia (omul echilibrat / cumpătat).
- Dorinţa de-a trăi viaţa aşa cum vrei tu (omul egoist). Adică, să-ţi vezi numai de poftele tale, fără a vedea şi nevoile aproapelui.
II. Formarea mentalităţii
1. Gândul
Mentalitatea influenţează calitatea vieţii de pe pământ şi implicit veşnicia ! Dar oare cum se formează mentalitatea ?
În Luca 9 : 46 – 48 scrie :
„Apoi le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare. Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El, şi le-a zis …”.
2. Vorba
Dar parcă ar fi vorbit degeaba. Gândul lor a fost deturnat spre altceva de către Ioan, care a spus :
„Învăţătorule…”. Ioan tocmai trebuia să ia o lecţie şi nu era atent la Învăţător … dar, cu vorba Îi arăta respect, deşi în el, era cu gândul în altă parte, ceea ce era / este un semn de desconsiderare. Să nu fii atent la Cel ce vrea să te înveţe ceva) !
Ioan spunea : „Învăţătorule, noi am văzut pe un om …” De fapt problema era mai gravă. Tradus, mesajul lui era :
„Tu ne dai exemplu un copilaş, dar noi am oprit un om mare, care făcea o lucrare spirituală, dar nu era din grupul nostru”.
Domnul nu revine la lecţia cu copilul şi nici nu-l ceartă pe Ioan. El nu ne forţează să învăţăm lecţia cu sila, ci numai îl corectează :
„Nu-l opriţi, fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi”. (v. 50)
[Din moment ce ai, să zicem un hectar de pământ şi cineva din altă parte sapă la aceeaşi bucată de pământ, chiar dacă nu este venit cu tine, el te ajută, este pentru tine şi implicit cu tine.
Pe aceeaşi parte a baricadei. Ideea este :
Nu privi atât la „denominaţiune”, ci la lucrarea făcută de cineva. Pentru că, un primul semn al celor ce cred, este scoaterea duhurilor necurate. (Marcu 16 : 17)]
3. Fapta
Dar, Domnul Isus ştia că un gând care nu este smuls la timp va produce ceva … Şi astfel se ajunge la Luca 22 : 24, unde scrie că :
„Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare ?”
„Între apostoli…”. (Înainte erau doar ucenici … a se vedea Luca 9 : 43 şi 44). Era trecut deja ceva timp, iar oamenii aveau deja o funcţie. Erau oameni respectabili, (pentru cei din jur) dar buruiana odată plantată în interior, (gândul de-a fi cel mai mare din grupul respectiv), a adus rod.
Nu a fost smuls la timp, gândul măririi şi s-a ajuns la ceartă … deşi cearta nu este o modalitate de aflare a adevărurilor spirituale !
Interesant însă este şi faptul că :
- exact acelaşi gând le-a venit în minte,
- la toţi doisprezece,
- în acelaşi timp. Era ca un e-mail trimis la o listă de oameni.
Ei nu aveau de unde să ştie acest lucru (că toţi au primit acelaşi gând în minte, în acelaşi timp), dar Domnul ştia acest lucru şi mai cunoştea şi consecinţele primirii unor gânduri nefiltrate, fără ca destinatarul să analizeze şi să realizeze din ce sursă acceptă gândul care-i vine în minte.
Întâi vine un gând, apoi (poate după mult timp) urmează acţiunea, (cearta în acest caz). Aceştia sunt primii doi paşi pentru formarea unei noi mentalităţi, a unui nou fel de a gândi.
De la un gând, acceptat în minte, care este urmat de o faptă, se ajunge la o nouă mentalitate, iar oamenii care trebuiau să fie exemple de renunţare şi smerenie, ajung să poarte în minte / inimă, mândria …
Dar ucenicii, de data aceasta primesc lecţia pe care le-o dă Domnul (Luca 22 : 25 – 28), însoţită de o promisiune (v. 29 şi 30). Acesta este Harul Lui şi pentru noi ; EL ne învaţă şi ne corectează gândirea, deoarece ne şi supraveghează tot timpul.
III. Supravegherea mentalităţilor credinciosului. Episcopul sufletului
Domnul Isus este numit şi : Păstorul şi Episcopul sufletelor (1 Petru 2 : 25). În nota de subsol, din traducerea Cornilescu, este redat înţelesul cuvântului episcop, cel de priveghetor, (sinonim fiind şi cuvântul supraveghetor) !
În cartea Preoţi Peregrini, de Paige Patterson, este explicat acest cuvânt care are o însemnătate deosebită pentru cei credincioşi. Autorul scrie :
„ … „Episcop” este traducerea lui episkopos. De la skopos derivă sufixul „scop” (cu sensul de “a observa”, n. ed.).
Acesta apare în cuvinte compuse, cum ar fi „microscop”, „telescop” sau „stetoscop”. Sensul de bază al cuvântului se referă la o observaţie atentă.
Prepoziţia epi, care precede cuvântul, înseamnă “„peste”. Prin urmare, episcopul este cel care îşi supraveghează cu atenţie sau îşi ţine sub observaţie turma”.
(Citat din cartea Preoţi Peregrini, Editura Institutului Biblic „Emanuel” din Oradea, Oradea, 1998, pagina 101).