I. Datorită Harului lui Dumnezeu / bunătăţii Lui sunt ce sunt ! II Samuel 22 : 36 „Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta”.
Echivalentul nou-testamental este : „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine”. (I Corinteni 15 : 10)
II. Datorită Harului lui Dumnezeu / bunătăţii Lui am o trăire după voia lui Dumnezeu. În Romani 12 : 3, apostolul Pavel scria că : „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine ; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”.
III. Datorită Harului lui Dumnezeu / bunătăţii Lui am primit :
-
Posibilitatea mântuirii : Evrei 2 : 9 „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o ; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”.
-
Chemarea la mântuire : Galateni 1 : 6 „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie”… v. 15 „Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său …”.
-
Mântuirea : Faptele apostolilor 15 : 11 „Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”
-
Ajutorul spiritual : Faptele apostolilor 18 : 27 „Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră … ”.
-
Neprihănirea : Romani 3 : 24 „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. Tit 3 : 7 „ … pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice”.
-
Duhul Sfânt : I Corinteni 2 : 12 „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său”.
-
Mângâierea şi speranţa : II Tesaloniceni 2 : 16 „Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde … ”.