„Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis : „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”
Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta : „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei ?”
Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis : „Iată mama Mea şi fraţii Mei ! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă”. (Evanghelia după Matei 12 : 46 – 50)
Pentru a avea o viaţă binecuvântată, trebuie să am priorităţi clare şi să acord timpul şi interesul necesar atât familiei cât şi Bisericii !
I. Importanţa ascultării Cuvântului lui Dumnezeu
„Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice : „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el : intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean”. (Evanghelia după Matei 12 : 43 – 45)
Acestea erau cuvintele pe care Domnul Isus le spunea, când este întrerupt de cel care I-a spus că este căutat de cei din familia Lui.
Domnul Isus tocmai le explica ascultătorilor Lui, cum Se poartă Dumnezeu cu o ţară, aşa că ar fi putut înţelege mai bine un pasaj din Vechiul Testament unde scrie :
„Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure ? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă ? La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om … ”. (Iov 34 : 29)
Domnul Isus nu a putut termina explicaţiile date în privinţa modului în care Dumnezeu disciplinează un popor şi nici nu a mai vorbit despre acest subiect !
Putem rezuma spunând că :
- contează foarte mult când vorbesc / momentul ales pentru a spune ceva, adică timpul ;
- contează însă şi ce spun / valoarea informaţiei aduse.
- contează ca atunci când citesc / studiez Cuvântul să nu mă las distras, indiferent de cine (sau ce) se întâmplă, pentru a-mi abate atenţia de la lucrurile spirituale !
Un exemplu de acest fel este în Faptele Apostolilor 13 : 8 unde scrie :
„Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă”.
II. Importanţa ierarhizării valorilor personale
„Atunci cineva I-a zis : „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta :
„Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei ?” Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis : „Iată mama Mea şi fraţii Mei ! ”. (Evanghelia după Matei 12 : 47 – 49)
Orice creştin trebuie să aibă, (în mintea şi în viaţa lui), o ierarhie clară a valorilor personale :
- locul pe care îl ocupă familia, (de patru ori este amintită familia Domnului Isus, „mama şi fraţii Lui”, în v. 46, 47, 48 şi 49).
- locul ocupat în inima lui de membrii familiei. Cel necăsătorit trebuie să aibă grijă mai întâi de părinţi şi apoi de fraţi. Aceasta este ordinea Biblică. Şi din punct de vedere legislativ, între părinţi şi copii este gradul I de rudenie, iar între fraţi, este gradul II de rudenie ! Doar ca o curiozitate putem nota că, între verişorii primari este gradul IV de rudenie …
- locul pe care îl ocupă Biserica şi activităţile spirituale. Cineva spunea că întâi a fost făcută familia şi la câteva mii de ani după aceea … a fost făcută Biserica !
III. Importanţa îndeplinirii voii Lui Dumnezeu
„Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă”. (Evanghelia după Matei 12 : 50)
A face voia Lui Dumnezeu înseamnă :
- să ascult Cuvântul (pentru a şti ce am de făcut) şi
- să-L aplic în viaţa mea, (să-l împlinesc cu fapta).
Rămânând în contextul pasajului studiat, să notăm că atunci când în viaţă, este inversată ordinea priorităţilor, ori :
- familia poate deveni un inconvenient pentru slujirea spirituală :
„Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine ; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. (Evanghelia după Matei 10 : 37)
- Biserica poate să ne împiedice, în a avea grijă de familie :
„Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios”. (I Timotei 5 : 8)
În niciun caz nu încurajăm neglijarea familiei sau a Bisericii, sub motiv că trebuie să ne ocupăm de Biserică (când trebuie să avem grijă de familie), sau să motivăm că trebuie să fim cu familia, (doar pentru a scăpa de îndatoririle Bisericeşti) !
Cu alte cuvinte : un creştin nu fuge de responsabilităţile avute !
Dar, pentru a nu fi înţeleşi greşit accentuăm ce este scris :
„Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El : cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său”. (I Ioan 4 : 21)
Noi ne iubim şi familia şi Biserica, dar fiecare trebuie să aibă locul bine stabilit : să avem timp pentru familie, dar şi timp pentru Biserică !