Învierea lui Lazăr. 2. Cunoştinţa deplină a Domnului Isus [Ioan 11.8-17]

Conform acestui pasaj, spre deosebire de Domnul Isus (de Dumnezeu care este atotcunoscător şi ia decizii în cunoştinţă de cauză), noi oamenii acţionăm uneori greşit fiind motivaţi fie de presupuneri, fie lăsându-ne duşi de val (de stările sufleteşti de moment, care pot fi pozitive / entuziasmul lui Toma, sau negative : de exemplu fiind nervoşi spunem şi facem ce nu trebuie).

  1. presupunerile (părerile),
  2. cunoştinţa deplină („ştiinţa mai dinainte”) şi
  3. stările sufleteşti din cauza cărora sunt luate uneori decizii de moment omul fiind sub influenţa sentimentelor.

II. Cunoştinţa deplină (Domnul Isus El este Cel care cunoaşte totul deplin)

Exemple despre atotştiinţa Domnului Isus (situaţii pe care este bine să le aplic la viaţa mea) :

1. Isus ştie la ce consfătuiri particip

Matei 12: 14 – 15

Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus. Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii …”.

Isus ştie când mă sfătuiesc cu alţii pentru a-i face un rău unui credincios (implicit Domnului Isus făcându-i un rău ! În Fapte 9 : 4 – 5 scrie despre Saul că :

El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti ?” „Cine eşti Tu, Doamne ?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis : „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” … ”.


2. Isus cunoaşte ce gândesc

Luca 6 : 7 – 8

Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le ştia gândurile ; şi a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare”.

Isus cunoaşte şi gândurile mele !


3. Isus ştie cine este bolnav

Ioan 5 : 6

Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos ?

Ştie ce boală am şi de câtă vreme sufăr !


4. Isus mă testează uneori şi pe mine

Ioan 6 : 6

Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă”.

Uneori mă testează şi pe mine … să mă conving eu însumi cât de mult sau de puţin mă încred în EL!


5. Isus ştie când comentez

Ioan 6 : 61

Isus, care ştia în Sineucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire ?

Ştie când cârtesc în mine, deşi nu spun niciun cuvânt ! A cârti înseamnă :

„A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză) ; a se plânge, a protesta (mereu)”. (DEX, 2009)

Viaţa nu este dreaptă. A se vedea Matei 20 : 11 – 12

După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului şi ziceau : „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.” … ”.

Pentru aceeaşi sumă de bani unii lucrează o oră, iar alţii lucrează douăsprezece ore ! Şi astăzi este la fel ! David (tatăl) uneori nu a avut nici apă sau pâine, a trecut prin multe pericole, iar fiul lui (Solomon) a trăit în lux !


6. Isus ştie care dintre ascultătorii Cuvântului Lui este necredincios

Ioan 6 : 64

Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă”.


7. Isus ştie când vine sfârşitul vieţii, eu însă nu cunosc acest lucru

Ioan 19 : 28

După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis : „Mi-e sete.

În cele mai multe cazuri, noi nu ştim nimic mai dinainte de-a ni se întâmpla ceva rău, exact cum scrie în Eclesiastul 9 : 12 unde Solomon a notat :

Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei”.

De aceea este bine să fiu pregătit pentru momentul plecării de pe acest pământ.


STUDII ASEMĂNĂTOARE :