Moartea poate fi un Har sau o pedeapsă !
Depinde de tabăra în care se află omul la momentul decesului ! De partea lui Dumnezeu, sau contra Lui Dumnezeu …
Câteva versete despre moarte :
- Balaam spunea : „ … O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” (Numeri 23 : 10)
- În Psalmul 116 : 15 scrie : „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El”.
- Eclesiastul spunea că : „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei … ”. (Eclesiastul 3 : 2)
- Etan întreba retoric : „Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor ? – (Oprire)”. (Psalmul 89 : 48)
- Dumnezeu vorbea prin proorocul Ezechiel :
- „Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască ? … Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă, dar, la Dumnezeu şi veţi trăi”. (Ezechiel 18 : 23, 32) Cum se poate întoarce omul la Dumnezeu ?
- „Spune-le : „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel ?” (Ezechiel 33 : 11)
Domnul Isus a promis : „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea”. (Ioan 8 : 51)
Trei gânduri despre moarte :
I. Moartea este o consecinţă a păcatului.
În Romani 5 : 12 scrie : „ … printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit …”. Dar omul nu este vinovat de păcatul lui Adam (de ce a făcut altul), ci trebuie să dea socoteală pentru păcatul lui.
În Epistola către Romani (capitolul 5 : 14), apostolul Pavel a scris despre realitatea morţii :
„Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină”.
Omul va scăpa de moartea pentru păcatul lui, numai dacă ÎL acceptă în viaţa lui, pe Isus, Cel care a murit şi în locul lui!
II. Moartea este o persoană :
În Iov 28 : 22 este notat un dialog : „Adâncul şi moartea zic : „Noi am auzit vorbindu-se de ea”.
Apostolul Ioan şi-a notat următoarele : „M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului”. (Apocalipsa 6 : 8)
Decesul nu survine dintr-o întâmplare, chiar dacă poate fi printr-o întâmplare, (numai aparent fiind doar un accident nefericit), sau o boală netratată la timp etc., în realitate acolo a fost moartea care este o persoană trimisă de Dumnezeu !
Aceasta înseamnă un lucru planificat exact, cu mult timp înainte ! Persoana (numită moartea) vine de undeva şi îşi calculează traseul pe care îl are de parcurs pentru a ajunge în locul x exact la ora y !
Să ne amintim două exemple :
- Saul. Prin Samuel, împăratul de atunci este înştiinţat : „Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine, şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor”. (I Samuel 28 : 19) Ce s-a întâmplat a doua zi ?
„Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa. Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.
Saul a fost prins în toiul luptei ; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele : „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.”
Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.
Astfel au pierit, în acelaşi timp şi în aceeaşi zi, Saul şi cei trei fii ai lui, cel ce-i purta armele şi toţi oamenii lui”. (I Samuel 31 : 1 – 6) - David a ajuns să scrie : „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau ; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele”. (Psalmul 139 : 16)
El ştia acest lucru şi din experienţa decesului copilului lui … Dumnezeu i-a spus exact cum vor decurge lucrurile, chiar dacă (poate pentru ceilalţi care nu au cunoscut substratul lucrurilor), au fost doar evenimente nefericite …
- Sentinţa Divină : „Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri”. (II Samuel 12 : 14)
- Efortul omenesc depus pentru înduplecarea lui Dumnezeu : „Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost greu bolnav. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit ; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ”. (II Samuel 12 : 15 – 16)
- Acceptarea hotărârii lui Dumnezeu : „Slujitorii lui i-au zis : „Ce înseamnă ceea ce faci ? Când trăia copilul, posteai şi plângeai ; şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci !” El a răspuns : „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam : „Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul ?” Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă ? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine”. (II Samuel 12 : 21 – 23)
În mod normal, cei din familie jelesc omul după decesul lui, de aceea decizia lui David, nu a fost uşor de înţeles, (pentru cei din jurul lui), el însă ştia de la început că se va ajunge la deces … nu a ştiut că vor dura şapte zile, până la momentul aducerii la îndeplinire a hotărârii lui Dumnezeu !
III. Oamenii erau învăţaţi că plata păcatului este moartea !
În Noul Testament scrie că : „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 6 : 23).
Ce înţelegem din acest verset ? Cineva (a se citi Dumnezeu) ţine evidenţa păcatelor înfăptuite, prin care un om (de exemplu) face rău altui om. Este o lucrare pe care o prestează, (în locul celui rău), iar munca trebuie să fei remunerată.
Păcatul este o activitate prestată în folosul celui rău şi în defavoarea lui Dumnezeu şi a copiilor Lui. Dumnezeu nu forţează voinţa răufăcătorului, dar îi pedepseşte fapta, deoarece Dumnezeu este drept.
De ce intervine Dumnezeu ? Câteva răspunsuri sunt acestea :
- Pentru că Dumnezeu este Judecătorul pământului : „Scoală-Te, Judecătorul pământului, şi răsplăteşte celor mândri după faptele lor !” (Psalmul 94 : 2)
- Pentru ca omul rău să realizeze gravitatea faptei lui şi pe viitor să nu mai facă acelaşi lucru ! (Ex. Cain)
- Pentru ca omul să se întoarcă spre Isus, pentru a primi iertarea Lui şi viaţa veşnică ! „ … şi venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia”. (II Timotei 2 : 26)
Scopul judecăţilor Lui Dumnezeu, nu constă doar în stoparea răului, ci EL are în vedere îndreptarea omului şi transformarea lui într-un binefăcător !
Există numai două categorii de oameni. Cei care :
- nu cred în existenţa vieţii de dincolo şi în consecinţă „îşi au partea lor în viaţa aceasta” : „Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sunt sătui, şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor”. (Psalmul 17 : 14)
- cred în Domnul Isus şi au primit viaţa veşnică. Apostolul Pavel scria că : „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii !” (I Corinteni 15 : 19)
Eu din care categorie fac parte ?