Mărturie personală : Betuel şi Bianca Adomnicăi

Suntem o familie tânără, căsătoriţi de 4 ani. Eu, Betuel sunt din Botoşani, am 24 de ani, iar soţia mea Bianca este din Marghita, jud. Bihor şi are 22 de ani. Împreună facem parte din biserica penticostală Salem din Marghita.

Am absolvit şcoala de misiune Centrul Român de Studii Transculturale din Constanţa şi de 1 an şi 7 luni slujim în Skopje capitala Macedoniei printre comunitatea de albanezi. Albanezii sunt în număr de aprox. 700.000 din cei 2 milioane de locuitori ai ţări şi nu există nicio biserică printre ei, fiind musulmani în proporţie de 99,9%.

Găsim împlinire în chemarea care ne-a făcut-o Domnul şi este un har să slujim acestor oameni. Activitatea ne-o desfăşurăm într-o cafenea localizată într-o zonă centrală. Un număr de aprox. 50-80 de tineri vin la cafenea şi avem ocazia să construim relaţii de prietenie şi prin diferitele activităţi care le avem, împărtăşim cu ei Evanghelia. În faţa cafenelei avem un stand cu Biblii şi literatură creştină în limba albaneză, puse la dispoziţia celor interesaţi.

Cu ajutorul susţinătorilor reuşim să oferim această literatură şi câte un ceai sau o cafea gratuit, tuturor celor ce vin la cafenea. Avem şi o mini bibliotecă cu cărţi creştine în albaneză şi engleză, de unde tinerii pot împrumuta cărţi pentru a învăţa mai multe despre creştinism. Construim relaţii cu vecinii noştri, familii tinere cu care intrăm în contact, îi vizităm în casele lor şi ei ne vizitează pe noi şi astfel avem deseori oportunitatea de a le vorbi din Cuvântul Domnului.

Domnul ne dă multe oportunităţi de slujire şi lucrarea ia amploare, dar nu lipsesc nici provocările, deoarece este o lucrare de pionerat. Scopul nostru este evanghelizarea albanezilor, ca în viitorul apropiat în Skopje să fie o biserică unde Numele Domnului să fie lăudat.
Rugaţi-vă ca biserica de albanezi pe care acum o vedem prin credinţă, să devină realitate. Rugaţi-vă pentru noi, să avem îndrăzneală şi să semănăm cu pasiune Cuvântul lui Dumnezeu.

VĂ MULŢUMIM !

Cu deosebită recunoştinţă,

Betuel şi Bianca Adomnicăi

P.S. Cei care vor să contribuie financiar, pentru această lucrare, o pot face şi prin intermediul conturilor Bisericii Cezareea, (cu specificaţia : pentru Betuel şi Bianca), sau pot lua legătura cu Sami Izvernar. Toate operaţiunile financiare se fac numai prin A.P.M.E.