20. ÎNDOIALA SORA ÎNGRIJORĂRII
I Podcast I Pasaj Biblic : Exod 1 : 8 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Ianuarie 2022 I
„Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său : „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.
Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război,
- să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri,
- să ne bată şi
- să iasă apoi din ţară”. (Exod 1 : 8 – 10)Este foarte probabil faptul că Faraon a avut îngrijorările lui, în mintea lui acceptând la momentul repectiv câteva feluri de situaţii ipotetice.
Dacă va fi aşa, (deşi de sute de ani nu a fost niciodată aşa ceva), s-ar putea ca să se întâmple aceasta şi aceasta etc. Iar de la îndoieli crezute fără a fi verificate s-a ajuns la o adevărată tragedie.
Îndoiala este definită ca fiind o :
„Neîncredere ; ezitare, șovăială ; îndoire”. (DEX, 2009)
Dacă şi oare ? sunt preferatele diavolului, el fiind originea îngrijorărilor, care sunt o sursă de apăsare spirituală, dar în realitate, în cele mai multe cazuri (iar uneori într-un timp foarte scurt) se dovedesc a fi minciuni.
I. În primul rând, Cel rău seamănă îndoiala şi îngrijorarea în special faţă de Sfânta Scriptură
Şarpele / satana de la început a pus la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu, iar urmaşii lui de astăzi sunt cei ce decid (bineînţeles cu de la ei putere) din toată Biblia ce este Cuvântul Lui Dumnezeu şi ce nu (ne referim la interpretarea liberală a Scripturii) :
În Geneza 3 : 1 scrie :
„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii : „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat : „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină ?”
Şi da, răspunsul pe care Eva ar fu trebuit să i-l dea celui rău era acesta :
„Da, a zis Dumnezeu cu adevărat !”
Ce trebuie să reţinem ? În II Timotei 3 : 16 scrie clar că :
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu … ”, nu doar anumite pasaje.
II. În al doilea rând, de ce vrea cel rău să ne îndoim ?
De Cuvântul Lui Dumnezeu, de puterea Lui Dumnezeu, de prezenţa Lui Dumnezeu în viaţa copiilor Lui. Adică de Dumnezeu precum şi de tot ce este şi face El. Cel rău este iniţiatorul necredinţei, al îndoielilor de tot felul.
Să observăm un exemplu din viaţa lui Avraam (care deşi a fost un om foarte credincios a avut un moment de îndoială)
În Geneza 17 : 17 (când este înştiinţat că peste un an aveasă aibă un copil) scrie că :
„Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui : „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani ? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani ?”
Dumnezeu însă a folosit şi EL aceeaşi metodă punând la îndoială … îndoiala ! Aşa că l-a întrebat pe Avraam :
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul ? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” (Geneza 18 : 14)
Era o certitudine care s-a adeverit ! Creştinul trebuie să spună : Dar dacă oarele nu este adevărat ? Sau dacă-ul acesta întrebător … nu este cumva cam îndoielenic ?
Dumnezeu nu foloseşte probabilităţi, ci certitudini ! La EL nu există nu se poate, sau nu avem … a făcut totul din nimic, ori noi avem această materie din belşug !
III. În al treilea rând, ce trebuie să fac ?
Mai ales în această perioadă în care se propagă multă frică, îngrijorare şi nelinişte, să neglijez cu totul sursele prin care se transmit astfel de stări, surse pe care le ştiu prea bine !
Să ÎL rog pe Dumnezeu cum scrie în cartea Amos 8 : 11 :
„Doamne, trimite şi în viaţa mea foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului !”
Şi ce se va întâmpla după aceea ? Un răspuns îl avem în Matei 5 : 6 unde sunt notate cuvintele Domnului Isus :
„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi !”
Să ne dea Dumnezeu fiecăruia un aşa dor după Cuvântul Lui Dumnezeu şi după Dumnezeu ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download