I. Liniştirea inimii (v. 1 – 7)
„Să nu vi se tulbure [gr. tarassesthō din tarassó: „a se agita, a se tulbura”] inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.
Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci ; cum putem să ştim calea într-acolo ?” Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la [gr. pros „spre”] Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14 : 1 – 7)
În II Timotei 2 : 19 scrie : „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta : „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”…”.
„În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis : „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.
Etiopienii şi libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de care şi călăreţi ? Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijiniseşi pe El.
Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui”. (II Cronici 16 : 7 – 9)
Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui (nu doar se declară că „sunt ai Lui”), ştie când sunt necăjiţi şi le vorbeşte sau intervine în viaţa lor prin diferite metode pentru a le linişti inimile tulburate.
Într-un suflet neliniştit / tulburat, liniştirea se produce auzind promisiunile Domnului Isus şi crezându-L pe Cuvânt.
Despre Avraam, apostolul Pavel a scris că :
„El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească”. (Romani 4 : 20 – 21) Iar credinţa lui a fost răsplătită pe deplin, promisiunea Lui Dumnezeu adeverindu-se prin naşterea lui Isaac.
Peste ani, Petru avea să scrie că :
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte”. (I Petru 1 : 3 – 4)
În acel momente în care ei erau tulburaţi după aflarea veştii că EL va pleca (Ioan 13 : 31 – 38), Domnul Isus i-a liniştit pe ucenici Lui asigurându-i că :
- pe lângă viaţa de pe pământ există şi Cerul („casa Tatălui”) unde este Dumnezeu, Tatăl lor (v. 1 – 2a),
- Domnul urma să plece acolo, doar pentru un timp, în care avea să le asigure cazarea pentru veşnicie, urmând să Se întoarcă după ei, după toţi cei care aveau să-I fie ucenici până la Revenirea Lui (v. 2b – 3),
- accesul în Cer la Dumnezeu le era asigurat prin EL, iar ei ştiau că Isus este de partea lor (v. 4 – 7).
De aceea conta foarte mult ca ei să fie liniştiţi, indiferent de ce avea să urmeze : „Să nu vi se tulbure [gr. tarassesthō din tarassó: „a se agita, a se tulbura”] inima.
Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”. (Ioan 14 : 1)
Tulburat : „Neliniștit, zăpăcit, zbuciumat, agitat”. (DEX, 1998)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :