„Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s-a mâniat foarte tare”. (I Samuel 11 : 6)
Nu toate enervările noastre au explicaţii / justificări aşa de spirituale : „M-am mâniat / enervat, dar să ştiţi că aceasta este o dovadă de spiritualitate !”
Mânia lui Saul a avut ca urmare, eliberarea fraţilor lui, nu împovărarea celor din jurul lui cu vorbe, fapte sau acţiuni reprobabile, din cele făcute le nervi şi pe care omul le regretă după ce-şi revine !
Apostolul Pavel a scris :
„Mâniaţi-vă,
- şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră
- şi să nu daţi prilej diavolului”. (Efeseni 4 : 26 – 27)
Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi
Ce putem înţelege din aceste cuvinte ? Mânia poate fi justificată (aud, văd etc. ceva care mă face să mă supăr, dar acel ceva care este provocat din exterior, nu ţine de voinţa mea), dar reacţia mea la mânie, (faţă de ce mi s-a întâmplat), depinde numai de mine, (este ceva interior care vine din mine), iar acea reacţie poate fi păcat.
La ce se referă cuvântul tradus cu prilej din expresia : „să nu daţi prilej diavolului” ? Poate profita cel rău de un creştin nervos ? Este evident că da. Aceasta înseamnă că la mânie, diavolul este foarte aproape de omul nervos !
În limba greacă pentru prilej este folosit topon, care este tradus în Efeseni 4 : 27 cu : „oportunitate, suport, şansă, punct de sprijin”.
Acest cuvânt (topon) este folosit în Noul Testament de 46 de ori, având în principal două sensuri :
- loc (spaţiu, sensul fizic, material) : „Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc [gr. topon] pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos”. (Matei 14 : 13) Locul pustiu (gr. erémos „deşert, pustiu”) nu se referă neapărat (sau numai) la deşert (locul lipsit de vegetaţie), cât poate avea sensul de „loc nelocuit de oameni”. În natură cum am spune noi, acolo ÎL poţi întâlni pe Dumnezeu, nederanjat fiind de oameni (în oraşe distragerea atenţiei fiind mult mai uşor de realizat). Aşa a procedat Domnul Isus şi contemporanii Lui, aşa putem obţine şi noi liniştirea interioară …
- acelaşi cuvânt este folosit şi pentru porţiunea dintr-un text / pasaj. Despre Domnul Isus scris că : „A venit în Nazaret, unde fusese crescut ; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul [gr. topon] unde era scris … ”.
- oportunitate (sensul figurat / metaforic) : „Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa [gr. topon, „oportunitatea”] să se apere de lucrurile de care este pârât”. (Faptele Apostolilor 25 : 16).
Un alt exemplu este în Romani 12 : 19 unde în traducerea Cornilescu scrie : „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri ; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu ; căci este scris : „Răzbunarea este a Mea ; Eu voi răsplăti [gr. antapodōsō, poate fi tradus cu : „a da înapoi proporţional”] ”, zice Domnul”. Traducerea Gala Galaction : „Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc [gr. topon] mâniei lui Dumnezeu …”.
În limba română, cuvântul loc are aceste sensuri :
„I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu … III. Moment potrivit ; prilej, ocazie”. (Dex)
Poate un creştin să-i dea celui rău o oportunitate („ocaziune favorabilă”, cum era explicat de Şăineanu, ed. VI, 1929) ? Este evident că da … apostolul Pavel, poate a scris acest sfat şi din experienţa lui. În Faptele Apostolilor 23 : 1 – 5, atunci când este judecat :
„Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis : „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta …”
Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis : „Te va bate Dumnezeu, perete văruit ! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii !”
Cei ce stăteau lângă el, i-au zis : „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu ?” Şi Pavel a zis : „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot ; căci este scris : „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău”.
Din punct de vedere omenesc, reacţia apostolului Pavel a fost justificată. Este normal să-ţi crească tensiunea când vezi clar că judecătorul te consideră vinovat, înainte de-a pronunţa sentinţa.
Exact aici greşim noi cu dreptatea noastră. Ne izbucneşte mânia pentru că în firea noastră avem un acut simţ al dreptăţii, dar dacă Dumnezeu consideră că trebuie să trecem printr-o nedreptăţire evidentă, ne poate da şi puterea de-a merge înainte şi de-a lăsa ca EL să dea înapoi (celui ce ne face rău) echivalentul nedreptăţii pe care noi am suferit-o …
Să ne reamintim cuvintele Domnului Isus :
„Aţi auzit că s-a zis [în trecut]: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun [acum, în prezent]: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău.
Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere dă-i ; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. (Matei 5 : 38 – 42)