Lucruri de neînţeles ! De ce Doamne ? Evanghelia după Luca 6:12-19

Florin

De ce Doamne„În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, şi anume : pe Simon, pe care l-a numit şi Petru ; pe Andrei, fratele lui ; pe Iacov ; pe Ioan ; pe Filip ; pe Bartolomeu ; pe Matei ; pe Toma ; pe Iacov, fiul lui Alfeu ; pe Simon, numit zelotul ; pe Iuda, fiul lui Iacov ; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.

S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi”. (Luca 6 : 12 – 19)

Există trei aspecte ale vieţii credinciosului. Viaţa :

  1. Personală a a omului, (v. 12) : Călăuzirea Divină, (partea ascunsă a vieţii credinciosului, a lucrurilor spirituale).

  2. De grup, (v. 13 – 16) : Chemarea şi alegerea ucenicilor, (partea ascunsă a vieţii ce ţine de intimitatea cu Domnul Isus).

  3. În public / mulţimea, (v. 17 – 19) : Vindecările, (lucrarea publică, ceea ce văd cei mulţi).

Câteva gânduri pornind de la această relatare din viaţa Domnului Isus :

I. În viaţă există lucruri de neînţeles pentru noi, care par a fi foarte nedrepte … şi întrebăm : De ce Doamne ?

A. Realităţi greu de neînţeles :

  • Poate cineva dintre cei chemaţi de Isus, în ziua aceea s-a întrebat : „De ce doar doar ei doisprezece şi de ce între ei poate fi x … nu şi eu ?” În Marcu 3 : 13 – 14 scrie clar că : „În urmă, Isus S-a suit pe munte ; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască.”.

  • Din ei unul era … al celui rău … „Isus le-a răspuns : „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece ? Şi totuşi unul din voi este un drac.” (Ioan 6 : 70)

  • De ce aveau voie să ajute doar evreii, nu şi Neamurile ? „ Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare : „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor ; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel”. (Matei 10 : 5 – 6) În acest context, să ne amintim cum au decurs lucrurile în zona Siharului : „Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării”. (Ioan 4 : 3 – 8) Domnul Isus şi ucenicii, nu au intrat în cetate iniţial în scop evanghelistic, ci oamenii din Sihar au venit la început la Isus, iar din versetul 43 deducem că au intrat şi au rămas în Sihar : „După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea.” !

B. Afirmaţii de neînţeles :

  1. „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. (Ioan 6 : 54). Urmarea ? „Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis : „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere ?” (v. 60) … „Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El”. (v. 66). Iar Isus îi întreabă pe cei doisprezece : „Voi nu vreţi să vă duceţi ?” (v. 67)

  2. „ … dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea”. (Ioan 8 : 51) Adică nu va muri niciodată ! Cum ? În v. 52 – 53 scrie : „Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac ; Avraam a murit, prorocii, de asemenea, au murit, şi Tu zici : „Dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit ? Şi decât prorocii, care, de asemenea, au murit? Cine Te crezi Tu că eşti ?”.

  3. „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”
    „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam !    ” (Ioan 8 : 56 – 57)

  4. „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
    La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu    ”. (Ioan 8 : 58 – 59)

C. Atitudini greu de înţeles, în relaţia personală cu Domnul Isus :

  • De ce nu mă ascultă atunci când ÎL rog ?

    • Ioan 11 : 2 – 7 „Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. Surorile au trimis la Isus să-I spună : „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.” Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis : „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era ; şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea.” Maria care a făcut un sacrificiu deosebit, (practic I-a dat un cadou care constituia echivalentul a trei sute de zile de muncă), Îi cere practic Domnului Isus vindecarea fratelui ei … şi El nu vine, ci zăboveşte intenţionat încă două zile, în loc să plece imediat cum a făcut atunci când a fost chemat în ajutor cu un timp înainte … de către un străin !

    • Şi în acest caz, deşi grav care cerea o intervenţie urgentă, Isus se opreşte în drum, pentru a mai ajuta pe cineva ! „Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” Isus S-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui. Şi, iată, o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui. Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.” Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” (Matei 9 : 18 – 22) !

  • De ce trebuie să trec prin situaţii care nu-mi plac ?

    • În Matei 14 : 22 – 25 este scris că după înmulţirea pâinilor : „Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare”. Era între orele trei şi şase dimineaţa !

II. Noi cunoaştem doar în parte, de aceea nu trebuie să ne grăbim să judecăm! (I Corinteni 12 : 9 „Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte … ”).

Exemple :

  • Deuteronomul 29 : 29 „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele Legii acesteia”.

  • Deuteronom 32 : 34 „Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, pecetluit în comorile Mele?”

  • Iov 12 : 22 „El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morţii”.

  • Iov 28 : 11 „ … şi scoate la lumină ce este ascuns”. Un exemplu din Iosua 7 : 6, 10 ne arată că prin post se pot afla chiar şi lucrurile ascunse !

  • Psalmi 35 : 11 „Nişte martori mincinoşi se ridică şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu”.

  • II Împăraţi 4 : 27 „Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis : „Las-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”

III. Va veni ziua în care vom cunoaşte deplin.

În I Corinteni 13 : 10 – 12 scrie : „ … dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil ; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos ; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte ; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin”.