Înmulţirea pâinilor [Ioan 6.1-15]
Şi noi suntem asemenea ucenicilor care au văzut mai bine :
1. nevoia (v. 1 – 6) şi cât de mici sunt
2. resursele de care dispun (cât de puţin au, v. 7 – 9) decât pe
3. Isus şi autoritatea Lui asupra materiei, a oamenilor etc. (v. 10 – 15).
Ce vedem noi a fi mult Isus vede altfel, iar ce pentru noi este puţin, pentru Isus este suficient.
„1 După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. 2 O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi. 4 Paştile, praznicul iudeilor, era aproape. 5 Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip : „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia ?” 6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
7 Filip I-a răspuns : „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.” 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis : 9 „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti ; dar ce sunt acestea la atâţia ?”
10 Isus a zis : „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos ; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.
12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi : „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” 13 Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau : „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.” 15 Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur”. (Ioan 6 : 1 – 15)
I. Nevoia (v. 1 – 6)
„Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip : „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia ?” Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă. Filip I-a răspuns : „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele”. (Ioan 6 : 5 – 7)
Este interesant de studiat acest pasaj. Isus nu a pus întrebarea pentru a afla un răspuns, ci pentru a-l testa şi a-i încerca credinţa.
II. Resursele (v. 7 – 9)
„De unde” (provenienţa adică cum să rezolvi o problemă neavând magazin în zonă) ? are ca răspuns : „cât de mult ar trebui” (cantitatea necesară). Filip nu spune : „de acolo”, ci „nu avem suficenţi bani”.
Dumnezeu vorbeşte … dar omul nu ia seama. De ce ? Deoarece suntem tentaţi să privim la noi şi la puţinele noastre resurse în loc de a privi la Dumnezeu şi la puterea Lui ! În lipsuri, redescoperim cât de puternic este Dumnezeu !
III. Isus şi autoritatea Lui asupra materiei, a oamenilor etc. (v. 10 – 15)
Ucenicii i-au servit pe ceilalţi şi tot ei au trebuit să facă şi curăţenie după aceea !
„Le-au adunat deci [firimiturile] şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi. Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau …”. (Ioan 6 : 13 – 14)
Intersesant este că minunea au văzut-o … dar că a strâns cineva resturile după ei, nu au observat ! Nu seamănă oare cu nerecunoştinţa de acasă (şi uneori şi din biserici) ?
Ucenicii trebuiau să administreze într-un mod eficient bunurile primite prin har (să facă economie / să gestioneze foarte bine, acel ceva primit prin Har după ce au avut parte de intervenţia Divină printr-o minune, v. 10 – 15).
Concluzii
Isus Şi-a învăţat ucenicii o lecţie de care avem şi noi parte în mod constant. În umblarea noastră spre Cer alături de Isus, învăţăm să privim mai mult la Isus şi mai puţin le nevoi şi la resursele de care dispunem.
Aşa a fost atunci şi tot la fel este şi azi.