„Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
Duhul
1. Domnului Se va odihni peste El, duh
2. de înţelepciune şi
3. de pricepere, duh
4. de sfat şi
5. de tărie, duh
6. de cunoştinţă şi
7. de frică de Domnul.
Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării ; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.
Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia, brâul mijlocului Său”. (Isaia 11 : 1 – 5)
În câteva versete sunt descrise câteva lucruri care se petrec într-o mare perioadă de timp. La momentul proorocirii ele erau la viitor (Isaia a trăit aprox. în anii 700 î.Hr.), dar între timp au trecut aproape 2000 de ani de când s-a împlinit ce a fost proorocit.
Să ne amintim ce scrie în Evanghelia după Luca 24 : 27
„Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El”.
Adevărul central :
- fiecare om este o persoană, care trăieşte având o anumită putere şi o anumită personalitate (care-l motivează în luarea deciziilor). Din acest text putem învăţa Cine este Domnul Isus.
Întrebarea este : Îşi trăieşte Isus viaţa prin mine, sunt asemenea Lui, sau mă las însufleţit şi inspirat de cel rău ?
(A se vedea Luca 9 : 55 unde Domnul Isus i-a certat pe Iacov şi Ioan şi le-a zis :
„Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi !”
Ei voiau să omoare nişte oameni doar pentru că au refuzat să-i găzduiască).
I. Persoana. Cine este Isus ? Odraslă şi Vlăstar
„Apoi
o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi
un Vlăstar va da din rădăcinile lui”. (Isaia 11 : 1)
Odraslă şi Vlăstar (adică ceva ce iese din ramuri şi ceva ce iese din rădăcină). Prin naşterea din fecioara Maria, Domnul Isus este un urmaş al lui David dar în acelaşi timp este şi … strămoşul lui David ! În Psalmul 93 : 1 – 2 scrie :
„Domnul împărăţeşte îmbrăcat cu măreţie ; Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere : de aceea lumea este tare şi nu se clatină. Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi ; Tu eşti din veşnicie !”
În cartea Apocalipsa este amintit de două ori acest aspect :
- Apocalipsa 5 : 5 „Şi unul din bătrâni mi-a zis : „Nu plânge ; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”.
- Apocalipsa 22 : 16 „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă”.