Fostul nevăzător este întrebat de către cei care vedeau : „Cum ţi s-au deschis ochii ?” El a răspuns :
„Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.” M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
„Unde este Omul acela?”, l-au întrebat ei. El a răspuns : „Nu ştiu.” (Evanghelia după Ioan 9 : 10 – 12).
Pentru a afla adevărul, fiindcă ceea ce aveau în faţa ochilor era de necrezut … (un orb din naştere care vedea), fariseii îi întreabă pe părinţii celui vindecat, deoarece Ioan notează că : „Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui” (v. 18).
Erau evrei şi în Lege scria clar : „Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori” (Deuteronomul 19 : 15).
Faptul că i-au chemat pe ambii părinţi, arată clar că intenţia lor, a fost de la început aceea de-a ÎL acuza pe CEL care, în mintea lor, (conform prejudecăţii pe care o aveau), sigur era păcătos :
„Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” (v. 16).
Şi dacă era aşa, (fiindcă a vindeca în ziua Sabatului era o muncă de neacceptat), Omul trebuia să fie pedepsit, doar că trebuia ca prejudecăţii să i se dea o formă legală, prin intermediul unei judecăţi !
„Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos” (Evanghelia după Ioan 9 : 24). Era însă o declaraţie fără acoperire.
(De fapt, întâmplarea în sine, este un exemplu tipic al oamenilor care strecoară ţânţarul şi înghit cămila, pe scurt, văd foarte bine … detaliile, lucrurile mici, dar nu le pot vedea pe cele mari !)
„Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el ; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.” (v. 20, 21). Acesta este răspunsul diplomatic !
Un fel de-a transmite minimul de informaţii. Ioan face următoarea remarcă : „Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei ; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă”. (v. 22)
Când crezi că ştii mai bine atunci ştii mai puţin ! „Nişte locuitori din Ierusalim ziceau : „… Dar noi ştim de unde este Omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este” (Evanghelia după Ioan 7 : 27). Ei credeau că-L cunosc şi pe EL şi pe familia din care provenea.
La fel gândeau locuitorii din Nazaret : „A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă ; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau :
- „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea ?
- Oare nu este El fiul tâmplarului ?
- Nu este Maria mama Lui ?
- Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui ?
- Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi ?
- Atunci de unde are El toate lucrurile acestea ?” Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire” (Evanghelia după Matei 13 : 54 – 57). Credeau doar că ÎL cunosc, dar nu cunoşteau adevărul, ci doar aparenţele !
Supranaturalul este naturalul lui Dumnezeu, iar ceea ce pentru noi este natural, LUI îi este supranatural … fiindcă provine dintr-o altă lume decât a LUI ! Cel duhovnicesc trăieşte într-o altă lume … chiar în mijlocul celor din jur !
La un moment dat, Domnul Isus spune :
„Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer” (Evanghelia după Ioan 3 : 13).
Isus era din Cer şi în Cer ! Aceasta era realitatea. Aparenţele erau de simplu pământean dar, pentru apropiaţii Lui au fost suficiente împrejurări de-a vedea supranaturalul.
Cu o altă ocazie, nu la mult timp după această declaraţie, în timp ce-L îmbiau pe Domnul Isus cu mâncare, EL le spune ucenicilor : „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” (Ioan 4 : 32). Şi este clar că ei nu L-au înţeles, aşa că trebuie să le dea detalii suplimentare !
Orbul vedea mai bine, (nu numai fizic, ci şi spiritual), decât specialiştii în Cuvânt. Observaţia lui este cât se poate de realistă :
„Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (Ioan 9 : 33). Iar acest adevăr este valabil şi pentru noi : „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi.
După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine.
Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod ; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. (Evanghelia după Ioan 15 : 4, 5)
După ziua Cincizecimii, apostolii au înţeles practic aceste cuvinte :
„Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne” (Fapte 2 : 43). Nu ei le făceau, aceasta era însă ceea ce vedeau cei din jur; în realitatea spirituală :
„Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)” (Evanghelia după Marcu 16 : 20).
Şi astăzi sunt oameni care ştiu anumite detalii, văd aparenţele, (acesta fiind un termen generic, pentru ceea ce se vede), dar nu pătrund esenţa lucrurilor spirituale. „Noi ştim …” Oare ?
Un verset la care este bine să medităm, înainte de-a pronunţa anumite judecăţi este :
„Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască” (I Corinteni 8 : 2).