I. Ce înseamnă mărturia personală ?
Vom aminti trei domenii :
1. Mărturia mincinoasă
2. Martorii mincinoşi
3. Mărturia adevărată
„Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul care mărturiseşte despre Mine ; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată”. (Ioan 5 : 31 – 32)
Când vorbim despre mărturie trebuie luat în considerare ceea ce spune Domnul. Pe vremea aceea, în dreptul roman (şi conform acestui pasaj), mărturia unui om aflat în faţa unui complet de judecată nu putea fi luată în considerare (admisă de judecător) ca fiind o dovadă, chiar dacă el spunea adevărul. Cel mai mult conta (şi în legea mozaică), mărturia a cel puţin doi sau trei martori.
Omul poate greşi din cauza faptului că este subiectiv şi poate avea despre el însuşi fie o părere bune, fie o opinie greşită (în ceea ce-l priveşte).
Să observăm câteva pasaje din Biblie despre mărturie şi ce învăţăm din ele.
1. Mărturia mincinoasă
Reţeta clasică : adevăr plus minciună (adevăr în aparenţă, minciună pe fond). A se vedea II Samuel 1 : 16 (şi contextul acestui verset : II Samuel 1 : 4 – 15 unde era descrisă fapta.
Concluzia lui David a fost descrisă în versetul 16, care a fost citat la început. Aceasta a fost relatarea întâmplării, dar în I Samuel 28 : 16 – 19 este notat ce s-a petrecut în lumea nevăzută a Lui Dumnezeu, atunci când Saul a vrut să afle viitorul.
În I Samuel 1 : 1 – 16 este notată o variantă a decesului lui Saulcare a părut a fi credibilă datorită dovezilor aduse (coroana şi brăţara lui Saul, pe care este clar că dacă ar fi trăit, nimeni nu i le-ar fi putut lua) însă mai avem şi mărturia istorică (I Cronici 10 : 1 – 9) … care este diferită de ceea ce spunea tânărul respectiv …
2. Martorii mincinoşi (oamenii de nimic)
„Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare ; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori”. (Deuteronomul 19 : 15)
„La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis : „Tu mărturiseşti despre Tine însuţi : deci mărturia Ta nu este adevărată. Drept răspuns, Isus le-a zis :
„Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată ; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin, nici unde Mă duc.
Voi judecaţi după înfăţişare ; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine.
În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată : deci despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis”. (Ioan 8 : 13 – 18)
„Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori”. (Matei 18 : 16)
În I Împăraţi 21 : 13 este descrisă o situaţie când din punct de vedere legal, cerinţa Legii lui Moise era respectată, la proces existând doi martori … dar ei erau oameni de nimic :
„Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui; şi aceşti oameni răi au mărturisit aşa înaintea poporului, împotriva lui Nabot : „Nabot a blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul !” Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, şi a murit”.
3. Mărturia adevărată
„Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin”. (Ioan 21 : 24 – 25)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :