În Noul Testament avem expresia mai întâi. Altfel spus ce este important şi ce este mai puţin important !
Sau : Fă-ţi ordine în priorităţi !
Şapte aspecte ale vieţii de credinţă :
-
Mai întâi, sau pe primul loc, în fiecare zi trebuie să punem partea spirituală şi după aceea partea materială a vieţii ! În Matei 6 : 33 scrie : „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.
-
Este necesară legarea spirituală, atunci când nu pot să trec mai departe într-un domeniu al vieţii : „Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare … decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare …”. (Marcu 3 : 27). Lipsa de autoritate spirituală vine de la lipsa rugăciunii şi a postului. În Matei 17 : 19 – 21 scrie ce s-a întâmplat după ce ucenicii nu au putut să scoată un duh rău, iar Domnul Isus l-a eliberat pe băiatul demonizat : „Atunci ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte : „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia : „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta ; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.” Pe atunci ucenicii nu posteau, chiar Domnul Isus pusese cu un timp înainte întrebarea : „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei ? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti”. (Matei 9 : 15). Domnul Isus în schimb a început lucrarea spirituală, după patruzeci de zile de post !
-
Atenţie la făţărnicie ! „În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi : „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia”. (Luca 12 : 1) (Conform Dex : Fățarnic înseamnă : Lipsit de sinceritate ; prefăcut, ipocrit, fals). Întrebarea este ? Având în vedere faptul că au trecut de atunci, mai mult de două mii de ani, mai există acest tip de aluat ? Răspunsul îl putem afla … privindu-ne în oglindă ! Cum se arătau fariseii şi cum erau în realitate ? „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici ! Pentru că voi sunteţi
-
ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie”. (Matei 23 : 27). Ei cei adevăraţi erau altceva decât lăsau să se vadă ! Cu o altă ocazie, Domnul Isus a spus : „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici ! Pentru că voi sunteţi
-
ca mormintele care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie”. (Luca 11 : 44)
-
Alegerea / evaluarea corectă pentru un timp mai îndelungat. Ce are valoare şi se merită a fi făcut şi ce nu are valoare ? În Luca 14 : 28, Domnul Isus spunea despre cel ce vrea să meargă după El : „Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala [gr. psēphizei] cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească ?” A socoti înseamnă : „ … a calcula … A analiza ceva cumpănind toate eventualităţile”. (Dex). Acelaşi verb, în limba greacă, are un sens puţin diferit, (are sensul de alegere între …), fiind folosit pentru cei care trebuiau să voteze. Cuvântul apare numai de două ori în N.T., aici şi în Apocalipsa 13 : 18 : „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească [gr. psēphisatō] numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”. Verbul provine de la pséphos care înseamnă pietricică ! În instanțele de judecată antice, acuzatul era condamnat prin votul secret cu pietricele negre și achitat cu pietricelele albe. În Apocalipsa 2 : 17 : „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul : „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră [gr. psēphon] albă ; şi pe piatra [gr. psēphon] aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” Cuvântul pietricică este folosit numai de trei ori în N.T., aici şi în Fapte 26 : 10 : „ … şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul [gr. psēphon] împotriva lor”.
-
Ce hotărâri iau pentru viitorul apropiat. În Luca 14 : 31, Domnul Isus a spus : „Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască [gr. bouleusetai] dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii ?” A se sfătui din punct de vedere Biclic înseamnă a hotărî ! În Noul Testament, acest cuvânt este folosit de şase ori.
-
Aici, în Luca 14 : 31, apoi de două ori în
-
II Corinteni 1 : 17 : „În luarea hotărârii [gr. boulomenos] acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic ?
-
Sau hotărârile [gr. bouleuomai] mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „da, da” şi „nu, nu”?
-
Apoi în Fapte 27 : 39 : „Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul ; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât [gr. ebouleuonto] să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă”. Ultimele două locuri sunt în Evanghelia după Ioan :
-
„Din ziua aceea, au hotărât [gr. ebouleusanto] să-L omoare” (11 : 53) şi
-
în Ioan 12 : 10 – 11 : „Preoţii cei mai de seamă au hotărât [gr. ebouleusanto] să omoare şi pe Lazăr, căci din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus”.
-
Contează foarte mult atitudinea mulţumitoare. „Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos …”. (Romani 1 : 8)
-
Predarea controlului asupra vieţii personale, lui Dumnezeu : „Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu”. (II Corinteni 8 : 5)