„Mă doare-n cot!”, este o expresie specific românească, care arată dezinteresul pentru un anumit lucru! Acest soi de oameni însă, uneori sunt aleşii Domnului. Nu atât cei interesaţi de lucrurile spirituale, ci nepăsătorii; sunt o categorie de oameni, dintre care Domnul îşi alege lucrătorii. Nepăsătorii devin lucrătorii!
„Ierubaal, sau Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s-au sculat disdedimineaţă, şi au tăbărât la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de Ghedeon, spre dealul More, în vale. Domnul a zis lui Ghedeon:
,,Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea, şi să zică: “Mâna mea m-a izbăvit”. Vesteşte dar lucrul acesta în auzul poporului:
“Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Gaaladului”. Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors, şi au mai rămas zece mii. Domnul a zis lui Ghedeon:
,,Poporul este încă prea mult. Pogoară-i la apă, şi acolo ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: “Acesta să meargă cu tine”, va merge cu tine; şi acela despre care îţi voi spune: “Acesta să nu meargă cu tine”, nu va merge cu tine”.
Ghedeon a pogorât poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: ,,Pe toţi cei ce vor limpăi apă cu limba, cum limpăeşte câinele, să-i desparţi de toţi cei ce vor bea apă din genunchi”.
Ceice au limpăit apa, ducînd-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenunchiat ca să bea. Şi Domnul a zis lui Ghedeon:
,,Cu cei trei sute de oameni cari au limpăit, vă voi mântui, şi voi da pe Madian în mîinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă. Au luat merindele poporului şi trâmbiţele lui.
Apoi Ghedeon a trimes pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui, şi a ţinut pe cei trei sute de oameni.” Judecători 7 : 1 – 8
În Pilda lucrătorilor viei, din Evanghelia după Matei 20 : 6 – 7 scrie :
„Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă, şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru ?”
Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.”
Iar ei, sunt cei dintâi care primesc plata. Oameni care nu prea se zbat pentru a face ceva, fiindcă Domnul Isus menţionează clar faptul că gospodarul şi-a căutat lucrătorii începând de dimineaţa devreme; a ieşit de patru ori, înainte de-a-i găsi pe cei din ceasul al unsprezecelea!
Şi, de fiecare dată i-a angajat pe toţi cei care erau acolo. Aşa că „nu ne-a tocmit nimeni” era un simplu motiv, ei, de fapt nici nu au fost în căutare de lucru până la ora aceea ! Şi nici ei nu stau să negocieze plata. Sunt gata să accepte oricât li se dă: „veţi primi ce va fi cu dreptul”.
Aşa este şi azi, Domnul alege pe cine nu te aştepţi. Pe cei care până şi apa o beau a-lene ! Oameni care nu caută deloc să facă o impresie bună angajatorului. Ce nu-şi fac o imagine bună.
Care se arată aşa cum sunt. Dezinteresaţi, sau poate dezamăgiţi de viaţă. Scârbiţi de viaţa lor, ce preferă să meargă la oaste, la război pentru a scăpa de viaţa pe care o au ! Cei morţi înainte de luptă !
Ce nu ţin la viaţa lor, pentru că nu au la ce să ţină ! Fiindcă numai din zerouri nu te poţi îmbogăţi. Oamenii care nu mai au nicio speranţă, ascultă chemarea ! Şi merg la APĂ.
Ei, la fel ca şi ceilalţi nu ştiu că acolo se face alegerea LUI. Până acolo a fost alegerea lor, de acolo însă urmează alegerea DOMNULUI. EL Şi-i alege pe cei cu care va câştiga războiul, fiindcă EL va câştiga, nu ei!
Ei sunt cei care trebuie să fie gata să-L asculte pe UNUL care le cere lucruri greu de înţeles. Care duce un război ciudat. Cu ulcioare goale. Cu făclii cărora le este luată lumina.
Cu lucruri folosite invers, pe dos, faţă de întrebuinţarea lor firească; fiindcă ulcioarele sunt pentru apă, dar EL pune în ele FOC ! Focul trebuie pus la vedere, pentru a da lumină.
Dar, EL ascunde lumina (de fapt LUMINA !) în întuneric. Lucrează în ascuns. Îţi dă trâmbiţa, dar nu-ţi dă voie să o foloseşti. Şi ţi-o dă noaptea când oamenii dorm şi nu poţi cânta cu/din ea! Şi totuşi ei îl ascultă deşi nu ÎL înţeleg !
Ei nu sunt chemaţi la înţelegerea imediată (vezi Ioan 13 : 7 „Ce fac EU, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”…), ci la ascultare imediată. La imitarea LUI! Trebuia să-şi ocupe mâinile şi timpul cu ceea ce-L văd pe EL făcând !
Şi ÎL văd. Chiar dacă pentru alţii EL nu are valoare, pentru ei EL este Căpetenia Mântuirii lor. EL îi cheamă pe cei obosiţi, pe cei care nu au Pâine, şi totuşi luptă, aleargă după EL flămânzi, şi nu fac grevă fiindcă merg la oaste pe cheltuiala lor, ceea ce, pentru cei mai mulţi : Nu este Biblic ! …
Fiindcă din punctul de vedere Biblic (cel puţin aparent) se merge la oaste numai pe cheltuiala LUI ! „Cine merge la război pe cheltuiala sa ?” (1 Corinteni 9 : 7). Şi din context, răspunsul la această întrebare este: „Nimeni”.
Şi totuşi, nu se observă că apostolul Pavel nu numai că cheltuia (din puţinul pe care-l avea), ci se cheltuia şi pe sine. Timpul lui, odihna lui, foamea, setea … lipsurile de multe feluri, le suporta pentru ca lucrarea DOMNULUI să înainteze. Nu aştepta colecte pentru el.
Nici nu stătea până ce sponsorii îşi vor aminti că el este implicat în lucrare şi că este trimisul DOMNULUI, şi că prin el se fac minuni. El (şi ei) sunt chemaţi la a da nu atât la a primi. Dăruitorii de VIAŢĂ şi de viaţă, oferă mântuirea DOMNULUI prin sacrificiul lor.
Oferă o JERTFĂ care se transmite doar (şi NUMAI) prin jertfă. Jertfirea personală este o condiţie (nu doar necesară), ci obligatorie.
Dar, pentru Ghedeon, nu contau lucrurile acestea. Pe vremea lui nu era încă inventat confortul, chiar dacă el exista totuşi undeva, dar nu era pentru el.
Nici Ioan Botezătorul nu era îmbrăcat în haine moi (şi acest lucru îl observă ÎNSUŞI DOMNUL ISUS). Pentru alţii, poate că era ceva neglijabil, dar nu şi pentru CEL care numără până şi firele de păr, de care oricum nu mai este nevoie! Nici Ioan nu avea chemarea de-a locui în casa împăratului, aici pe pământ, ci în cer.
Nu pentru câţiva ani, cât ţine o viaţă, ci pentru o veşnicie, aşa cum este viaţa LUI!
Ghedeon face lucruri de neînţeles pentru mintea omului de rând. Fiindcă aşa sunt lucrurile cereşti. Ele nu se pot explica, pe moment. Sunt înţelese cândva, „după aceea”!
Aşa sunt şcolile DOMNULUI prin care ne trece. Aparent, DOMNUL ştie doar să ceară, nu să şi dea. Cheamă la luptă şi fiind DUHUL cu el, mulţi îl urmează când ÎI aud chemarea. Dar, nu este suficientă chemarea.
Pentru a fi folosit de DOMNUL, trebuie şi alegerea Lui ! Într-o vreme în care ceilalţi nu aud nimic, Ghedeon aude glasul DOMNULUI!
Într-o vreme în care alţii vorbesc despre lucrarea DOMNULUI că „a fost cândva”, Ghedeon cel de azi, are experienţe zilnice care-i dovedesc puterea DOMNULUI: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede …” (Marcu 16 : 17). El vede semnele prezenţei LUI. Nu-L vede, dar prezenţa DOMNULUI se manifestă, în viaţa lui.
În timp ce pentru alţii viaţa înseamnă doar satisfacerea nevoilor personale, (merg la izvor numai pentru a-şi potoli setea), el caută Izvorul care să-i umple viaţa şi să se transforme în râuri de Apă Vie !
Izvorul ce te face râu … din rău. Dintr-un rău face un râu al cărui curs este în sus … un râu ce curge invers, împotriva firii. Nu curge la vale ci urcă Muntele. O Apă la care Ghedeon aude vocea DOMNULUI, voce care-i spune cu cine să meargă şi pe cine să trimită acasă. Fără explicaţii.
Alegerea nu este în funcţie de studii, de putere, de voia omului de-a-I fi pe plac (în declaraţii, cel puţin), nu ţine, aparent prea mult de om, ci de Voia DOMNULUI. Iar DOMNUL alege “după buna plăcere a voiei Sale” (Efeseni 1 : 5).
Iar EL alege personal din mulţime! “Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Matei 22 : 14). De ce? Fiindcă nu toţi vor să plătească preţul cerut de DOMNUL! Comoditatea este mai preţuită decât lucrarea pe degeaba !
Mai bine nu fac nimic, decât să lucrez pe Gratis. (Dar gratisul de acum este valuta forte în cer) ! Cerul lucrează ca orice bancă. Depui acum şi câştigi cândva! Dincolo … după ce trece timpul investiţiei, adică viaţa omului !
Ghedeon era pâinea şi n-a avut pâine! (În Judecători 7 : 13 este numit turta de orz). El ajunge să ceară:
“Daţi, vă rog, câteva pâini poporului care mă însoţeşte, căci sunt obosiţi, şi sunt în urmărirea lui Zebah şi Ţalmuna, împăraţii Madianului” (Judecători 8 : 5).
Cere pâine de la cei ce tocmai erau eliberaţi, de la cei pentru care lupta! Iar ei îl refuză, fiindcă, deşi fizic făceau parte din poporul DOMNULUI, spiritual, ei erau de partea duşmanului!
(Această întâmplare parcă s-ar petrece în 2012)! Şi nu erau singurii zgârciţi din zonă :
“De acolo s-a suit la Penuel, şi a făcut celor din Penuel aceeaşi rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot” (Judecători 8 : 8).
Şi trebuie să ţinem cont că nu existau telefoanele mobile şi nici Internetul, pentru a putea comunica între ei. Explicaţia o găsim însă tot în Biblie, unde apostolul Pavel le scrie Efesenilor, (cap. 2:2) cum se explică unitatea în gândire a celor nemântuiţi.
Ei trăiesc : “după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.” Aşa se explică mentalitatea care este aceeaşi la oameni din localităţi diferite, sau din vremuri diferite … fiindcă duhurile nu îmbătrânesc …
De pâine n-a avut parte, dar, fiindcă a trebuit, a găsit spini. De ei s-a folosit pentru împotrivitori, şi tot de spini au parte cei nesinceri. Cuvântul spini este folosit pentru cei încăpăţânaţi :
“Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lîngă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici”. (Ezechiel 2 : 6).
Iar spini se mai găsesc şi azi, fiindcă împotrivirea nu s-a terminat. Împotrivirea faţă de DOMNUL care vine prin oameni care sunt din poporul LUI, dar de fapt sunt de partea duşmanului.
Sunt oameni care pot avea o vârstă, o vechime de când umblă pe calea LUI, sau cel puţin aşa zic ei, (sau cred ei) ; aşa declară, deşi ei nu ştiu ce părere are DOMNUL despre spusele lor, care este părerea LUI … despre părerea lor!
Dar nici nu îi interesează, fiindcă pentru ei EL nu este Căpetenia Mântuirii lor, deoarece sunt sub controlul altor căpetenii: “Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (II Petru 2 : 19). Ei sunt biruiţi de mult de poftele în care trăiesc, pofte care le sunt pe plac şi în care se complac!
Dar Petru nu vorbeşte pentru ei. Acolo, “textul respectiv, din punct de vedere hermeneutic, aşa se interpretează … fiindcă, cuvântul folosit în original în limba greacă înseamnă” …
Şi sunt oameni care cunosc oarecum Cuvântul, sau mai corect spus litera, dar nu-L mai aud pe CEL care vorbeşte fiindcă: “Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama” (Iov 33 : 14).
Şi ei merg la apă, sunt plecaţi pentru luptă, dar în viaţa lor nu este nicio luptă. Nici vasele lor nu sunt goale. Iar noaptea oricum dorm, se odihnesc. Şi oricum nici nu ar umbla pe întuneric, fără a se folosi de LUMINĂ !
Fiindcă ei îşi caută folosul lor, nu pe-al LUI: de LUMINĂ trebuie să te foloseşti, nu ea să se folosească de tine şi să-ţi ocupe vasul, şi mâinile, şi ochii, şi timpul, iar umblarea să-ţi fie tot pentru EL. Să-ţi ceară vegherea (şi să te oboseşti), când poţi să dormi.
Să ceară fără a da (explicaţii măcar), fiindcă cerinţele uneori, chiar că nu par a avea nicio logică. Iar EL este CEL pe Care dacă-L asculţi îţi va cere şi mai mult.
Şi nu spune DOMNUL ISUS:
“… care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celuice vine împotriva lui cu douăzeci de mii ? Altfel, pe când celalt împărat este încă departe, îi trimete o solie să ceară pace” (Luca 14 : 31, 32).
Harul lui Ghedeon, a fost că aceste cuvinte încă nu erau scrise, sau dacă ar fi fost, (cum şi este în cazul nostru), exista ascultarea mai presus de logică, acea ascultare bazată pe credincioşia Căpeteniei Mântuirii noastre! Altfel mintea ar fi spus: “EL nu vede câţi Madianiţi sunt ? Doar scria clar:
“Madian, Amalec, şi toţi fiii Răsăritului, erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării” (Judecători 7 : 12).
Aşa că ar fi trebuit, nu să trimită acasă din cei ce erau la oaste, ci trebuiau să mai cheme întăriri ! Şi-aşa din câţi erau:
“Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors, şi au mai rămas zece mii” (Judecători 7:3).
EL i-a făcut să plece, şi nu s-a oprit aici cu cererile, şi se ajunge la situaţia de pe teren ca şi din cei zece mii rămaşi iniţial mai pleacă 9.700 de oameni şi rămân trei sute!
Logic, aceşti oameni ar fi trebuit să se dea bătuţi înainte de-a începe lupta, fiindcă EL i-a pus în situaţia lui David, când a trebuit să lupte cu Goliat!
Din punct de vedere Biblic prin plecarea celor douăzeci şi două de mii de oameni, ce-a făcut Ghedeon poate fi denumit prin a muia inima despre care vorbeşte Moise în Numeri 32 : 7
“Pentru ce voiţi să muiaţi inima copiilor lui Israel şi să-i faceţi să nu treacă în ţara pe care le-o dă Domnul ?”
Pentru cei care ştiu, ca şi cei mai mulţi Biblia, aşa şi este! Un alt termen asemănător este li s-a tăiat inima; în Geneza 42 : 28 este descrisă reacţia fraţilor lui Iosif când unul dintre ei îşi găseşte argintul, plătit pentru cumpărături, în sac:
,,Argintul meu mi s-a dat înapoi, şi iată-l în sacul meu”. Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurând : ,,Ce ne-a făcut Dumnezeu?”
(Interesant este că nici măcar nu se uită în oglindă, ca să vadă dacă nu cumva vina este la ei!)… Dar, pentru cei care chiar cunosc Cuvântul, există o bază Biblică pentru ceea ce-a făcut Ghedeon.
În Deuteronom 20:8, este scrisă una dintre condiţiile necesare pentru ca oamenii să poată pleca la război:
“Mai marii oştirii să vorbească mai departe poporului, şi să spună: ,,Cine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fraţilor lui”.
De fapt, este chiar invers decât spune logica matematică. Nu trebuiau să fie cât mai mulţi, fiindcă nu cifrele duc războiul, ci oamenii. Trebuiau să fie curajoşi, oricât de puţini ar fi rămas; ei de fapt, de-abia atunci respectau Cuvântul scris în Deuteronom 20! Fiindcă de-abia de-atunci lăsau loc pentru Puterea DOMNULUI!
DUMNEZEU ştie cu adevărat ce este în om. Şi EL nu îi alege pe cei religioşi. Care în prezenţa LUI, se pleacă pe genunchi, (doar se aflau în adunare) ! EL i-a ales pe cei care sunt ei înşişi şi au puterea de-a rămâne ei înşişi între atâţia alţii care sunt altfel!